Cum scăpăm de Klaus Iohannis?

Imaginaţi-vă că în 2014 Klaus Iohannis ar fi pierdut alegerile prezidenţiale. Iar Liviu Dragnea, infractorul care conduce, deocamdată, partidul pretins "social-democrat", ar fi venit, zilele trecute să îi prezinte altui Preşedinte al României propunerea de a o numi pe Viorica Dăncilă drept Prim-Ministru. Cuiva provenit din rândurile PSD. Asta după ce acelaşi Liviu Dragnea ar fi trântit deja alte două guverne PSD.

Probabil că delegaţia PSD ar fi fost dată afară pe scări. Şi probabil că pentru cei mai mulţi din actualul "grup Teleorman" acesta ar fi fost finalul carierei lor în PSD.

Observaţi acum ce performanţă deplorabilă a reuşit Klaus Iohannis? Omul acesta a fost mai pe placul liderilor PSD decât un eventual preşedinte provenit de la acest partid. A fost mai maleabil decât ar fi fost VV Ponta sau oricare dintre baronii socialişti. Probabil PSD se felicită că a pierdut, în 2014, alegerile prezidenţiale...

Problema este ce facem noi, ceilalţi... Este clar că Dreapta are o majoritate electorală în România. Asta s-a văzut în 2014, când pe fondul unei mobilizări reale, candidatul Dreptei a zbrobit, cu circa 20 de procente diferenţă, candidatul Stângii. Însă Klaus Iohannis şi-a uitat electoratul imediat ce a fost ales. A preferat o complicitate cu socialiştii.

Prin urmare, Dreapta nu mai poate să se bazeze tot pe Klaus Iohannis în alegerile prezidenţiale. Mai întâi, din raţiuni practice. Iohannis este deja erodat. A avut un comportament confuz. I-au lipsit ideile. A fost absent din peisaj cu săptămânile. Popularitatea sa s-a diminuat considerabil. Încă doi ani în acelaşi stil şi va putea fi bătut aproape de orice candidat pe care socialiştii l-ar avansa.

Al doilea motiv ţine de utilitatea politică. Ce să facă Dreapta cu Klaus Iohannis, un om care nu a sprijinit nici o idee de Dreapta, nici o măsură a Dreptei. Cineva care şi-a împiedicat propriul partid (PNL) să ajungă la guvernare? (Desigur, cu larga contribuţie a acestora).

Săptămâna trecută am prezentat un plan precis pentru ca socialiştii să fie împinşi în afara sistemului politic. Acum voi prezenta paşii pe care Dreapta trebuie să îi parcurgă pentru a trimite la Cotroceni, în 2019, un candidat propriu, nu un socialist vopsit.

1. Un candidat independent. Ideal ar fi ca PNL să se trezească. Însă deja suntem în 2018. Acest partid nu dă încă semne că ar fi ieşit de pe orbita excentrică pe care l-au plasat liderii săi. Aşa încât, realist vorbind, Dreapta trebuie să găsească un candidat prezidenţial în afara PNL. Dar de ce nu de la USR? Sau de la PMP? Răs­punsul este simplu: pentru că aceste partide nu au suficientă tracţiune electorală.

2. Acest candidat independent trebuie să se poziţioneze drept candidat al PNL. Aici este cheia. Însă cum? Am presupus deja că PNL nu va prezenta un candidat propriu şi se va mulţumi să susţină candidatura lui Klaus Iohannis (iată de ce Klaus Iohannis are nevoie de un PNL cu lideri slabi - trebuie să recunosc că această tactică a funcţionat). Dar nu este nevoie ca acest candidat independent al Dreptei să fie, de fapt, desemnat oficial de PNL. Tot ce trebuie să facă acesta este să declare, repetat şi public, că este, de fapt, şi candidatul PNL.

Chiar nu contează ce cred şi ce spun, oficial, liderii PNL. Oricum, în rândurile PNL entuziasmul pentru Klaus Iohannis este ca şi inexistent. Iar Klaus Iohannis oricum nu va face el însuşi campanie în care va bate moneda pe susţinerea PNL. El oricum nu are nimic de oferit acestui partid, iar membrii şi liderii acestuia ştiu asta. Aşa încât efectiv nu contează că, formal vorbind, Klaus Iohannis va fi candidatul PNL.

Candidatul Dreptei trebuie să ofere, clar, PNL-ului perspectiva de a ajunge la guvernare. Pentru a fi credibil, ar trebui să provină chiar din mediile liberale. Ar trebui să coopteze în echipă lideri de opinie liberală.

Cât de dificil este ca acest candidat să câştige? Matematic, tot ce trebuie acesta să facă, este să ia în primul tur un singur vot peste Klaus Iohannis.

Atât. Nimic mai mult. Un vot. Unul singur. Peste scorul lui Klaus Iohannis. Ceea ce este absolut realizabil.

Dacă acest lucru se întâmplă, res­tul decurge, cu necesitate, din natura sistemului de vot. În turul II va fi candidatul Stângii contra candidatul Dreptei.

Aici nu îmi fac griji. Stânga a reuşit deja să aducă România pe marginea prăpastiei. După un an de "guvernare", regimul Dragnea se uită în abis. Visteria este goală. Imaginea României este la pă­mânt.

În interiorul PSD, diviziunile sunt considerabile. Liviu Dragnea nu va candida, probabil. Este deja unul dintre cei mai nepopulari politicieni. PSD va avea, desigur, dificultăţi să găsească pe cineva care să ajungă la scorul partidului în turul II. Problema este că le-ar trebui o majoritate absolută a alegătorilor. Posibil? Categoric, nu.

Principalul obstacol al Dreptei este chiar Klaus Iohannis. Însă aces­ta poate fi trimis în vacanţă, unde oricum se simte mai bine decât la Cotroceni. Este nevoie doar de un singur vot.