DACĂ AUTORITĂŢILE NU VOR RESPECTA OBLIGAŢIILE ASUMATE, FSANP atrage atenţia că este posibil să reia protestele

A.O.
Miscellanea / 30 iulie 2017

FSANP atrage atenţia că este posibil să reia protestele

Sindicatele din penitenciare este posibil să reia acţiunile de protest dacă autorităţile nu vor respecta obligaţiile asumate, fiind nemulţumite de faptul că Executivul intenţionează să "ciuntească" bugetul penitenciarelor cu 57 de milioane de lei, potrivit unui comunicat publicat pe site-ul Federaţiei Sindicatelor din Administraţia Naţională a Penitenciarelor (FSANP).

Sindicatele din penitenciare susţin, potrivit Agerpres: "Conform Ministerului Finanţelor Publice, Guvernul se pregăteşte să ciuntească încă o dată bugetul penitenciarelor cu suma de 57 de milioane de lei la proxima rectificare bugetară, în condiţiile în care în anul 2017 bugetul Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor a fost deja redus cu suma de 127 de milioane de lei faţă de anul precedent, în pofida repetatelor declaraţii politice îngrijorate de condiţiile din penitenciare".

Potrivit acestora, ministrul Justiţiei "nu pare a înţelege" complexitatea sistemului penitenciar şi nu reuşeşte să identifice măsurile necesare pentru buna funcţionare a acestuia.

Conform textului citat, "În aceste condiţii ne vedem nevoiţi să reluăm acţiunile de protest suspendate în toamna anului trecut, când Ministerul Justiţiei şi Administraţia Naţională a Penitenciarelor au promis îmbunătăţirea condiţiilor de lucru, reducerea deficitului de personal şi măsuri de protecţie a angajaţilor din penitenciare până când autorităţile vor putea demonstra un progres real in realizarea obligaţiilor asumate".

Totodată, FSANP susţine că în această situaţie nu pot fi asigurate resursele necesare pentru crearea a noi locuri de cazare şi modernizarea acestora, dar nici pentru angajarea de ofiţeri şi agenţi de penitenciare.

Conform sursei citate: "În această situaţie, este evident faptul că nu pot fi asigurate resursele necesare pentru crearea a 10.895 de noi locuri de cazare şi modernizarea altor 1.651 de locuri de cazare din penitenciare şi nici pentru angajarea a 5.847 de ofiţeri şi agenţi de penitenciare, aşa cum Guvernul României s-a angajat prin memorandum în data de 27 aprilie 2016, pentru a respecta condiţiile impuse de Curtea Europeană a Drepturilor Omului (CEDO)".

Sindicatele din penitenciar mai vorbesc şi despre deficitul de personal, în condiţiile în care doar 61% din funcţiile necesare sunt ocupate la acest moment.

În comunicat se mai precizează: "Guvernul întârzie aprobarea hotărârilor necesare pentru demararea lucrărilor de investiţii în penitenciare, acestea fiind ţinute de luni bune în sertarele ministrului Justiţiei. Ba mai mult, Executivul suspendă în acelaşi timp ocuparea funcţiilor vacante din penitenciare prin OG 3/2017, deşi deficitul de personal este extrem - doar 61% din funcţiile necesare fiind ocupate la acest moment, conform Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor".

Parlamentul a aprobat, la propunerea Guvernului, Legea nr. 169/2017 privind acordarea a 6 zile câştig pentru fiecare 30 de zile de detenţie în condiţii improprii. De;i sistemul penitenciar nu are capacitatea tehnică şi nici resursele umane necesare pentru a aplica legea, retroactivă din 2012, toţi deţinuţii din penitenciarele româneşti vor beneficia de un act de "clemenţă mascată", ceea ce va conduce inevitabil la un nou val de procese ale deţinuţilor împotriva statului roman, potrivit FSANP.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
Apanova
digi.ro
aages.ro
danescu.ro
boromir.ro
librarie.net
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

11 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9684
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7338
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3533
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0241
Gram de aur (XAU)Gram de aur409.9933

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Mirosul Crăciunului
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb