Curtea Constituţională din Coreea de Sud a aprobat vineri destituirea din funcţie a preşedintei Park Geun-Hye, implicată într-un scandal de corupţie de proporţii, transmite AFP.
Acţiunile lui Park "au subminat grav spiritul (...) democraţiei şi statului de drept", a declarat preşedintele Curţii Constituţionale, Lee Jung-Mi. "Preşedinta Park Geun-hye (...) a fost destituită", a adăugat el.
Decizia luată în unanimitate de judecătorii instanţei validează suspendarea decisă de Adunarea Naţională pe 9 decembrie, relatează News.ro.
Park va trebui să părăsească Casa Albastră, sediul preşedinţiei sud-coreene. Alegătorii vor fi chemaţi la vot pentru a-şi desemna un nou preşedinte în decurs de 60 de zile.
Park, primul şef de stat sud-coreean destituit astfel, îşi pierde imunitatea prezidenţială, ceea ce o expune la eventuale urmăriri în justiţie.
Scandalul o are în centru pe confidenta din umbră a preşedintei, Choi Soon-Sil, judecată pentru că ar cerut mită d emilioane de dolari de la marile companii din ţară.
Instanţa supremă a decis că Park a încălcat legea permiţându-i prieteni sale să se amestece în afacerile statului.
"Preşedintele trebuie să îşi folosească puterea conform Constituţiei şi legilor, iar detaliile activităţii sale trebuie să fie transparente, pentru ca poporul să îi poată evalua munca", se arată în decizie.
"Park a ascuns complet ingerinţele lui Choi în afacerile statului, a dezminţit zvonurile când au început să apară şi chiar i-a criticat pe cei care au lansat zvonurile", se adaugă în document.
Scandalul a divizat profund ţara : conservatorii mai în vârstă o susţin în continuare, în timp ce liberalii au cerut demiterea ei.