Curtea Supremă ordonă Californiei eliberarea a zeci de mii de deţinuţi, din cauza suprapopulării închisorilor

F. A.
Internaţional / 24 mai 2011

Curtea Supremă a Statelor Unite a ordonat statului California să elibereze zeci de mii de deţinuţi, pentru a rezolva problema supraaglomerării din închisori, explicând că plasarea prea multor prizonieri în unităţi ce nu-i poate găzdui în condiţii decente a provocat multă "suferinţă inutilă şi moarte", scrie Los Angeles Times. Este una dintre cele mai mari eliberări în masă din istoria SUA, decizia instanţei supreme americane fiind una strânsă, de cinci voturi la patru.

Judecătorul Anthony M. Kennedy de la Curtea Supremă a declarat, în numele majorităţii care a votat pentru această decizie, că penitenciarele din California nu mai îndeplinesc "condiţiile constituţionale minime" din cauza suprapopulării. De exemplu, spune el, într-o singură sală locuiesc împreună până la 200 de prozonieri, iar nu mai puţin de 54 de deţinuţi sunt nevoiţi să împartă o singură toaletă.

În schimb, un alt magistrat al Curţii, Antonin Scalia, a numit decizia "cutremurătoare" şi "absurdă". "Lucruri teribile se pot întâmpla ca urmare a acestei hotărâri scandaloase", a afirmat acesta.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
Apanova
digi.ro
aages.ro
danescu.ro
boromir.ro
librarie.net
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

12 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9708
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7332
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3401
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0336
Gram de aur (XAU)Gram de aur412.7388

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Mirosul Crăciunului
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb