CU O SUBSCRIERE DE 120 DE MILIOANE DE EURO, IFC - cel mai mare investitor în obligaţiunile Banca Transilvania

A.I.
Ziarul BURSA #Piaţa de Capital / 12 iulie 2018

IFC - cel mai mare investitor în obligaţiunile Banca Transilvania

Manuel Reyes Retana, IFC: "Sperăm că această tranzacţie va deschide calea şi altor emisiuni care vor contribui la consolidarea pieţelor de capital din România"

International Finance Corporation (IFC) a subscris 120 de milioane de euro în obligaţiunile Băncii Transilvania (BT), devenind astfel investitorul principal în emisiunea de titluri lansată, recent, de instituţia de credit din Cluj, arată un comunicat al IFC.

Emisiunea de titluri are scadenţă pe zece ani şi a strâns 285 milioane de euro. Titlurile (simbol TLV28E), denominate în euro, poartă o dobândă egală cu EURIBOR la şase luni + 3,75% pe an, valoarea nominală a unei obligaţiuni fiind de 100.000 de euro.

Manuel Reyes Retana, Director Regional în cadrul IFC, Grupul Instituţiilor Financiare pentru Europa, Orientul Mijlociu şi Africa de Nord a declarat: "Sperăm că această tranzacţie constituie un test pentru piaţă, care va deschide calea şi altor emisiuni ce vor contribui la consolidarea pieţelor de capital din România".

Colaborarea dintre IFC şi BT a început în anul 2004, când banca din Cluj a primit un împrumut prioritar pentru creditare din fonduri atrase garantate cu ipoteci, mai notează comunicatul, în care se mai precizează: "Începând din acel moment, IFC a investit într-o serie de instrumente de datorie cu rang prioritar, subordonate şi convertibile pentru respectiva bancă, la care este şi acţionar începând din anul 2009. O bază de capital mai puternică va contribui la sporirea rezistenţei financiare a BT şi va sprijini viitoarea noastră strategie de creştere".

Potrivit comunicatului, strategia IFC pentru pieţe financiare în Europa Centrală şi de Sud-Est constă în a încheia parteneriate cu bănci sistemice, pentru a putea susţine creşterea economică şi crearea de locuri de muncă.

Omer Tetik, CEO al Băncii Transilvania, a precizat, la finalul săptămânii trecute, că resursele atrase prin vânzarea obligaţiunilor BT şi care sunt tranzacţionate la Bursa de Valori Bucureşti (BVB), vor fi folosite pentru acordarea de credite de investiţii pentru companii, cu maturităţi cuprinse între cinci şi şapte ani.

Conform IFC, România a devenit membră IFC în 1990, iar IFC a investit în total aproximativ trei miliarde de dolari în România, începând de la acel moment, în diverse sectoare şi depune eforturi pentru a putea facilita accesul la finanţare al companiilor mai mici din România şi din întreaga regiune.

IFC este o organizaţie membră a Grupului Băncii Mondiale, iar Banca Transilvania este a doua mare bancă din România din punct de vedere al activelor deţinute.

Pe lângă IFC, Banca Europeană pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare (BERD) a subscris 100 de milioane de euro din emisiunea de obligaţiuni. Cu o deţinere de 8,6%, BERD este cel mai mare acţionar al instituţiei de credit din Cluj.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

23 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9759
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7871
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3453
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0070
Gram de aur (XAU)Gram de aur403.2660

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb