• Franklin Templeton şi intermediarii listării au timp mai puţin de o lună ca să caute investitori pentru FP
• Road-show pentru listare, doar în Europa
Grzegorz Konieczny, vicepreşedintele executiv al Franklin Templeton, a prezentat, ieri, pentru prima dată, calendarul de listare al Fondului Proprietatea la Bursa de Valori Bucureşti, estimând că venirea Fondului la BVB va avea loc în jurul datei de 25 ianuarie. Calendarul de listare este destul de strâns şi trădează presiunile la care este supus administratorul ca să se încadreze în cele 90 de zile de la preluarea conducerii Fondului în care este obligat să listeze FP la Bursă. Reprezentanţii Franklin Templeton, dar şi ai "Raiffeisen Capital &Investment", membri ai consorţiului care intermediază listarea, au declarat, ieri, că lucrează şi 12 ore pe zi ca să se încadreze în termenul limită. Analiştii Fondului eu evaluat 70 dintre cele 83 de companii din portofoliu, acoperind circa 99% din valoarea activelor nete ale Fondului.
Vineri, Franklin Templeton urmea-ză să depună prospectul de listare a Fondului la Comisia Naţională a Valorilor Mobiliare (CNVM), aceasta având timp până pe 22 decembrie ca să îl aprobe. O zi mai târziu, pe 23 decembrie, prospectul va fi depus la Bursa de Valori Bucureşti, potrivit calendarului de listare. Între 10 şi 31 ianuarie, reprezentanţii Franklin Templeton şi intermediarii listării vor pleca în roadshowuri în ţară şi în Europa ca să convingă investitorii să investească în Fondul Proprietatea. Franklin Templeton vizează popularizarea Fondului în zece oraşe europene, neputând să meargă, deocamdată, în Statele Unite pentru că ar trebui să facă prospectul de listare după alte reguli.
Grzegorz Konieczny a sugerat, ieri, că administratorul FP nu acordă o atenţie foarte mare preţului la care se vor tranzacţiona acţiunile FP în prima zi la Bursă şi că scopul lui Franklin Templeton este să creeze valoarea, situaţie la care se ajunge în timp.
"Preţul din prima zi nu va fi permanent, va oscila în funcţie de cerere şi ofertă, dar şi de evoluţia pieţei de capital sau a altor factori. Dacă preţul scade prea mult, putem activa opţiunea de răscumpărare a circa 10% din capitalul social, aprobată anterior de acţionarii companiei", a declarat Konieczny.
• Franklin Templeton despre crearea celor doi "campioni" energetici: "Vrem să împiedicăm Guvernul să facă o mare greşeală"
În prima apariţie publică de la preluarea mandatului de conducere a Fondului Proprietatea, vicepreşedintele Franklin Templeton a criticat planurile Guvernului de înfiinţare a celor doi "campioni" energetici, "Electra" şi "Hidroenergetica".
"Vrem să împiedicăm Guvernul să facă o mare greşeală. Dacă fuziunea companiilor energetice în vederea creării celor doi campioni se va face aşa cum a stabilit statul, riscăm ca, peste doi ani, cele două mari companii să se confrunte cu probleme grave. Credem că unele dintre ele ar trebui restructurate. Nu am ajuns încă la un acord cu Ministerul Economiei pe acest subiect", a precizat managerul Fondului Proprietatea.
Franklin Templeton a cerut Ministerului Economiei să încheie un acord prin care statul s-ar fi obligat să listeze cei doi "mamuţi"energetici la Bursa de Valori Bucureşti în următoarele 24 de luni şi să accepte un sis-tem de administrare dualist, management independent şi acord comun asupra oricăror planuri privind bugetul sau investiţiile pentru noile companii.
Konieczny a atras atenţia şi că "Hidroelectrica" produce energie la costuri ridicate comparativ cu societăţile similare din alte state, ceea ce ridică unele semne de întrebare privind ce se întâmplă la societate.
"Poate că în România, apa costă foarte mult şi de aceea costurile de producţie ale Hidroelectrica sunt mai ridicate", a declarat, ironic, reprezentantul Franklin Templeton.
Acţionarii "Fondului Proprietatea" au aprobat, în Adunarea Generală de ieri, unele modificări la Actul Constitutiv al Fondului, şi au aprobat, pentru a doua oară, Actul Constitutiv, eliminând, practic, obiectul procesului intentat de unul dintre acţionarii FP împotriva Franklin Templeton.
