DACĂ PROIECTUL DE LA ROŞIA MONTANĂ ESTE RESPINS ALS România susţine că ar putea fi nevoită să concedieze până la 60% din angajaţi

F.A.
Companii / 11 septembrie 2013

ALS România, una dintre primele cinci companii din judeţul Alba, anunţă o posibilă reducere de personal cu până la 60%, în cazul în care proiectul minier Roşia Montană va fi respins de către Parlament, se arată într-un comunicat de presă.

Francisc Hidi, managerul ALS România, a declarat: "Privim cu îngrijorare evoluţia proiectului minier Roşia Montană şi deciziile pur politice care se iau în momentul de faţă. Activitatea noastră depinde de activitatea minieră, iar investiţiile noastre - atât finaciare, cât şi în resursele umane - au vizat potenţialul şi beneficiile pe care la poate aduce un proiect minier de anvergura celui de la Roşia Montană. În cazul în care proiectul va fi respins, suntem nevoiţi să ne concentram investiţiile şi activitatea în ţările cu o activitate minieră activă".

"O blocare a industriei miniere din această zonă ar duce la creşterea îngrijorătoare a şomajului şi nu credem că locuitorii fără un loc de muncă pot duce o viaţă decentă din ecoturism, aşa cum se sugerează, pentru că este cel mult o activitate sezonieră redusă în această zonă izolată. Constatăm cu tristeţe că decidenţi din România nu au încredere că mineritul poate reprezenta industria de succes care este în prezent în alte ţări europene, cum ar fi Suedia, Finlanda, Spania, Portugalia şi Irlanda", a completat Francisc Hidi.

ALS România este un laborator de analize fizico-chimice specializat în prepararea şi analiza probelor geologice pentru industria minieră. Laboratorul din Gura Roşiei face parte din familia ALS Minerals, liderul mondial în servicii integrate de analize pentru industria minieră, cu operaţiuni în peste 350 de unităţi, din 55 de ţări de pe şase continente. Zilnic, aici se primesc probe de la laboratoarele de preparare din Europa: Spania, Turcia, Suedia, Finlanda, toate ţări cu activitate minieră susţinută.

ALS România are în prezent 75 de angajaţi în România, iar la nivel global grupul ALS are peste 13.000 de angajaţi.

În 2012, ALS România a înregistrat o cifră de afaceri de aproximativ 33,5 milioane de lei, ceea ce îl situează în topul primelor cinci companii din judeţul Alba.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
Apanova
digi.ro
aages.ro
danescu.ro
boromir.ro
librarie.net
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

11 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9684
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7338
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3533
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0241
Gram de aur (XAU)Gram de aur409.9933

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Mirosul Crăciunului
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb