Cum a devenit Victor Ponta "băsist"

Dintre cele două cărări rămase după rostogolirea de pe drumul către Dealul Cotrocenilor, la alegerile prezidenţiale, Victor Ponta a ales-o pe aceea care nu duce niciunde: să rămână la guvernare.

Cealaltă ar fi presupus muncă: să invoce votul masiv împotriva sa, ca să părăsească puterea executivă, ceea ce ar fi adus satisfacţie electoratului majoritar care îi este ostil, dar, în acelaşi timp, ar fi însemnat că ţine seama de opinia cetăţenilor şi ar fi aruncat în felul acesta o lumină favorabilă asupra propriului partid.

Însă, câştigurile, în urma unui astfel de gest, s-ar fi multiplicat:

- în primul rând, ar fi stopat procesul natural de eroziune a credibilităţii oricărui partid aflat la guvernare, transferându-l adversarilor politici, care ar fi trebuit să vină la conducerea Executivului, mai ales că le-a pregătit un teren minat (în care a lăsat o bombă cu ceas, care este diminuarea CAS la angajator, şi alte bombiţe - presiuni inflaţioniste, determinate de regimul pervers al accizelor, asprimea proporţiei de deficit bugetar pe care o impune FIM, pentru viitor, în faţa cifrelor performante cu care defilează Victor Ponta, dar fără să ia seama că au fost obţinute prin eliminarea investiţiilor);

- în al doilea rând, s-ar fi putut dedica muncii de partid, în vederea câştigării alegerilor locale şi parlamentare din 2016.

Asta ar fi însemnat să purceadă la reconstrucţia PSD, eliminând figurile compromise ale partidului, atât de la centru, cât şi în teritoriu şi impunând o modalitate de filtrare şi promovare a unor lideri noi.

În mod normal, această opţiune i-ar fi consolidat autoritatea în partid, dar şi partidul s-ar fi putut prezenta ca o forţă, la alegerile viitoare.

Dar Ponta a ales ce era mai simplu - să plutescă agăţat de guvernare -, crezând că, astfel, tărăgănează să fie contestat ruinător, în sânul propriului partid, care nu a iertat niciodată înfrângerea şi şi-a linşat liderii, după eşec, întotdeauna.

Probabil că-şi va fi făcut socoteala că va putea să mai servească intereselor care îl susţin şi că îşi va putea survola naufragiul, neîntrerupându-şi mandatul.

Pentru asta, Victor Ponta a sacrificat relaţia cu Ion Iliescu, indicându-l drept cauză pentru care electoratul îl consideră lider "comunist".

El nu a avut bunul simţ să ţină seama că multe din voturile obţinute de PSD au venit, în parte, de la atracţia pe care continuă să o exercite Ion Iliescu asupra unei anumite părţi din electorat (îndeobşte, de la sate).

Ponta a rămas solidar cu Liviu Dragnea, care a dovedit doar o pricepere în a pierde alegerile prezidenţiale, nu şi în a le câştiga (2009, campania lui Mircea Geoană, 2014 campania lui Victor Ponta).

Deşi Sebastian Ghiţă şi-a dat demisia din PSD, probabil că rămâne suficient de prieten cu Ponta ca să mai mergă şi altă dată, împreună, în barurile din Abu Dhabi.

Sacrificarea lui Ion Iliescu, în loc să îşi asume, bărbăteşte, responsabilitatea pierderii alegerilor, va fi fost nechibzuită.

Ecuaţia calculată de Ponta pare să nu fi fost suficient de cuprinzătoare, căci nu include procesul de restructurare a majorităţii parlamentare.

Cătălin Cherecheş, vicepreşedintele UNPR (formaţiune politică participantă la majoritatea parlamentară, în alianţa cu PSD) a spus, joi, că UNPR nu a răsturnat niciun guvern până acum, însă scenariul unei alianţe cu PNL nu este exclus.

Şapte parlamentari PP-DD, din cei şaisprezece pe care îi deţine partidul, au denunţat, marţi, acordul cu PSD.

La rândul sau, UDMR a anunţat, recent, că intenţionează să se retragă de la guvernare, hotărâre care va fi supusă deliberării în Consiliul Reprezentanţilor Uniunii, pe data de 13 decembrie. Liderul UDMR Kelemen Hunor a declarat, însă, că, în ciuda deciziei de "a debarca" din Guvernul Ponta 3, nu îi va retrage premierului sprijinul pentru adoptarea bugetului aferent anului 2015 şi pentru validarea Guvernului Ponta 4. Declaraţiile etnicilor maghiari nu exclud, însă, bascularea în tabăra liberalilor, dacă "minoritarul" Iohannis ar arăta "simpatie" pentru cererile minorităţilor.

Toate aceste mişcări fac cabinetul Ponta vulnerabil la o moţiune de cenzură, astfel că ar putea rămâne şi cu "banii luaţi şi cu ochii în soare".

Adică, nu numai că s-ar putea să nu îşi mai menţină puterea executivă, dar să fie şi alungat (de unde putea să îşi dea demisia cu demnitate) şi, într-o astfel de eventualitate, să fie, cu certitudine, schimbat de la conducerea partidului.

Este limpede că Traian Băsescu îşi doreşte acest lucru, atunci când declară că Victor Ponta este complet discreditat în interiorul Uniunii Europene şi că "prezenţa domniei sale în fruntea Guvernului nu este decât un element de discreditare şi pentru România, indiferent care este majoritatea în Parlament".

Cuvintele lui Băsescu au căpătat brusc greutate, după înfrângerea lui Ponta, de unde, înainte, se decredibilizase din cauză că, deşi 7,5 milioane de cetăţeni au votat împotriva sa, la Referendumul din 2012, el a preferat să rămână un aşa-zis "preşedinte al tuturor românilor", ascunzându-se pe după chichiţele legii.

Un proces care face ca, acum, Victor Ponta (care tot aşa, se agaţă de guvernare, deşi, contra lui, s-a manifestat un vot masiv) să devină, cu diferenţele specifice, "băsist".