Cutremur cu magnitudinea de 4,8 grade pe scara Reichter, în judeţul Buzău
A.C.
Miscellanea / 2 august 2017
Un cutremur cu magnitudinea 4,8 grade pe scara Reichter s-a produs, astăzi, la ora 5:32, în zona seismică Vrancea, în judeţul Buzău, potrivit Institutului Naţional de Cercetare Dezvoltare pentru Fizica Pământului(INCDFP)
Conform INCDFP, seismul a avut loc la adâncimea de 150 de kilometri.
Cutremurul s-a produs in apropierea urmatoarelor orase: Nehoiu(19km), Covasna (33km), Întorsura Buzăului (38km), Târgu Secuiesc (48km), Vălenii de Munte (55km), arată sursa.
Un alt cutremur, cu magnitudinea 4,6 a avut loc ieri, la ora 13:27, la adâncimea de 96,6 km.
Luni, în zona Vrancea, în intervalul 0.24.22.16, au avut loc patru cutremure, cu intensităţi între 2,3, şi 3,1 grade pe scara Reichter.
Potrivit sursei citate, în ultimii doi ani, în România au avut loc peste 25 de seisme cu magnitudine peste 4 grade pe scara Reichter.
În România, cel mai puternic cutremur din acest an a avut loc în 8 februarie, în Vrancea, şi a avut magnitudinea 5 grade pe scara Reichter, fiind resimţit şi la Bucureşti.