Cum se simte industria noastră de apărare

F.A.
Politică / 19 septembrie 2009

Cum se simte industria noastră de apărare

După ani de căutări, industria noastră de apărare s-a reorganizat şi s-a mutat de la un minister la altul: reorganizare, apoi privatizare, apoi redimensionare. De aşezat, nu s-a aşezat însă nici până astăzi, după douăzeci de ani de la momentul în care mulţi specialişti susţin că eram jucători globali pe această piaţă, ba chiar în topul primelor zece ţări exportatoare de armament, la nivel mondial. Tot acest proces de reformă al industriei a lăsat pe dinafară mii de oameni, l-au făcut pe un personaj pitoresc ca Gigi Becali să devină jucător al industriei, după ce a cumpărat Uzina Mecanică Drăgăşani, iar multe filiale din ţară au fost radiate. La propriu.

Acum, alţi specialişti susţin că avem comenzi de peste 2 miliarde de dolari pentru industria noastră de armament, pe care nu putem însă să le onorăm, din cauza redimensionării industriei. Mulţi dintre cititorii noştri au auzit de companii ca Romtehnica, controlată de Ministerul Apărării, ori de Romarm, metamorfozată pe rând din regie, în societate naţională şi apoi companie naţională.

Fiecare din ele cu ramificaţii şi filiale. Ce s-a ales de ele? Greu de spus cu certitudine. Încercăm doar să creionăm un tablou succint al acestei industrii aşa cum am reuşit să-l ansamblăm noi din surse publice. Sunt şi specialişti care spun că drumul a fost prost încă de la început, dar că nu este încă prea târziu ca să menţinem ce a mai rămas din industria de apărare la stat, dar sub un management privat, care să ducă grija profitului.

Marea reorganizare

Ultima mare reorganizare a industriei noastre de apărare a avut loc în anul 2000, când Guvernul de atunci a decis înfiinţarea Companiei Naţionale "Romarm" prin fuziunea dintre Societatea Naţională "Romarm" cu Regia Autonomă "Arsenalul Armatei".

Compania Naţională Romarm a participat, în numele statutului, ca acţionar unic, la capitalul social al filialelor sale:

- Societatea Comercială Arsenal SA

- Societatea Comercială Tohan SA

- Societatea Comercială Carfil SA

- Societatea Comercială Cugir SA

- Societatea Comercială Plopeni SA

- Societatea Comercială Moreni SA

Ulterior, actul normativ de fuziune a fost modificat de mai multe ori pentru înfiinţarea unor noi filiale sau parcuri industriale:

-2001. Hotărâre privind unele măsuri în vederea constituirii unui parc industrial în cadrul Societăţii Comerciale "Uzina Mecanică Vălenii de Munte" - S.A

2001 Hotărâre privind unele măsuri în vederea constituirii unui parc industrial prin divizarea Societăţii Comerciale "Uzina Mecanică Mija" - S.A. din cadrul Companiei Naţionale "Romarm" - S.A

-2001 Hotărâre privind unele măsuri în vederea constituirii unui parc industrial prin divizarea Societăţii Comerciale "Uzina Automecanică Moreni" - S.A. din cadrul Companiei Naţionale "Romarm" - S.A.

-2001 Hotărâre privind unele măsuri în vederea constituirii unui parc industrial prin divizarea Societăţii Comerciale "Electromecanica Ploieşti" - S.A. din cadrul Companiei Naţionale "Romarm" - S.A

-Hotărâre privind aprobarea unor măsuri prealabile constituirii unui parc industrial prin divizarea Societăţii Comerciale "Uzina Mecanică Cugir" - S.A. din cadrul Companiei Naţionale "Romarm" - S.A., pe un teren din domeniul privat al judeţului Alba

-Hotărâre privind constituirea unui parc industrial prin divizarea Societăţii Comerciale "Uzina Mecanică Plopeni" - S.A. din cadrul Companiei Naţionale "Romarm" - S.A.

-Hotărâre privind aprobarea constituirii Parcului industrial "Metrom", prin divizarea Societăţii Comerciale "Metrom" - S.A. din cadrul Companiei Naţionale "Romarm" - S.A

-Hotărâre privind aprobarea constituirii Parcului industrial "Carfil", prin divizarea Societăţii Comerciale "Carfil" - S.A. din cadrul Companiei Naţionale "Romarm" - S.A.

-2003 Hotărâre privind unele măsuri în vederea constituirii unui parc industrial prin divizarea Societăţii Comerciale "Tohan" - S.A. din cadrul Companiei Naţionale "Romarm" - S.A

-2003 Hotărâre privind înfiinţarea Societăţii Comerciale "Uzina Mecanică Orăştie" - S.A. prin reorganizarea prin divizare parţială a Companiei Naţionale "Romarm" - S.A.

-2004 Hotărâre privind înfiinţarea Societăţii Comerciale "Fabrica de Arme Cugir" - S.A. prin reorganizarea prin divizare parţială a Societăţii Comerciale "Uzina Mecanică Cugir" - S.A., filială a Companiei Naţionale "Romarm" - S.A.

-2004 Hotărâre privind aprobarea constituirii Parcului industrial "Făgăraş", prin transferul unor elemente patrimoniale de la Societatea Comercială "Uzina de Produse Speciale Făgăraş" - S.A. din cadrul Companiei Naţionale "Romarm" - S.A. la Consiliul Local al Municipiului Făgăraş

-2004 Hotărâre pentru modificarea şi completarea Hotărârii Guvernului nr. 979/2000 privind înfiinţarea Companiei Naţionale "Romarm" - S.A. prin fuziunea Societăţii Naţionale "Romarm" - S.A. cu Regia Autonomă "Arsenalul Armatei

-2004 Hotărâre privind aprobarea constituirii Parcului industrial "Victoria" prin transferul unor elemente patrimoniale de la Societatea Comercială "Pirochim Victoria" - S.A. din cadrul Companiei Naţionale "Romarm" - S.A. la Consiliul Local al Oraşului Victoria

-2006 Hotărâre privind înfiinţarea Societăţii Comerciale "Fabrica de Pulberi" - S.A. prin reorganizarea prin divizare parţială a Societăţii Comerciale "Uzina de Produse Speciale Făgăraş" - S.A., filială a Companiei Naţionale "Romarm" - S.A

Datele industriei noastre de apărare

Electromecanica Ploieşti. Înfiinţată în 2001, compania este specializată în fabricarea armamentului şi muniţiei. Iniţial Romarm a deţinut 100%, pentru ca apoi să ajungă la un nivel al participaţiei de 82%, restul fiind cedat către Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului (AVAS). Electromecanica mai are participaţii şi în compania Elletra Communication. Electromecanica Ploieşti a înregistrat anul trecut o cifră de afaceri în valoare de 12.270.053 lei şi un profit brut în valoare de 117.207 lei. Numărul mediu al salariaţilor în 2008 a fost de 195, cu şase persoane mai puţin decât cu un an înainte;

Fabrica de Pulberi SA Braşov, Înfiinţată in 2007, compania are ca obiect de activitate fabricarea explozibililor. Este controlată în întregime de către Romarm. Societatea a avut în 2008 o cifră de afaceri în valoare de 1384440 lei şi o pierdere de 1401152 lei. Tot în 2008, compania a avut un număr mediu de salariaţi de 238, faţă de 157 în anul precedent. În 2007, Fabrica de Pulberi a înregistrat o cifră de afaceri în valoare de 1224434 lei şi o pierdere de 525984 lei;

Societatea Comercială Metrom SA Braşov, înfiinţată în 2002. Societatea are ca obiect de activitate fabricarea armamentului şi muniţiei. ROMARM mai deţine 96,30%, iar AVAS 3,7%. Cifra de afaceri realizată de societate în 2008 s-a ridicat la 15564207 lei, iar pierderea a fost de 6631580 lei, la un număr mediu de salariaţi de 212. În 2007, societatea a avut o cifră de afaceri de 17322035 lei şi o pierdere de 6580461 lei, la un număr mediu de salariaţi de 274 de persoane. Metrom a mai înfiinţat în anul 2005 şi compania Rom Compressor Braşov, în care deţine 49%.

PIROCHIM VICTORIA Braşov SA, în care Romarm SA a deţinut iniţial 100%, este specializată tot în fabricarea explozibililor. Acum, Ministerul Economiei mai deţine 83%. Compania a întregistrat anul trecut o cifră de afaceri de 445164 lei şi o pierdere de 2825653 lei, la un număr mediu de salariaţi de 83 de persoane. În 2007, încasările companiei se ridicaseră la 434536 lei, iar pierderea a fost de 2216187 lei, raportate la 108 salariaţi.

COMPANIA NATIONALA ROMARM SA FILIALA SOCIETATEA COMERCIALA TOHAN SA Braşov. Înfiinţată în 2001, societatea este specializată în fabricarea armamentului şi muniţiei. Din 2008 a intrat şi AVAS cu 30,6%, iar apoi Ministerul Economiei. Cifra de afaceri s-a ridicat în 2008 la valoarea de 7318602 lei, iar pierderea a fost de 208926 lei, la 499 de salariaţi. În anul precedent societatea înregistrase o cifră de afaceri în valoare de 7588397 lei şi un profit de 174423 lei, raportat la 598 de salariaţi.

COMPANIA NATIONALA ROMARM SA BUCURESTI FILIALA SOCIETATEA COMERCIALA CARFIL SA Braşov. Înfiinţată în 2001, Carfil este specializată în fabricarea armamentului şi muniţiei. O cotă de 35,3% din capital s-a plimbat de la Ministerul Economiei, la AVAS Şi apoi înapoi la Ministerul Economiei. Restul fiind la Romarm, adică tot Ministerul Economiei. Carfil SA a avut în 2008 o cifră de afaceri în valoare de 10428892 lei, o pierdere de 11044635 lei, la un număr mediu de salariaţi de 133 persoane.

COMPANIA NATIONALA ROMARM SA FILIALA SOCIETATEA COMERCIALA UZINA DE PRODUSE SPECIALE FAGARAS SA, înfiinţată în 2002 şi specializată tot în fabricarea explozibililor. A intrat în reorganizare judiciară în 2005, când asociat unic era Romarm SA.

SOCIETATEA COMERCIALA "ARSENAL" - SA FILIALA A COMPANIEI NATIONALE "ROMARM" SA, înfiinţată în 2000, dar radiată între timp. A avut ca unic asociat Romarm, iar ca obiect de activitate: fabricarea armamentului şi muniţiei. Romarm 100%

PLOPENI SA. Constituită în 1999. Doar doi ani mai târziu a intrat în reorganizare judiciară, iar apoi a fost radiată. Avea ca unic asociat Romarm şi era specializată în fabricarea de pompe şi compresoare.

UZINA MECANICA ORASTIE SA , înfiinţată in anul 2002, s-a tranformat în filiala ROMARM.

Compania Naţională ROMARM SA. Este contolată în întregime de către Ministerul Economiei. Compania a înregistrat, în 2008, o cifră de 44304892 lei şi o pierdere de 417426 lei, la un număr mediu de salariaţi de 75 de persoane. În 2007, compania a înregistrat o cifră de afaceri în valoare de 47610011 lei şi un profit brut de 480361 lei, la un număr de 118 salariaţi.

Compania Naţională ROMTEHNICA. Înfiinţată de Ministerul Apărării în 2001, Romtehnica este specializată în intermedieri în comerţul cu maşini, echipamente industriale, nave şi avioane. Compania a înregistrat o cifră de afaceri de 14616416 lei în 2008 şi un profit de 4825930 lei, la un număr mediu de salariaţi de 106 persoane.

Uzina Mecanică Bucureşti. Nu am găsit date.

Uzina Mecanică Drăgaşani SA şi Uzina Mecanică Băbeni, ambele în judeţul Vâlcea, ambele private. Prima este controlată de Gigi Becali.

Companii listate

1. "Aerostar" Bacău (ARS) a obţinut în primul semestru din 2009 un profit net de 1,35 milioane lei, în creştere cu 48% faţă de aceeaşi perioadă din 2008, în timp ce afacerile au coborât la 61,39 milioane lei. În 2008, societatea a raportat un profit de 9,5 milioane de lei, în timp ce în 2007 câştigul s-a situat la 10,14 milioane de lei. În 2006, profitul a fost de 13,45 milioane de lei. Compania are 1.500 de salariaţi, iar principalii acţionari sunt "Iarom", cu 71,09% din capitalul social şi SIF "Moldova", cu 11,25% din acţiuni, restul de 17,6% din titluri fiind tranzacţionate liber pe bursă de către alţi acţionari.

2."IAR Ghimbav" Braşov (simbol IARV) a înregistrat un profit de 5,95 milioane de lei în primele şase luni ale acestui an, de trei ori mai mare faţă de cel raportat în perioada similară a anul trecut, în timp ce cifra de afaceri s-a situat la 59,56 milioane de lei. În 2008, profitul net s-a situat la 4,82 milioane de lei, în timp ce în 2007 a fost de 11,93 de milioane de lei, cu 63% mai mare decât cel din 2006. Acţionarul majoritar al societăţii este Ministerul Economiei, cu o participaţie de 64,89% din acţiuni, potrivit celor mai recente date disponibile, iar alţi acţionari deţin 35,11% din titluri. Compania avea la începutul anului aproximativ 900 de angajaţi, însă a disponibilizat peste o treime dintre ei până în prezent.

Eurocopter România SA. IAR Ghimbav şi compania franceză Eurocopter, parte a grupului european EADS au constituit şi societatea mixtă Eurocopter România SA.

3. "Avioane" Craiova (AVIO) a înregistrat în primul trimestru al acestui an pierderi de 10 milioane lei, cu 16% mai mari decât cele din aceeaşi perioadă a anului trecut, în condiţiile comprimării cifrei de afaceri cu 43%, până la 2,85 milioane de lei. În 2008 pierderile au fost de 16,5 milioane de lei, în 2007 de 7,61 milioane de lei, iar în 2006 pierderile erau de numai 1,25 milioane de lei. Societatea numără aproape 660 de angajaţi, însă intenţionează să disponibilizeze aproape jumătate dintre aceştia. Acţionarul majoritar al companiei este Ministerul Economiei, care deţine 80,98% din totalul acţiunilor.

Acum alţi specialişti susţin că avem comenzi de peste 2 miliarde de dolari pentru industria noastră de armament, pe care nu putem însă să le onorăm, din cauza redimensionării industriei.

Opinia Cititorului ( 2 )

  1. wooww!!! mai avem industrie de aparare?!! nu au reusit maretii nostrii politicieni inca sa o vanda?!! ... doar ei se pricep cel mai bine sa inchida si sa distruga, decat sa repare, dar-mi-te sa construiasca...

    Dar de SC MANGALIA SA nu ati auzit?

    Fosta unitate militara, specializata in constructii si reparatii nave militare? 

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
veolia.ro
Apanova
digi.ro
aages.ro
danescu.ro
librarie.net
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

22 Noi. 2024
Euro (EUR)Euro4.9759
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7742
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3721
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9774
Gram de aur (XAU)Gram de aur415.3204

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Mirosul Crăciunului
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
petreceriperfecte.ro
thediplomat.ro
targuldeturism.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb