CU DOUĂ LUNI ÎNAINTE DE ALEGERI Ponta vrea să reducă taxele

E.O.
Ziarul BURSA #Macroeconomie / 5 septembrie 2014

Ponta vrea să reducă taxele

După ce tot anul oamenii de afaceri au încercat să-i convingă pe politicieni să renunţe la "taxa pe stâlp" sau cel puţin s-o reducă, fără niciun rezultat, premierul Victor Ponta a anunţat că vrea să reducă acest controversat impozit de la 1,5% la 1%.

De asemenea Victor Ponta i-a solicitat ministrului agriculturii Daniel Constantin să identifice un nou domeniu pentru reducerea TVA, şi le-a cerut miniştrilor să fie prezenţi, alături de el, marţea viitoare, la votul final asupra proiectelor de lege privind reducerea contribuţiilor de asigurări sociale şi amnistia fiscală.

Fiscaliştii nu s-au lăsat luaţi de val, însă, subliniind că, deşi orice diminuare de taxe este binevenită, trebuie să ne aşteptăm că, cel mai probabil, reducerea unor impozite vor atrage după sine noi taxe pentru contribuabili.

Pârvan: "Guvernul nu trebuie să se bazeze pe inteligenţa primarilor, pentru că aceasta este, în general, limitată"

Veniturile colecate din taxa pe construcţiile speciale vor rămâne la dispoziţia autorităţilor locale şi nu vor mai intra la bugetul de stat, a mai anunţat, ieri, premierul Ponta: "Taxa pe construcţii speciale vreau s-o reducem şi putem să ne permitem s-o reducem de la 1,5% la 1% şi toate veniturile să fie colectate şi să intre în bugetul autorităţilor locale.

În acest fel, au şanse mai mari de dezvoltare şi de fapt banii autorităţilor locale înseamnă canalizare, apă, drumuri, şcoli".

Şeful Guvernului a precizat că modificarea va fi făcută în urma unui punct de vedere cerut de Parlament şi i-a solicitat ministrului de resort să implementeze această soluţie.

Cristian Pârvan, secretarul general al Asociaţiei Oamenilor de Afaceri din România (AOAR), ne-a spus că mediul de afaceri aştepta eliminarea acestei taxe.

Domnia sa ne-a declarat: "În lipsa abrogării măsurii de taxare a clădirilor speciale este bună şi o reducere a acestui impozit, dar tot rămâne o taxă. Noi susţinem orice reducere a fiscalităţii, fie ea electorală sau nu - mai puţin îi interesează pe oamenii de afaceri acest aspect. Ideea este că, dacă banii din «taxa pe stâlp» rămân la bugetele locale, ar trebui să li se spună reprezentanţilor acestora, odată cu aprobarea legii, şi cum să-I cheltuiască. Guvernul nu trebuie să se bazeze pe inteligenţa celor care se află la conducerea autorităţilor locale, pentru că aceasta este, în general, limitată. Banii trebuie să meargă în reţelele de utilităţi, în drumuri, în finanţarea proiectelor europene".

Taxa pe construcţii speciale a fost introdusă la începutul acestui an, fiind propusă încă din toamna anului 2012.

Impozitul este plătit în două rate anuale, prima scadenţă fiind pe 26 mai, urmând ca în 25 septembrie să fie achitat restul impozitului aferent anului trecut.

După achitarea primei rate, autorităţile au anunţat că suma declarată de companiile vizate ajunsese la circa 1,5 miliarde lei, de trei ori mai mare faţă de cea estimată de Guvern.

În aceste condiţii, povara asupra mediului de afaceri este substanţial mai mare decât ceea ce este trecut în buget, o serie de companii fiind puse în situaţia să analizeze "serios" dacă să mai rămână sau nu în ţara noastră, potrivit analiştilor fiscali.

Dan Manolescu, secretar de stat în Ministerul Finanţelor Publice, a spus, acum câteva luni, că ar exista discuţii pentru schimbarea acestui tip de impozitare. Întrebat dacă vor exista exceptări pentru domeniile împovărate, domnia sa a menţionat că Finanţele au realizat diverse scenarii, dar că nu au ajuns la o decizie, întrucât o exceptare într-o anumită zonă ar putea genera solicitări de exceptări şi în alte zone.

