Actualizare 21:21
Bogdan Padiu, şeful "Teamnet", şi Cristian Anastasescu, cumnatul lui Sebastian Ghiţă, au fost reţinuţi în această seară de procurorii DNA pentru 24 de ore, fiind acuzaţi de săvârşirea infracţiunilor de complicitate la trafic de influenţă şi spălare a banilor, ambele în formă continuată şi constituire a unui grup infracţional organizat, potrivit unui comunicat de presă publicat pe site-ul instituţiei.
Totodată, Direcţia Naţională Anticorupţie - Serviciul Teritorial Ploieşti au dispus punerea în mişcare a acţiunii penale faţă de Sebastian Ghiţă, reprezentant până în anul 2012 al societăţilor comerciale S.C. Teamnet Internaţional S.R.L. şi S.C. Asesoft International S.A. şi ulterior deputat în Parlamentul României în perioada 2012 - 2016, pentru săvârşirea infracţiunilor de trafic de influenţă (4 infracţiuni), spălare a banilor, în formă continuată (3 infracţiuni) şi constituire a unui grup infracţional organizat.
În comunicat se arată: "În perioada 2007 - 2015 la nivelul instituţiilor publice şi autorităţilor publice, au fost încheiate mai multe contracte de achiziţie de programe informatice finanţate din fonduri publice, dar şi din fonduri europene, de către mai multe societăţi comerciale cu acest profil de activitate şi de asocierea dintre acestea şi societăţile comerciale S.C. Teamnet International S.R.L. şi S.C. Asesoft International S.A. Pentru încheierea acestor contracte finanţate din bani publici şi fonduri europene, inculpatul Ghiţă Sebastian Aurelian, reprezentant până în anul 2012 al societăţilor comerciale S.C. Teamnet Internaţional S.R.L. şi S.C. Asesoft International S.A. şi ulterior deputat în Parlamentul României, a pretins şi primit de la reprezentanţii firmelor, declarate ulterior câştigătoare ale procedurilor de licitaţie, sume de bani, pentru a determina factorii decizionali ai instituţiilor şi autorităţilor contractante să atribuie contractele de prestare de servicii IT şi/sau să faciliteze derularea în bune condiţii, firmelor ai căror reprezentanţi fuseseră contactaţi, anterior, de acesta. Pentru crearea unei aparenţe de legalitate în ceea ce priveşte acordarea acestor sume de bani pretinse, Ghiţă Sebastian Aurelian a indicat ca modalitate de transfer al sumelor de bani de care era interesat, simularea unor operaţiuni comerciale prin încheierea unor contracte comerciale de către aceste societăţi în calitate de beneficiar, cu societăţi comerciale controlate de el aparţinând grupului Asesoft / Teamnet, în calitate de furnizor. Obiectul contractelor consta în prestarea de servicii IT fictive. Lucrările inserate în facturile emise de societăţile comerciale din grupul Asesoft / Teamnet, au fost executate în realitate cu propriile resurse materiale şi umane chiar de către beneficiarii lucrărilor, iar documentele justificative ataşate acestora au atestat operaţiuni care nu s-au derulat în realitate. Ca urmare a acestui circuit comercial nereal, respectivele societăţi comerciale au virat către societăţile comerciale din grupul Asesoft / Teamnet, contravaloarea aşa-ziselor lucrări prestate de acestea din urmă, sumele fiind reintroduse în circuitul fiscal - economic. Aceşti bani reprezintă contravaloarea influenţei promise şi exercitate de inculpatul Ghiţă Sebastian Aurelian asupra unor factori decizionali din mediul guvernamental sau instituţiile subordonate. În această modalitate, Ghiţă Sebastian Aurelian a primit, în perioada 2007 - 2014, pentru contractele atribuite societăţilor comerciale respective, sume de bani cuprinse între 3 milioane euro şi 10 milioane euro".
În perioada 2007 - 2008, Sebastian Ghiţă a pretins de la reprezentanţii unei societăţi comerciale şi a primit de la aceştia, în mod indirect, suma de 4.118.388 lei, prin simularea unor relaţii comerciale între societatea respectivă şi S.C. Teamnet International S.R.L., constând în achiziţionarea fictivă de servicii IT. În schimbul acestei sume de bani, Ghiţă a promis că îşi va exercita influenţa asupra factorilor decizionali din cadrul Ministerului Economiei şi Comerţului, respectiv din cadrul S.C. Transelectrica S.A., în vederea atribuirii şi derulării în bune condiţii (fără impedimente la efectuarea plăţilor) a 7 (şapte) contracte încheiate de către societatea respectivă cu cele două instituţii publice precizate anterior. Valoarea totală a celor 7 contracte încheiate cu societatea respectivă a fost de 14.511.883 euro.
În perioada 2013 - 2014, Sebastian Ghiţă a pretins de la reprezentanţii aceleiaşi societăţi comerciale şi a primit de la aceştia, în mod indirect, suma de 5.957.651 lei, prin simularea unor relaţii comerciale între societatea respectivă şi două societăţi comerciale, între care şi S.C. Asesoft Technologies S.R.L., constând în achiziţionarea fictivă de servicii IT. În schimbul acestei sume de bani, Ghiţă a promis că îşi va exercita influenţa asupra factorilor decizionali din cadrul Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate, în vederea atribuirii contractului finanţat din fonduri publice având ca obiect implementarea sistemului informatic integrat Sistemul Naţional "Dosarul Electronic de Sănătate" (DES), menţionează sursa citată.
De asemenea, în perioada 2007 - 2014, Ghiţă a pretins de la reprezentanţii unei alte societăţi comerciale, şi a primit în mod indirect, suma de 22.872.321 lei, prin simularea unor relaţii comerciale între societatea respectivă şi alte patru societăţi, între care S.C. Asesoft International S.A., S.C. Teamnet International S.A., constând în achiziţionarea fictivă de servicii IT. În schimbul acestei sume de bani, acesta a promis că îşi va exercita influenţa asupra factorilor decizionali şi funcţionarilor publici din cadrul Ministerului Economiei şi Comerţului, C.N.A.S., Agenţiei Naţionale de Cadastru şi Publicitate Imobiliară, Spitalului Judeţean de Urgenţă Ploieşti, Consiliului Judeţean Tulcea, Consiliului Judeţean Braşov, în vederea atribuirii şi derulării în bune condiţii (fără impedimente la acordarea plăţilor) a contractelor finanţate din fonduri publice încheiate cu societatea respectivă.
În comunicat se arată: "Concret, inculpatul Ghiţă Sebastian Aurelian a promis că va interveni pe lângă membri ai guvernului şi pe lângă funcţionari publici cu funcţii decizionale, atât în vederea atribuirii şi derulării în bune condiţii a contractelor finanţate din fonduri publice, cât şi în vederea deblocării unor plăţi pentru contracte deja existente, încheierea unor contracte şi acte adiţionale, dar şi pentru alocarea unor fonduri băneşti pentru viitoare contracte în domeniul IT".
În perioada 2013 - 2014, Ghiţă a pretins de la reprezentanţii a două societăţi comerciale şi a primit de la aceştia, în mod indirect, suma de 22.516.573 lei, prin folosirea unor proceduri de subcontractare şi simularea unor relaţii comerciale între una dintre cele două societăţi şi S.C. Teamnet International S.A. În schimbul acestei sume de bani, acesta a promis că îşi va exercita influenţa asupra factorilor decizionali din cadrul Ministerului Mediului şi Schimbărilor Climatice, în vederea atribuirii contractului în valoare de 166.782.737 lei, încheiat în anul 2014 între Ministerul Mediului şi Schimbărilor Climatice - Autoritatea de Management pentru Programul Operaţional Sectorial "Mediu" şi asocierea formată din 5 societăţi comerciale.
În document se mai precizează: "În urma primirii banilor, disimulaţi sub forma unor operaţiuni fictive derulate de S.C. Teamnet International S.A. cu alte societăţi IT, o sumă de 24.620.988 lei a fost folosită de prima societate menţionată pentru creşterea artificială a cifrei de afaceri, în scopul determinării reprezentanţilor Băncii Mondiale să achiziţioneze acţiuni la această societate şi să-i acorde un credit în valoare de 10 milioane euro. În baza aceleiaşi rezoluţii infracţionale, în perioada 2007 - 2014, inculpatul Ghiţă Sebastian Aurelian, împreună cu inculpaţii Padiu Bogdan şi Anastasescu Cristian au disimulat adevărata natură a provenienţei sumelor de bani menţionate anterior, prin înregistrarea, în evidenţele contabile, a unor operaţiuni comerciale fictive având ca obiect pretinse prestări de servicii IT, de către S.C. Teamnet International S.A., S.C. Asesoft International S.A. şi alte firme aparţinând aceluiaşi grup, cunoscând că banii provin din săvârşirea infracţiunilor de trafic de influenţă. Totodată, începând cu anul 2010, inculpatul Ghiţă Sebastian Aurelian, împreună cu inculpaţii Padiu Bogdan şi Anastasescu Cristian au iniţiat şi constituit un grup infracţional organizat care a continuat să îşi desfăşoare activitatea până în anul 2014. Grupul infracţional a fost iniţiat şi condus de către inculpatul Ghiţă Sebastian Aurelian, iar ceilalţi doi au avut atribuţii bine definite şi repartizate pe membri în cadrul grupului, scopul fiind acela de a obţine foloase materiale din săvârşirea unor infracţiuni de trafic de influenţă şi spălare de bani".
Bogdan Padiu şi Cristian Anastasescu, urmează să fi prezentaţi la Tribunalul Prahova cu propunere de arestare preventivă pentru 29 de zile.
Totodată, Tribunalul Prahova va fi sesizat şi cu propunerea de luare a măsurii de arestării preventive în lipsă a lui Sebastian Ghiţă, conform sursei citate.
(S.I.)
-------
Actualizare 20:02
Cumnatul lui Sebastian Ghiţă şi directorul Grupului "Teamnet" au fost reţinuţi, transmit televiziunile de ştiri.
(M.I.)
--------
Actualizare 12:38 Omul de afaceri Bogdan Padiu, apropiat al lui Sebastian Ghiţă, adus la DNA Ploieşti
Omul de afaceri Bogdan Padiu, apropiat al lui Sebastian Ghiţă, a fost adus astăzi la DNA Ploieşti în calitate de suspect într-un dosar de corupţie, informează Hotnews.ro.
Bogdan Padiu conduce grupul de firme "Teamnet", fondat de Sebastian Ghiţă.
Potrivit site-ului citat, "Teamnet" este cunoscut pentru sutele de contracte cu statul câştigate în domeniul IT în ultimii ani.
(S.A.)
-----------
Cristian Anastasescu, cumnatul fostului deputat Sebastian Ghiţă, a fost adus astăzi, cu mandat, la sediul DNA Ploieşti, pentru a fi audiat.
El a fost chemat în mai multe rânduri la DNA în calitate de martor, aceasta fiind pentru prima dată când este adus de către autorităţi, informează News.ro.
Cumnatul lui Sebastian Ghiţă a fost adus cu o maşină a Ministerului de Interne, fiind însoţit de ofiţeri judiciarişti.
Anastasescu a refuzat să spună care sunt motivele pentru care a fost ridicat de către autorităţi şi adus la audieri.
Numele lui Anastasescu apare în mai multe dosare în care este urmărit penal sau inculpat fostul deputat Sebastian Ghiţă. Anastasescu este suspectat că are cunoştinţe despre afacerile lui Ghiţă şi că unele dintre firmele controlate de fostul deputat ar fi înregistrate pe numele său.
De fiecare dată când a fost chemat la DNA Ploieşti, Anastasescu a fost citat şi a venit singur, aceasta fiind pentru prima dată când a fost adus cu mandat.
Sebastian Ghiţă a fost trimis în judecată în două dosare penale, cel în care mai sunt acuzaţi foşti şefi din Poliţie şi Parchet din Prahova şi un altul în care este judecat alături de fostul primar al oraşului Ploieşti, Iulian Bădescu.
De asemenea, Sebastian Ghiţă este urmărit penal în alte două dosare de corupţie, respectiv cel privind vizita fostului premier britanic Tony Blair în România în 2012 şi cel în care cumnatul fostului premier Ponta, Iulian Herţanu, este acuzat de fraude cu fonduri europene şi alte infracţiuni, în acesta din urmă fiind cercetaţi şi fostul şef al CJ, Prahova Mircea Cosma, precum şi fiul acestuia, Vlad Cosma.
În 10 ianuarie, instanţa supremă a decis definitiv emiterea unui mandat de arestare preventivă în lipsă pe numele lui Sebastian Ghiţă, în dosarul în care este judecat pentru fapte de corupţie, alături de foşti şefi de Parchet şi Poliţie din Prahova. Tot în 10 ianuarie, un alt complet de la instanţa supremă a emis un mandat european de arestare pe numele lui Sebastian Ghiţă, omul de afaceri fiind dat şi în urmărire internaţională, prin Interpol.
Ghiţă a dispărut în 21 decembrie 2016 şi a fost iniţial dat în urmărire naţională după ce a încălat termenii controlului judiciar în dosarul în care este judecat pentru fapte de corupţie.
De la dispariţia lui Sebastian Ghiţă, România TV, post de televiziune controlat de acesta, a difuzat mai multe înregistrări în care fostul deputat face acuzaţii grave la adresa procurorului şef al DNA, Laura Codruţa Kovesi.