Dacian Cioloş, fostul premier, a declarat, astăzi, la Digi FM, că "subiectul mutării ambasadei în Israel este un subiect sensibil la nivel internaţional, care nu vizează doar relaţia României cu Israelul, ci riscă să afecteze poziţionarea ţării noastre în cadrul unor instituţii internaţionale şi poate chiar decredibilizarea României în relaţiile cu anumiţi parteneri, pentru că, preşedintele, cel care e în măsură să facă acest lucru, a luat o anumită poziţie, iar Guvernul din aceeaşi ţară vine cu altă decizie".
Dacian Cioloş a precizat că preşedintele are o prerogativă clară legat de politică externă şi, în primul rând, reprezintă o problemă faptul că preşedintele nu a fost consultat.
Fostul premier technocrat a mai adugat: "sigur că Guvernul are şi marja lui de libertate în a lua anumite decizii, dar pe aceste subiecte legate de politca externă, subiecte sensibile, în care preşedintele e şi un factor de asigurare a continuităţii, pentru că doamna Dăncilă abia ce a venit premier (...) şi mie mi se pare cel puţin nefiresc şi asta îmi ridică semne de întrebare, de ce nu a fost consultat preşedintele pe acest subiect. Dincolo de aceasta, e un subiect sensibil la nivel internaţional, care nu vizează doar relaţia României cu Israelul, ci riscă să afecteze poziţionarea României în cadrul unor instituţii internaţionale şi poate chiar decredibilizarea României în relaţiile cu anumiţi parteneri, pentru că preşedintele a luat o anumită poziţie, cel care e în măsură să facă lucrul acesta, iar Guvernul din aceeaşi ţară vine cu altă decizie, cu o decizie luată iar aşa pe apucate şi am impresia pe picior, în secret, fără să fi fost o dezbatere publică pe acest subiect sau fără măcar să fi fost o informare publică legată de intenţia Guvernului de a adopta acest memorandum".
1. fără titlu
(mesaj trimis de anonim în data de 20.04.2018, 15:18)
Dar, are cineva convingerea ca Romania ar fi echilibrata?.
2. fără titlu
(mesaj trimis de anonim în data de 20.04.2018, 15:21)
Asa se intampla cand la pupitru sunt "hais si cea".