Cum putem reacţiona faţă de teoriile complotului?

Deşi în ultimii ani teoriile conspiraţiei apar mai mult sau mai puţin spontan în spaţiul public românesc, devenind un loc comun, lansarea de către Liviu Dragnea a unor remarci privind o presupusă intenţie de asasinare a sa în urmă cu un an şi jumătate, finanţată de un cunoscut om de afaceri străin - cel mai probabil o trimitere la George Soros - reprezintă apogeul absurdului conspiraţionist al momentului. Dar în ţara care a avut o contribuţie esenţială la inventarea "absurdului" literar (Urmuz, Ionesco), o conspiraţie în plus nu pare să jeneze. Din contră, pusă în contextul acuzelor privind o aşa-zisă încercare de lovitură de stat, teza asasinatului ratat pare să urmărească să trezească nu doar empatie, ci şi o reacţie de mobilizare.

Tentaţia multora a fost de a ironiza afirmaţiile lui Liviu Dragnea, dar emergenţa teoriilor complotului, cum se întâmplă chiar în acest moment cu aşa-zisa teorie a conspiraţiei QAnon, populară în rândul susţinătorilor lui Donald Trump, ne avertizează asupra influenţei simptomatice a acestor puternice mecanisme de manipulare în masă. O analiză, mai întâi în mass-media, într-o grilă raţională, şi mai apoi una mai profundă, ştiinţifică, ar putea contribui la demascarea acestor înşelătorii.

Teoria lui Q, după numele de cod al celui care ar transmite informaţii guvernamentale secrete, îi face pe cei ce se denumesc brutari deoarece urmăresc urmele de pe internat (breadcurmb) ale lui Q, să creadă că există o conspiraţie a statului profund (deep state, varianta americană a "statului paralel") împotriva lui Donald Trump, dar că în acelaşi timp guvernul american investighează în secret Partidul Democrat şi că în curând Departamentul de Justiţie va dezvălui informaţii compromiţătoare despre Hillary Clinton. S-a ajuns până într-acolo încât, pe 15 iunie 2018, un oarecare Matthew Wright, originar din Nevada, a blocat vreme de 90 de minute traficul pe barajul Hoover, înarmat până în dinţi, pentru că s-ar fi aflat într-o misiune QAnon pentru a forţa Departamentul de Justiţie să "publice adevăratul raport" cu privire la comportamentul agenţilor FBI în timpul anchetei privind utilizarea unui server privat de e-mail de către Hillary Clinton. Şi aceasta, deoarece raportul care fusese lansat în ziua precedentă ar fi fost, după o informaţie Q, semnificativ modificat.

Dar, de fapt, Q este personajul unui roman italian semnat de colectivul Wu Ming ("anonimul", în chineză) şi apărut în 1999, despre un spion care lucrea-ză în numele Bisericii Catolice pentru a menţine status quo-ul. Paradoxul face însă ca un roman scris de un colectiv de autori de stânga să fie preluat şi folosit de extrema dreaptă americană.

În privinţa lui Liviu Dragnea, acesta pare a folosi mitul asasinatelor rituale care sunt atribuite unor minorităţi care ar ucide fie reprezentanţii semnificativi ai grupului majoritar, fie, cel mai des, copii. De obicei, aceste asasinate sunt atribuite evreilor (Soros), pentru a provoca şi justifica opresiunea şi persecuţia acestora. Este, de fapt, o manieră de a oferi "ţapi ispăşitori" şi de a camufla adevăratele probleme. Astfel de mituri folosesc frici populare recurente, înrădăcinate în diferite tipuri de superstiţii, în scopuri de propagandă, fiind construite şi utilizate de grupuri de interese religioase, politice sau economice. De multe ori, au declanşat isterii colective care au dus la pogromuri, linşaje sau crime.

Teoriile conspiraţiei, deşi cunoscute din antichitate, nu au cunoscut în Europa o abordare ştiinţifică susţinută, fiind considerate mai degrabă ca epifenomene. În schimb, în aria ştiinţifică anglo-saxonă "teoriile conspiraţiei" au devenit obiect de studiu încă din anii "60 ai secolului trecut. În lumina acestor cercetări am putea constata că, dincolo de varietatea lor, aşa numitele teorii ale conspiraţiei traduc o convingere profundă, în egală măsură deterministă şi esenţialistă, că ar exista indivizi sau grupuri omnipotente care acţionează şi se organizează în secret pentru a impune o ordine politică şi socială contrară interesului general. În sistemul de reprezentare politică al gândirii conspiraţioniste ar exista un complot global care explică toate evenimentele extraordinare (cataclisme naturale, atentate sau asasinate politice, dar şi cunoştinţele ştiinţifice - teoria evoluţiei - sau tehnice), toate fenomenele sociale negative (crizele economice sau sociale, şomajul, epidemiile - SIDA, Ebola - sau consumul de droguri etc.), ba chiar şi fenomene aparent fără semnificaţie socială (atribuirea unor premii - Oscar sau Eurovision, rezultatul competiţiilor sportive - campionatele mondiale de fotbal sau olimpiade etc.) sunt produsul voinţei unei minorităţi organizate secret. Ceea ce asigură succesul explicaţiilor complotiste este aparenta lor sistematicitate, care transformă complotul în singurul motor al istoriei şi totodată singura grilă de lectură a fenomenelor sociale şi politice. Înţelegerea şi deconspirarea acestor mecanisme poate nu doar să limiteze efectele nocive ale "teoriilor conspiraţiei", ci şi să contribuie la înrădăcinarea politicii într-o conduită raţională.