DACĂ DISCUŢIILE CU BVB NU DAU ROADE, Sibex ia în calcul conectarea la o Contraparte Centrală străină

Diana Enache
Ziarul BURSA #Piaţa de Capital / 15 aprilie 2013

Înfiinţarea unei contrapărţi centrale ar necesita un capital minim de 7,5 milioane euro

Sibex va lua în considerare conectarea la o Contraparte Centrală străină, instituţie cerută la nivel european pentru decontarea derivatelor, în cazul în care dis­cuţiile purtate cu Bursa de Valori Bucureşti nu se concretizează.

Măsura a fost stabilită de acţionarii bursei sibiene, în cadrul Adunării generale de vineri, potrivit unor surse.

Înfiinţarea unei contrapărţi centrale ar necesita un capital minim de 7,5 milioane euro.

Sima nu a fost descărcat de gestiune

Acţionarii Sibex au respins descărcarea de gestiune a lui Cristian Sima, fostul preşedinte Sibex, fugit din ţară, toamna trecută, în urma unui scandal după ce a pierdut banii clienţilor săi.

Oricum, acţionarii bursei aprobaseră, anterior, atragerea răspunderii lui Cristian Sima, în instanţă, deşi bursa nu constatase vreun prejudiciu adus de fostul preşedinte.

Darie-Vasile Moldovan, noul administrator al Sibex

Darie-Vasile Moldovan, de la SSIF Broker, a fost ales de acţionari pentru funcţia de administrator, pe locul lui Daniel Grigoropol, care nu primise validarea CNVM.

Acţionarii au mai aprobat, în AGA de vineri, situaţiile financiare anuale individuale pentru anul trecut, precum şi aprobarea bugetului de venituri şi cheltuieli pentru anul 2013.

De asemenea, acţionarii au aprobat completarea planului de restructurare şi repoziţionare a grupului Sibex, inclusiv strategiile alternative şi aprobarea programului de activitate al Consiliului de Administraţie, privind aplicarea acestuia pe termen scurt, mediu şi lung.

Pentru anul în curs, Sibex şi-a propus cheltuieli de 3 milioane lei, în scădere cu 45% faţă de 2012. Veniturile bugetate pentru anul 2013, de 3,1 milioane lei sunt mai mari cu aproximativ 15% faţă de cele din 2012.

Profitul estimat de Sibex pentru 2013 este de 6.370 lei.

Opinia Cititorului ( 1 )

  1. Mai bine lasati povestile si incepeti o discutie serioasa pentru o contraparte centrala autorizata in Romania. Niciun actionar si niciun operator nu o sa vina dupa voi si dupa imbarligaturile voastre legate de o CPC straina.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
Apanova
digi.ro
aages.ro
danescu.ro
boromir.ro
librarie.net
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

11 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9684
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7338
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3533
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0241
Gram de aur (XAU)Gram de aur409.9933

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Mirosul Crăciunului
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb