Dan Adamescu, condamnat la 4 ani şi 4 luni de închisoare

C.P.
Ziarul BURSA #Companii / 3 februarie 2015

Dan Adamescu este acuzat că le-a dat mită 20.000 de euro judecătorilor Ion Stanciu şi Elena Rovenţa, pentru ca aceştia să dispună soluţii favorabile în două dosare de insolvenţă.

Dan Adamescu este acuzat că le-a dat mită 20.000 de euro judecătorilor Ion Stanciu şi Elena Rovenţa, pentru ca aceştia să dispună soluţii favorabile în două dosare de insolvenţă.

În acelaşi dosar, judecătorul Mircea Moldovan a primit 22 de ani de închisoare cu executare

Omul de afaceri Dan Adamescu a fost condamnat ieri de Curtea de Apel Bucureşti la patru ani şi patru luni de închisoare cu executare, în dosarul privind intervenţii în cauze de insolvenţă, potrivit biroului de presă a Curţii de Apel. În acelaşi dosar au mai fost condamnaţi judecătorul Mircea Moldovan (22 de ani de închisoare), Elena Rovenţa (cinci ani şi 10 luni), Sorin Viziru (cinci ani) şi Ion Stanciu (trei ani şi opt luni). Este vorba despre prima sentinţă pronunţată în acest caz, iar aceasta poate fi atacată în recurs.

Instanţa a decis că omul de afaceri Dan Adamescu este vinovat pentru faptele de corupţie de care l-au acuzat procurorii şi l-au condamnat la patru ani şi patru luni de închisoare cu executare şi trei ani interdicţia unor drepturi, printre care şi dreptul de a fi director şi administrator al unei societăţi sau de a coordona societăţi comerciale, în ţară sau în străinătate.

Judecătorul Mircea Moldovan, de la Tribunalul Bucureşti, a primit cea mai mare pedeapsă din dosar - 22 de ani de închisoare cu executare -, pentru intervenţii în cauze de insolvenţă. Judecătorii Curţii de Apel i-au aplicat lui Moldovan pedepse de aproximativ şase ani pentru fiecare faptă de care a fost acuzat. În urma contopirii pedepselor, instanţa a decis ca Moldovan să fie condamnat la şase ani şi zece luni de închisoare, la care au adăugat un spor de 15 ani şi două luni de închisoare, ceea ce reprezintă o treime din totalul celorlalte pedepse.

În 24 iunie 2014, procurorii DNA i-au trimis în judecată pe Dan Adamescu, judecătorii Mircea Moldovan, Ion Stanciu, Elena Roventa şi Sorin Viziru, de la Tribunalul Bucureşti, şi pe omul de afaceri Iosif Armaş, în dosarul privind intervenţii în cauze de insolvenţă.

Cei patru judecători au stat în arest preventiv din 20 mai până în 30 august 2014, când instanţa supremă a dispus măsura arestului la domiciliu. Adamescu a fost arestat preventiv din 6 iunie până în 30 august 2014, dată de la care este în arestul la domiciliu.

Adamescu este acuzat că le-a dat mită 20.000 de euro judecătorilor Ion Stanciu şi Elena Rovenţa, pentru ca aceştia să dispună soluţii favorabile în două dosare de insolvenţă.

Procurorii i-au trimis în judecată şi pe practicienii în insolvenţă Angela Monica Borza, Ilie Preda, Cristina Elena Popa (fosta Cândea) şi Emanoil Postelnicu şi Gabriel Hanganu, pentru dare de mită. Potrivit procurorilor, cei patru judecători, personal sau prin intermediari, au pretins şi primit de la practicieni în insolvenţă, lichidatori sau administratori judiciari, administratori ai întreprinderii profesionale unipersonale cu responsabilitate limitată, sume de bani, bunuri sau servicii.

Magistraţii ar fi cerut bani sau bunuri pentru a îndeplini sau a nu îndeplini ori a întârzia un act privitor la îndatoririle de serviciu în legătură cu contestaţiile la tabelul preliminar al creanţelor, pentru a decide privind modalităţile de înscriere la masa credală cu privire la creanţele creditorilor chirografari, pentru a desemna preferenţial administratori judiciari, pentru a atribui preferenţial dosare de insolvenţă sau pentru a-şi exercita influenţa pe lângă judecători de la diverse instanţe din Bucureşti şi din ţară, folosind informaţii deţinute prin prisma atribuţiilor de judecător, au arătat procurorii în referatul cu propunerea de arestare.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
Apanova
digi.ro
aages.ro
danescu.ro
boromir.ro
librarie.net
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

12 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9708
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7332
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3401
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0336
Gram de aur (XAU)Gram de aur412.7388

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Mirosul Crăciunului
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb