Cum a devenit Victor Ponta "băsist"

CĂTĂLINA N. MĂNOIU
Ziarul BURSA #Politică / 8 decembrie 2014

Cum a devenit Victor Ponta "băsist"

Victor Ponta a declarat că ar putea demisiona din funcţia de premier al României, în două variante:

1. dacă noul preşedinte Klaus Iohannis ar garanta că va numi un succesor PSD-ist;

2. dacă DNA ar cere urmărirea sa penală în dosarul privind votul din diaspora (dar a arătat că trebuie să se renunţe la "ideea din 2004" că o persoană care a pierdut alegerile trebuie să intre în închisoare).

Opţiunea să rămână premier pare să fie cea mai proastă alegere, punându-l în situaţii ridicole, cum o arată şi "perla" cu închisoarea.

La sfârşitul săptămânii trecute, a explicat, încă o dată, că nu a crezut că diaspora se va prezenta la urne în exces faţă de alegerile trecute şi că asigurând aceeaşi capacitate a secţiilor de votare şi-a considerat îndeplinită datoria.

Ceea ce este o adevărată "perlă", pentru că nici la alegerile din anii trecuţi capacitatea secţiilor de votare nu a fost suficientă, chinuind românii din diaspora.

Tot o "perlă" a servit şi clujeanul serios Ioan Rus, care, întrebat de reporterul unei televiziuni dacă este de părere că Victor Ponta ar trebui schimbat din funcţia de preşedinte PSD, a răspuns: "Nu văd de ce!"

Parcă ar fi fost un vers din "Pe lîngă plopii fără soţ":

"O lume toată-nţelegea/Tu nu m-ai înţeles".

Dintre cele două cărări rămase după rostogolirea de pe drumul către Dealul Cotrocenilor, la alegerile prezidenţiale, Victor Ponta a ales-o pe aceea care nu duce niciunde: să rămână la guvernare.

Cealaltă ar fi presupus muncă: să invoce votul masiv împotriva sa, ca să părăsească puterea executivă, ceea ce ar fi adus satisfacţie electoratului majoritar care îi este ostil, dar, în acelaşi timp, ar fi însemnat că ţine seama de opinia cetăţenilor şi ar fi aruncat în felul acesta o lumină favorabilă asupra propriului partid.

Însă, câştigurile, în urma unui astfel de gest, s-ar fi multiplicat:

- în primul rând, ar fi stopat procesul natural de eroziune a credibilităţii oricărui partid aflat la guvernare, transferându-l adversarilor politici, care ar fi trebuit să vină la conducerea Executivului, mai ales că le-a pregătit un teren minat (în care a lăsat o bombă cu ceas, care este diminuarea CAS la angajator, şi alte bombiţe - presiuni inflaţioniste, determinate de regimul pervers al accizelor, asprimea proporţiei de deficit bugetar pe care o impune FIM, pentru viitor, în faţa cifrelor performante cu care defilează Victor Ponta, dar fără să ia seama că au fost obţinute prin eliminarea investiţiilor);

- în al doilea rând, s-ar fi putut dedica muncii de partid, în vederea câştigării alegerilor locale şi parlamentare din 2016.

Asta ar fi însemnat să purceadă la reconstrucţia PSD, eliminând figurile compromise ale partidului, atât de la centru, cât şi în teritoriu şi impunând o modalitate de filtrare şi promovare a unor lideri noi.

În mod normal, această opţiune i-ar fi consolidat autoritatea în partid, dar şi partidul s-ar fi putut prezenta ca o forţă, la alegerile viitoare.

Dar Ponta a ales ce era mai simplu - să plutescă agăţat de guvernare -, crezând că, astfel, tărăgănează să fie contestat ruinător, în sânul propriului partid, care nu a iertat niciodată înfrângerea şi şi-a linşat liderii, după eşec, întotdeauna.

Probabil că-şi va fi făcut socoteala că va putea să mai servească intereselor care îl susţin şi că îşi va putea survola naufragiul, neîntrerupându-şi mandatul.

Pentru asta, Victor Ponta a sacrificat relaţia cu Ion Iliescu, indicându-l drept cauză pentru care electoratul îl consideră lider "comunist".

El nu a avut bunul simţ să ţină seama că multe din voturile obţinute de PSD au venit, în parte, de la atracţia pe care continuă să o exercite Ion Iliescu asupra unei anumite părţi din electorat (îndeobşte, de la sate).

Ponta a rămas solidar cu Liviu Dragnea, care a dovedit doar o pricepere în a pierde alegerile prezidenţiale, nu şi în a le câştiga (2009, campania lui Mircea Geoană, 2014 campania lui Victor Ponta).

Deşi Sebastian Ghiţă şi-a dat demisia din PSD, probabil că rămâne suficient de prieten cu Ponta ca să mai mergă şi altă dată, împreună, în barurile din Abu Dhabi.

Sacrificarea lui Ion Iliescu, în loc să îşi asume, bărbăteşte, responsabilitatea pierderii alegerilor, va fi fost nechibzuită.

Ecuaţia calculată de Ponta pare să nu fi fost suficient de cuprinzătoare, căci nu include procesul de restructurare a majorităţii parlamentare.

Cătălin Cherecheş, vicepreşedintele UNPR (formaţiune politică participantă la majoritatea parlamentară, în alianţa cu PSD) a spus, joi, că UNPR nu a răsturnat niciun guvern până acum, însă scenariul unei alianţe cu PNL nu este exclus.

Şapte parlamentari PP-DD, din cei şaisprezece pe care îi deţine partidul, au denunţat, marţi, acordul cu PSD.

La rândul sau, UDMR a anunţat, recent, că intenţionează să se retragă de la guvernare, hotărâre care va fi supusă deliberării în Consiliul Reprezentanţilor Uniunii, pe data de 13 decembrie. Liderul UDMR Kelemen Hunor a declarat, însă, că, în ciuda deciziei de "a debarca" din Guvernul Ponta 3, nu îi va retrage premierului sprijinul pentru adoptarea bugetului aferent anului 2015 şi pentru validarea Guvernului Ponta 4. Declaraţiile etnicilor maghiari nu exclud, însă, bascularea în tabăra liberalilor, dacă "minoritarul" Iohannis ar arăta "simpatie" pentru cererile minorităţilor.

Toate aceste mişcări fac cabinetul Ponta vulnerabil la o moţiune de cenzură, astfel că ar putea rămâne şi cu "banii luaţi şi cu ochii în soare".

Adică, nu numai că s-ar putea să nu îşi mai menţină puterea executivă, dar să fie şi alungat (de unde putea să îşi dea demisia cu demnitate) şi, într-o astfel de eventualitate, să fie, cu certitudine, schimbat de la conducerea partidului.

Este limpede că Traian Băsescu îşi doreşte acest lucru, atunci când declară că Victor Ponta este complet discreditat în interiorul Uniunii Europene şi că "prezenţa domniei sale în fruntea Guvernului nu este decât un element de discreditare şi pentru România, indiferent care este majoritatea în Parlament".

Cuvintele lui Băsescu au căpătat brusc greutate, după înfrângerea lui Ponta, de unde, înainte, se decredibilizase din cauză că, deşi 7,5 milioane de cetăţeni au votat împotriva sa, la Referendumul din 2012, el a preferat să rămână un aşa-zis "preşedinte al tuturor românilor", ascunzându-se pe după chichiţele legii.

Un proces care face ca, acum, Victor Ponta (care tot aşa, se agaţă de guvernare, deşi, contra lui, s-a manifestat un vot masiv) să devină, cu diferenţele specifice, "băsist".

La eşec, PSD îşi devorează liderii

În 2005, la Congresul PSD din luna martie, Adrian Năstase ("arogantul", aşa cum l-a numit Ion Iliescu) a pierdut funcţia de preşedinte executiv al PSD, în faţa lui Mircea Geoană ("prostănacul", caracterizare care, de asemenea, îi aparţine lui Ion Iliescu), după ce Traian Băsescu îl surclasase în scrutinul electoral pentru fotoliul de la Cotroceni.

În 2010, la Congresul PSD din luna februarie, Mircea Geoană ("prostănacul" care devenise "preşedinte pentru o noapte"), sprijinit de Marian Vanghelie, Viorel Hrebenciuc şi Cătălin Voicu, a pierdut şefia partidului în faţa lui Victor Ponta ("cârlanul fără minte", Ion Iliescu, 2010), care îşi anunţase candidatura la şefia partidului cu doar o săptămână înainte.

În situaţia în care majoritatea parlamentară de care se bucură se şubrezeşte, ar fi previzibil ca, în cadrul Congresului PSD din primăvara anului viitor, să putem asista la o "executare" fără milă a lui Victor-Viorel Ponta, orchestrată fie de Grupul de la Cluj, ca până acum (2005, 2010), fie de "reformatorii" social-democraţi, pe care pierderea alegerilor i-a pus pe gânduri.

Devorarea lui Victor Ponta de către propriul partid nu va fi fost împiedicată prin executarea, în şedinţa Comitetului Executiv PSD, a celor trei PSD-işti care "au ieşit din rând" - Mircea Geoană, Marian Vanghelie şi Dan Şova.

Opinia Cititorului ( 8 )

  1. Tot o "perlă" a servit şi clujeanul serios Ioan Rus, care, întrebat de reporterul unei televiziuni dacă este de părere că Victor Ponta ar trebui schimbat din funcţia de preşedinte PSD, a răspuns: "Nu văd de ce!" 

    Parcă ar fi fost un vers din "Pe lîngă plopii fără soţ": 

    "O lume toată-nţelegea/Tu nu m-ai înţeles". 

    Sau varianta privitului la tabloul Car cu boi.

    Ce spune un mincinos prins cu miciuna ?

    Ce spune un plagiator dovedit ? 

    Ce spune un un hot prins ? 

    "Nu am crezut" ca ma vor prinde ! 

    " Cri-cri-cri, 

    Toamnă gri, 

    Nu credeam c-o să mai vii 

    Înainte de Crăciun, 

    Că puteam şi eu s-adun 

    O grăunţă cât de mică, 

    Ca să nu cer împrumut 

    La vecina mea furnică, 

    Fi'ndcă nu-mi dă niciodată, 

    Şi-apoi umple lumea toată 

    Că m-am dus şi i-am cerut... 

    Dar de-acuş, 

    Zise el cu glas sfârşit 

    Ridicând un picioruş, 

    Dar de-acuş s-a isprăvit... 

    Cri-cri-cri, 

    Toa mnă gri, 

    Tare-s mic şi necăjït!" 

    G. Toparceanu

    1. Ponta a pierdut presedintia nu si functia de premier.Stie cineva cati romani sunt plecati in tari sraine si cati din ei vor sa voteze? stie cineva cati romani apti de vot are Romania? acum cateva luni nici macar asta nu stiam...poate ne spune un neamt ! pana atunci, Ponta sa_si faca meseria...ca noi facem maculatura .

    Limba pasarii Ponta? Mass-media. Pentru ce sa piara? Pentru aceleasi lucruri pentru care a fost asasinat si Ceausescu. Da, da... Obstructionarea drepturilor romanilor, ce n-ati auzit bine? Cine si-a mai permis in ultimii 50 de ani sa-si bata joc de drepturile fundamentale ale romanilor? Mda, poate Iliescu, dar a facut-o elegant, pierzand chiar si alegerile la un moment dat in favoarea unui oponent (Constantinescu parca)... Dar nea Iliescu i-a tot avertizat pe nesimtitii astia tineri, care n-au citit, n-au invatat nimic... Dar acum, n-ar trebui sa plateasca si ei pretul incalcarii Constitutiei? Chiar daca au facut-o cu ajutorul unor "dinozauri" ca Melescanu si Tariceanu. Adica ce, oamenii astia de ce sa nu plateasca? Deci, asteptam justitia? Nene Nastase, mata ai stat la bulau putin, acum taci? Sau ti-e frica sa nu dea si peste tine altele? Sa bagi suplimentar? Eu zic ca daca tot ai luat-o pe unde nu te-asteptai, fa-i si pe astia sa sufere putin, da si mneata din casa putin... nu Putin, ci putzin, pardon...

    Ce inseamna "vot masiv impotriva"? O diferenta de 8%? Atunci cum numesti tu, o "basista", votul de la referendum pe care il aduci in discutie? 89%-11%? Atentie, deja ai epuizat din limbaj cuvantul "masiv".

    Daca nu ai un raspuns, ia-ti bagajele si cara-te. Presa nu se face cu "corazon" si fara semnificatia termenilor. Insa covrigii se vor vinde bine oricand. 

    1. "Coplesitor" este bine?

      Dar partea pierzatoare ar putea folosi "catastrofic" si ar spune "un electorat mintit de niste iresponsabili care dau lovituri de stat si fraudeaza votul".

      Corect ar fi: fraudeaza totul.

      De acord?. 

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
veolia.ro
Apanova
rpia.ro
danescu.ro
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

15 Oct. 2024
Euro (EUR)Euro4.9755
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.5603
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.2951
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9644
Gram de aur (XAU)Gram de aur389.2309

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
citiesoftomorrow.ro
cnipmmr.ro
thediplomat.ro
hipo.ro
prow.ro
aiiro.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb