Curtea de Apel Piteşti respinge recursul PCC SE ca nefondat, zădărnicind încercarea PCC SE de a bloca o finanţare în valoare de 100 de milioane de Euro

F. A.
Comunicate de presă / 5 mai 2011

În data de 17.01.2011 a fost respinsă de către Tribunalul Vâlcea, ca instanţă de fond, acţiunea ce a făcut obiectul dosarului nr. 4061/90/2010, prin care s-a cerut de către PCC SE constatarea nulităţii hotărârii AGEA nr. 5 din 27.09.2010, având drept obiect contractarea de către societatea Oltchim a unei finanţări în valoare de 100 milioane Euro.

Ca urmare a recursului declarat de către PCC SE împotriva sentinţei civile nr. 49/17.01.2011 a Tribunalului Vâlcea, dosarul nr. 4061/90/2010 a fost transmis Curţii de Apel Piteşti care în data de 29.04.2011 a respins recursul declarat de PCC SE ca nefondat, hotărârea de fond devenind astfel definitivă şi irevocabilă.

Managementul Oltchim salută decizia instanţei Curţii de Apel Piteşti şi independenţa justiţiei din România. Astfel, încă o dată se dovedeşte că unicul motiv al acţiunilor PCC SE, acţionar ostil în cadrul Oltchim SA, este acela de a bloca activitatea companiei prin tergiversarea punerii în aplicare a hotărârilor acţionarilor societăţii, hotărâri care au drept scop funcţionarea viabilă a Oltchim SA.

De asemenea, SC Oltchim doreşte să atragă atenţia asupra campaniei de publicitate agresivă a acţionarului minoritar PCC SE, campanie menită să discrediteze activitatea combinatului înaintea unui important pas spre privatizare, cu scopul clar de a distruge imaginea şi credibilitatea Oltchim în vederea unei preluări facile şi ieftine a combinatului. Atacurile constante şi în forţă ale PCC SE care se sprijină pe bugete impresionante de publicitate alcătuiesc o campanie total atipică în peisajul public românesc, ameninţând în mod serios realizarea unei privatizări de succes a Oltchim cu câştiguri importante pentru statul român. În urma respingerii recursului PCC SE ne aşteptăm la intensificarea campaniei de publicitate negativă şi a atacurilor împotriva Oltchim şi a managementului Oltchim în perioada imediat următoare.

Comanda carte
Apanova
digi.ro
aages.ro
danescu.ro
boromir.ro
librarie.net
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

12 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9708
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7332
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3401
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0336
Gram de aur (XAU)Gram de aur412.7388

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Mirosul Crăciunului
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb