Uniunea Europeană (UE) a cheltuit în mod neadecvat 5,5 miliarde euro (6 miliarde dolari) anul trecut, potrivit anunţului făcut ieri, de Curtea Europeană de Conturi, care a avertizat că autorităţile de la Bruxelles trebuie să recâştige încrederea cetăţenilor din blocul comunitar, afectată de Brexit şi de alte crize.
"O serie de evenimente survenite de la sfârşitul anului 2015 au zdruncinat din temelii Uniunea Europeană, determinându-ne să intrăm într-o fază de introspecţie. Întrebarea care ne preocupă pe toţi este următoarea: de ce atât de mulţi cetăţeni întorc spatele proiectului european? Eu cred că un posibil răspuns la această întrebare este faptul că noi, instituţiile europene, am pierdut, într-o anumită măsură, încrederea cetăţenilor noştri", a declarat Klaus-Heiner Lehne, preşedintele Curţii Europene de Conturi, cu ocazia prezentării raportului anual pe 2015 în faţa Comisiei pentru control bugetar a Parlamentului European.
Domnia sa a subliniat că "UE trebuie să recâştige încrederea cetăţenilor săi", avertizând că, în lunile şi anii care urmează, aceasta este provocarea majoră pentru UE.
Domnul Lehne a mai spus că ar trebui să existe o reformă şi că, indiferent de forma pe care o va lua aceasta, ea trebuie să fie construită pe temelii financiare solide.
"UE trebuie să ţină o contabilitate riguroasă, să se asigure că regulile sale financiare sunt aplicate corect, să obţină un bun raport costuri-beneficii cu banii cheltuiţi şi să garanteze transparenţa şi furnizarea unei asigurări", a declarat Klaus-Heiner Lehne, adăugând: "Nu ne putem aştepta ca cetăţenii să aibă încredere în instituţiile UE dacă nu sunt convinşi că banii lor sunt folosiţi cum trebuie şi că ţinem o evidenţă riguroasă a modului în care procedăm".
Raportul prezentat ieri arată că sistemele de finanţare bazate pe rambursarea costurilor beneficiarilor tind să prezinte niveluri mai ridicate de eroare decât sistemele bazate pe drepturi la plată. De asemenea, Curtea atrage atenţia asupra riscurilor pentru gestiunea financiară pe care le prezintă acordarea de sprijin financiar prin împrumuturi, garanţii şi investiţii de capital, fie direct din bugetul UE, fie indirect.
Curtea arată că veniturile UE colectate nu au fost afectate de eroare. În schimb, nivelul de eroare estimat de Curte pentru cheltuieli este de 3,8%, faţă de 4,4% în 2014.
"Asta nu înseamnă că este vorba despre fraudă, ineficienţă sau risipă: este vorba despre o estimare a sumelor de bani care nu ar fi trebuit plătite deoarece nu au fost utilizate în deplină conformitate cu normele UE", a subliniat oficialul Curţii.
Curtea a constatat un nivel de eroare estimat de 4% pentru cheltuielile care fac obiectul gestiunii partajate cu statele membre, respectiv de 3,9% pentru cele gestionate direct de către Comisie.
Raportul subliniază că un factor major care influenţează nivelul de eroare este reprezentat de diferenţa dintre sistemele bazate pe rambursarea cheltuielilor, în cadrul cărora UE rambursează costurile eligibile pe baza unor declaraţii de cheltuieli prezentate de beneficiari, pe de o parte, şi, pe de altă parte, sistemele bazate pe drepturi la plată, în cadrul cărora plăţile sunt efectuate atunci când sunt îndeplinite anumite condiţii. Sistemele bazate pe rambursarea costurilor prezintă un nivel mult mai ridicat de eroare (5,2 %) decât cele bazate pe drepturi la plată (1,9 %).
Potrivit Curţii, acţiunile corective aplicate de autorităţile statelor membre şi de Comisie au avut un efect pozitiv asupra nivelului de eroare estimat.
Curtea Europeană de Conturi: "Oamenii nu pot avea încredere într-un sistem pe care nu îl înţeleg. Îmbunătăţirea modului în care sunt gândite schemele de finanţare va reduce erorile şi va permite oamenilor să utilizeze aceste sisteme cu mai multă încredere".
•
Curtea Europeană de Conturi: "Guvernanţa financiară a UE trebuie îmbunătăţită. UE trebuie să lanseze reformele adecvate fără întârziere. Momentul luării unor decizii se apropie cu repeziciune. Urmează să ne prezentăm observaţiile şi sugestiile cu privire la propunerile Comisiei şi aşteptăm cu interes ocazia de a le dezbate mai în detaliu".
•
Curtea Europeană de Conturi: "Cele mai ridicate niveluri de eroare estimate au fost detectate în cadrul cheltuielilor din domeniul Coeziune economică, socială şi teritorială (5,2 %) şi în domeniul Competitivitate pentru creştere şi locuri de muncă (4,4%). Cheltuielile administrative au înregistrat cel mai scăzut nivel de eroare estimat (0,6%)".