Ponta: "Reducerea TVA la pâine s-a dovedit o măsură corectă chiar şi din punct de vedere fiscal-bugetar"

Victor Ponta a cerut, ieri, la începutul şedinţei de Guvern, ca toţi miniştrii deputaţi să fie prezenţi, alături de el, marţea viitoare la votul final asupra proiectelor de lege privind reducerea contribuţiilor de asigurări sociale şi amnistierea fiscală.

"Senatul a aprobat atât a doua lege de reducere a contribuţiilor de asigurări sociale şi amnistie fiscală faţă de pensionari, de mame şi de profesori şi vreau să vă rog şi să vă cer, de fapt, toţi membrii Guvernului care sunteţi deputaţi, în egală măsură şi senatorii, marţea viitoare să fim la votul final pentru a trece aceste legi importante, reducerea CAS şi amnistia pentru cei care aveau nevoie", a spus Victor Ponta, citat de Mediafax.

Biroul Permanent al Camerei Deputaţilor a stabilit, marţi, ca votul asupra Legii de reducere a CAS şi a legilor de amnistie fiscală a mamelor şi pensionarilor să fie dat peste o săptămână.

Camera Deputaţilor este Cameră decizională în acest caz.

De asemenea, Ponta i-a cerut ministrului Agriculturii, Daniel Constantin, să identifice "următoarea ţintă" de reducere a Taxei pe Valoarea Adăugată (TVA), menţionând că această măsură aplicată pe lanţul de panificaţie a fost corectă din punct de vedere fiscal-bugetar: "Domnule ministru Constantin, în afară de veştile bune că producţia (n.r. agricolă) care este mai mare decât în 2013, o să vă dea şi doamna ministru Petrescu (n.r. Ioana Petrescu, ministrul Finanţelor Publice) vestea că până la urmă reducerea TVA la pâine s-a dovedit o măsură corectă chiar şi din punct de vedere fiscal-bugetar şi vreau să discutaţi cu mediul de afaceri din agricultură în aşa fel încât toate subvenţiile să ajungă la timp, să-i ajutăm să-şi valorifice (n.r. producţia) la un preţ cât mai bun şi să ne gândim care este următoarea ţintă pentru reducerea TVA după produsele de panificaţie".

Cota TVA pentru pâine şi produse de panificaţie a fost redusă de la 24% la 9% începând cu 1 septembrie 2013.

Patronatele din industria cărnii au solicitat, în repetate rânduri, reducerea TVA la carne şi la produsele din carne de la 24% la 5%, argumentând că măsura ar urma să combată evaziunea fiscală din domeniu, estimată la 450 de milioane de euro.

Opinia Cititorului ( 1 )

  1. Prin aprobarea noii ordonante privind circulatia rutiera, Ponta si-a dat un sut in fund singur. Oricat de prost ar fi ar fi trebuit sa stie ca circulatia rutiera si taxa auto sunt doua domenii sensibile care ar trebui modificate prin lege. Basescu a fost suficient de smecher cat sa nu modifice legea circulatiei prin Ordonanta, pe Ponta nu stiu cine l-a pacalit. Devine Ponta Geoana II ?. Indiferent cate taxe ar modifica, intotdeauna sunt doua tabere, una care doreste ca taxele sa fie scoase iar alta care doreste ca taxele sa fie mentinute si sa finanteze ceva in continuare. Legea circulatiei imparte populatia in conducatori auto si politisti. Dupa ce ca avem drumuri de rahat, mai trebuie sa suportam si niste politisti gretosi, inculti, corupti si cu tupeu la maxim.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
Apanova
digi.ro
aages.ro
danescu.ro
boromir.ro
librarie.net
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

13 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9732
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7413
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3047
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9954
Gram de aur (XAU)Gram de aur406.8246

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Mirosul Crăciunului
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb