DACĂ IEŞIREA DIN CRIZĂ ESTE ILUZORIE FĂRĂ RECONSTRUIREA CAPITALULUI... De ce acţionează concertat băncile centrale pentru distrugerea capitalului?

În Manifestul Partidului Comunist al lui Marx şi Engels este trecută o măsură interesantă: "Centralizarea creditului în mâinile statului cu ajutorul unei bănci naţionale cu capital de stat şi cu monopol exclusiv". Celelalte nouă puncte din manifestul comunist, printre care se află exproprieri, impozit progresiv, desfiinţarea dreptului de moştenire sau obligativitatea muncii pentru toţi arată ca regulamentul de ordine interiorară al unui lagăr nazist.

La o privire mai atentă, toate punctele manifestului îşi găsesc originea în centralizarea creditului prin intermediul unei bănci naţionale.

Acum, acest ideal revoluţionar pare înfăptuit. Vor urma şi celelalte? John Law, scoţianul responsabil pentru colapsul economic al Franţei de la începutul secolului al XVIII-lea, s-a mândrit cu faptul că a descoperit secretul pietrei filozofale: transformarea hârtiei în aur.

Se pare că bancherii centrali din ultimele decenii l-au studiat bine atât pe Marx, cât şi pe Law, încercând acum, prin susţinerea unei oligarhii financiare inepte, să "transfere" şi ultimele urme ale mijloacelor de subzistenţă ale populaţiei către cei chemaţi să facă "lucrul lui Dumnezeu".

Kyle Bass, fondatorul Hayman Capital Management, scria recent că bancherii centrali au transformat întreaga lume într-un gigantic sat al lui Potemkin. "Ultimii patru ani au confirmat că factorul comun al politicilor anticriză a fost, şi continuă să fie, relaxarea politicii monetare pentru finanţarea deficitelor fiscale", a remarcat Bass, în condiţiile în care bilanţurile cumulate ale prin-cipalelor bănci centrale au depăşit 13 trilioane de dolari.

"Bancherii centrali încearcă cu fervoare să creeze propria lor lume nouă: o utopie în care datoriile nu sunt niciodată restructurate şi nu exis-tă consecinţe pentru nesăbuinţele fis-cale. Ei au creat sate ale lui Potemkin la o scară Jurasică", mai scrie Kyle Bass în nota sa către investitori.

Amintind despre situaţia disperată a Japoniei, Kyle Bass pare suprins de declaraţiile lui Shinzo Abe, liderul Partidului Liberal Democrat, care pare să se îndrepte către o victorie sigură la alegerile generale din această lună. Abe a declarat că va face tot posibilul pentru a atinge o inflaţie de 3%, iar Bass scrie că "el nici măcar nu ştie ce îşi doreşte, deoarece, dacă va ajunge acolo, se va detona bomba datoriilor publice ale Japoniei".

Datoria publică a Statelor Unite este, de asemenea, o bombă cu ceas, iar "geniştii" din noua administraţie Obama nu par să arate o dorinţă fermă pentru dezamorsarea acesteia. Dimpotrivă, discordia dintre republicani şi democraţi pare să fie mai presus de "prăpastia fiscală" care se apropie cu repeziciune.

Dar mai există oare mijloace pentru a evita prăbuşirea sub povara datoriilor publice? "Din 1981, datoria publică a Statelor Unite a crescut cu 1.560%, în timp ce populaţia a crescut cu 35%", iar "din cauza enormei datorii guvernamentale, nu va fi posibil controlul inflaţiei pe care o aşteaptă în prezent piaţa", mai scrie Bass, deoarece "America nu îşi permite un alt Paul Volcker, care să crească dobânzile pentru stoparea inflaţiei".

Pentru preşedintele Hayman Capital Management, felul în care acţionează băncile centrale şi guvernele ameninţă să ne conducă pe "drumul către servitute", conform aver-tismentelor lui Friedrich von Hayek din cartea cu acelaşi nume, scrisă în 1944.

Din păcate, autorităţile postbelice au ales calea unui dirijism economic cu efecte catastrofale pe termen lung, în ciuda avertismentelor repetate ale economiştilor din Şcoala Austriacă.

Alături de băncile centrale, guvernele au ales să se "închine" teoriei economice a lui John Maynard Keynes pentru câştiguri politice imediate. "Gândirea pe termen lung este o modalitate eronată de a conduce afacerile curente", deoarece "pe termen foarte lung suntem toţi morţi", spunea Keynes la începutul anilor "20.

Ei bine, termenul lung al lui Keynes a devenit prezentul nostru, iar acesta este marcat de o "depresiune keynesistă", după cum scria recent Scott Minerd, director de investiţii al firmei Guggenheim Partners.

Minerd îşi aminteşte de ceea ce îi spunea tatăl său la sfârşitul anilor "60: "Fiule, următoarea depresiune va fi complet diferită de aceea pe care am trăit-o când eram de vârsta ta. Atunci nimeni nu avea bani, iar dacă aveai chiar şi puţini bani puteai cumpăra orice. În următoarea depresiune, toate lumea va avea mulţi bani, dar nu vor putea cumpăra nimic".

Încă nu am ajuns chiar în stadiul prin care a trecut Republica de la Weimar, dar băncile centrale par hotărâte să ne trimită înapoi pentru a repeta o lecţie uitată.

Din ignoranţă, sau poate deliberat, autorităţile monetare consideră că pot anula, prin tipărire nelimitată, efectele dezastruoase ale distrugerii capitalului din ultimele decenii. Din nefericire, ieşirea din criză nu poate avea loc fără reconstruirea masivă a capitalului, iar banii ieftini pe care încearcă băncile centrale să-i pompeze în economie, prin intermediul canalului creditării, sunt foarte departe de a reprezenta capital.

Economistul austriac Richard Strigl scria, în perioada interbelică, despre importanţa şi natura capitalului: "În economia reală, «capitalul» poate fi înţeles doar ca un fond de bunuri reale. Doar acestea pot îndeplini funcţia capitalului în producţie. Prin contrast, economia monetară poate trata drept «capital» ceva care, într-un anumit sens, «corespunde» unor bunuri materiale reale".

În anii "50, economistul german Ludwig Lachmann a explicat mai departe distorsiunile generate de politica monetară: "Orice factor care oferă o imagine greşită privind resursele disponibile pentru investiţii sau viteza cu care poate creşte economia, va conduce la decizii greşite privind gradul de specializare al noului capital".

Acest grad de înţelegere a adevăratei naturi a capitalului lipseşte cu desăvârşire la Keynes. În tratatul său, "Teoria generală a ocupării forţei de muncă, a dobânzii şi a banilor", Keynes promovează aplicarea unor politici profund distructive: "Am putea ţinti, în practică, o creştere a capitalului până când aces-ta nu va mai fi rar, astfel încât inves-titorii inactivi să nu mai primească acest bonus".

Bonusul la care se referă Keynes este renta generată de utilizarea productivă a capitalului. În notele de final ale "Teoriei generale" există şi o mostră interesantă a conştiinţei sale: eliminarea rentei capitalului "va însemna eutanasierea rentierului şi, în consecinţă, eutanasia puterii opresive a capitalistului de a exploata raritatea capitalului".

Când scrie că "Dobânda nu răsplăteşte astăzi niciun sacrificiu adevărat, la fel ca renta pământului. Proprietarul capitalului obţine dobânda doar din cauza rarităţii capitalului, la fel cum proprietarul pământului obţine renta deorece pământul este rar", Keynes dovedeşte o ignoranţă desăvârşită cu privire la adevărata natură a capitalului. Acesta este muncă acumulată, iar "pedepsirea" celor care dovedesc cumpătare este o crimă.

Cu toate că nu este pentru prima dată când l-a "descoperit" pe Keynes, Kyle Bass pare să fie capabil de fiecare dată, după cum a făcut-o şi în ultima sa notă către investitori, să îşi exprime uimirea şi îngrijorarea faţă de uriaşul potenţial distructiv al "învăţăturilor" sale: "Aceasta este, nici mai mult nici mai puţin, o reţetă pentru distrugerea avuţiei prin diluarea capitalului de către autorităţile monetare".

Filosoful englez Herbert Spencer spunea odată că "rezultatul final al protejării oamenilor de efectele prostiei este umplerea lumii cu proşti". Dar de ce îl citez pe Spencer într-un articol despre efectele distructive ale băncilor centrale? Pentru că aceste instituţii, prin tipărirea de bani pentru susţinerea necondiţionată a guvernelor, îi "protejează" pe "cetăţeni" de efectele imediate ale alegerilor intempestive.

Dar poate că acesta este şi scopul final al existenţei băncilor centrale: umplerea lumii cu "proşti" cărora "băieţii deştepţi" să le subtilizeze şi ultimul mijloc de subzistenţă în schimbul "banilor" de hârtie.

-------------

Notă: Articolul reprezintă punctul de vedere al autorului, nu reflectă sau implică opiniile instituţiei unde acesta îşi desfăşoară activitatea şi nu reprezintă recomandare de investiţie.