1. FRANKLIN T. pusi cu botul pe labe..
(mesaj trimis de analist în data de 30.11.2010, 03:22)
Cei de la Franklin una au promis initial si alta se adevereste. Se dovedesc pe zi ce trece ca de fapt sunt mult sub asteptarile noastre. De ce le/ar pasa prea tare de pretul actiunii devreme ce ei i/si incaseaza oricum comisionul urias. Gasca lui Videanu nu se va lasa nicidecum impiedecata in proiectele sale energetice, de cativa managerii americani ori batrani neghiobi ce abereaza pe la AGA, precum niste ageamii. Cine are un gram de realism in el, ori intareste schimband agentii lui Videanu din CA, ori vinde cu prima ocazie, Mai ales dupa ultima decizie prin care Consiliul Reprezentantilor (adica tocmai oamenii guvernului) pot rezilia contractul cu Franklin fara sa mai astepte decizia AGA. chiar daca a lipsit de la vot, Mobius a inteles deja mesajul...
1.1. fără titlu (răspuns la opinia nr. 1)
(mesaj trimis de anonim în data de 30.11.2010, 05:55)
0,5% nu mi se pare un comision mare.Este unul normal.
1.2. strategie de viitor (răspuns la opinia nr. 1)
(mesaj trimis de InSider în data de 30.11.2010, 08:23)
Ii intereseaza pretul, au si spus ca vor sa creasca valoarea intrinseca a actiunii. Asta da pretul.
Franklin Templeton nu lucreaza cu gainarii romanesti prin care sa salte pretul de pe o zi pe alta, ci construiesc metodic, in timp, asa cum se face in Occident.
1.3. cine raspunde ptr un pret sub 1 ron/actiune ? (răspuns la opinia nr. 1.1)
(mesaj trimis de analist în data de 30.11.2010, 17:27)
daca listarea nu este pregatita temeinic in aceste perioade de stagnare printr/o megacampanie de promovare pe pietele straine, pretul nu va creste ci chiar va scadea. Asa cum s/a intimplat in 2009 cand s/a prabusit de la 0.6 pina sub 0.2 Le inteleg nerabdarea, insa fosti proprietari vor pierde cel mai mult cu o asa listare facuta in pripa si intr/un moment de piata nefavorabila, devreme ce statul le/a calculat actiunile la valoarea de 1 ron/actiune. O alta problema este ca in conducerea fondului nici nu sunt reprezentanti credibili care sa provoace o dezbatere pe acest subiect, ci dimpotriva...
2. amanati listarea
(mesaj trimis de broker în data de 30.11.2010, 10:22)
ma bazez pe CNVM , BVB Depozitar sa pana piedici listari FP in 25.01.2011, nu vad de ce ar avea interes sa faca asta cat timp noi brokerii putem castiga enorm fara sa platim nici un impozit prin intermedieri la depozitar de actiuni FP. eu as propune sa inchidem bursa in perioada asta si sa facem doar asta ca doar acolo sunt bani si ii putem face cum vrem noi pe clienti, de ce sa ne mai plangem de lichiditatea de pe BVB ca oricum nu conteaza cat timp noi o ducem bine. de ce s ane intereseze clienti cat timp ii putem pacali cum dorim noi la depozitar. incaodata sunt convins ca factori pietei de capital din romania nu ma vor dejamagi si vor amana listarea FP prin orice mijloace vor putea.
2.1. NU VA VINDETI ACTIUNILE IN PRIMELE 6 LUNI !!! (răspuns la opinia nr. 2)
(mesaj trimis de AAFP-ASOCIATIA ACTIONARILOR din FP în data de 30.11.2010, 17:39)
Impreuna cu fosta conducere am luptat ptr ca sa puteti incasati dividende maxime si sa va mai capitalizati o vreme, asa ca faceti bine si nu intrati in panica indiferent cum va evolua cursul in primele luni dupa listare. Nu vindeti mai repede de 6 luni, si daca sunteti nevoiti faceti~o doar in fractiuni si in trepte lunare. Va vom prezenta pe site cateva strategii de vanzare propuse de mai multi experti din piata. NU VA GRABITI SA VINDETI !!!
2.2. listarea e in grafic (răspuns la opinia nr. 2)
(mesaj trimis de Lupul Securist, pardon moralist în data de 01.12.2010, 20:38)
Listarea FP se pare ca e in grafic acum, daca nu cumva mai face ceva Lupul securist sa mai inventeze mizerii asa cum face deobicei. Cum e cu Botta , cum aintrat in CA la BVB ? cand nu a despasit 23% din actiuni......!!! dar e prieten acum ca finanteaza ziarul Bursa.......