CURTEA DE APEL BUCUREŞTI: Cererea City Insurance de anulare a procedurii de redresare financiară, respinsă

C.P.
Ziarul BURSA #Bănci-Asigurări / 9 noiembrie 2016

Cererea City Insurance de anulare a procedurii de redresare financiară, respinsă

Curtea de Apel Bucureşti (CAB) a respins ca neîntemeiată cererea de anulare introdusă de Societatea de Asigurare - Reasigurare City Insurance S.A. împotriva deciziei nr. 901/18.04.2016 emisă de către Autoritatea de Supraveghere Financiară (ASF), privind deschiderea procedurii de redresare financiară pe bază de plan, potrivit unui comunicat de presă al ASF.

Hotărârea Curţii de Apel Bucureşti nu este definitivă, ea putând fi atacată cu recurs în termen de 15 zile de la comunicare.

Autoritatea a transmis: "În scopul apărării drepturilor şi intereselor legitime ale asiguraţilor, ASF a decis deschiderea procedurii de redresare financiară pe bază de plan la City Insurance S.A. ca urmare a constatării faptului că valoarea coeficientului de lichiditate scăzuse sub nivelul limită prevăzut de dispoziţiile legale, ceea ce a condus la imposibilitatea onorării obligaţiilor asumate faţă de creditorii de asigurări.

În aprilie, City Insurance a contestat decizia Autorităţii de Supraveghere Financiară (ASF) de deschidere a procedurii de redresare financiară.

Compania de asigurări a transmis, atunci, că decizia Autorităţii "este esenţial nelegală şi profund netemeinică".

Reprezentanţii City Insurance au precizat, la data respectivă: "Textul invocat în decizie impune ca, pentru a se lua o asemenea măsură, era necesar ca autoritatea să fi constatat - pe bază de date obiective - că, prin încălcări ale obligaţiilor specifice, s-a pus în pericol onorarea obligaţiilor asumate faţă de asiguraţi.

Nu numai că nu s-a constatat o asemenea situaţie, dar conducerea Autorităţii de Supraveghere Financiară a ignorat cu rea credinţă rezultatul auditului comunicat de noi la data de 18.04.2016 şi din care rezultă că îndeplinim şi depăşim toţi indicatorii impuşi de Solvency II - legea în vigoare începând cu data de 01.01.2016".

Consiliul ASF a anunţat deschiderea procedurii de redresare financiară la companie în urma unei analize diagnostic de supraveghere şi a unui raport de control inopinat care au scos în evidenţă o serie de deficienţe privind solvabilitatea şi nivelul capitalului societăţii, potrivit unui comunicat al instituţiei, de atunci.

Printre cele mai importante probleme identificate în situaţia societăţii sunt gradul ridicat de subadecvare a rezervelor de daună, de 43% şi coeficientul de lichiditate de 0,83 pentru activitatea de asigurări generale, care nu respectă prevederile normelor în vigoare, potrivit ASF.

Conform ASF, ca urmare a derulării în anul 2015 a exerciţiului Balance Sheet Review Extended - BSRE s-a constatat faptul că, la data de 31.12.2014, Societatea de Asigurare - Reasigurare City Insurance SA nu se încadra în cerinţele minime de lichiditate, conform regimului Solvabilitate I şi nu îndeplinea prevederile privind cerinţa de capital de solvabilitate, conform regimului de supraveghere Solvabilitate II.

Asigurătorul a fost înfiinţat în anul 1998, fiind deţinut de Vivendi International SRL - 85,23%, Nicolae Muşat - 8,9%, Fortuna Coppola - 2,37%, Cristian Pascale - 1,91% şi alţi acţionari persoane fizice şi juridice care deţin 1,58%.

Opinia Cititorului ( 1 )

  1. Sa aduca bani din offshore.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
Apanova
digi.ro
aages.ro
danescu.ro
boromir.ro
librarie.net
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

12 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9708
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7332
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3401
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0336
Gram de aur (XAU)Gram de aur412.7388

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Mirosul Crăciunului
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb