UPDATE Dan Diaconescu aşteptat azi la DNA

F. A.
Anticorupţie / 5 noiembrie 2012

UPDATE 14:01

Dan Diaconescu a declarat că preferă să facă din nou închisoare pentru eliberarea Oltchimului, arată Realitatea.net.

UPDATE 10:35: Dan Diaconescu a ajuns la DNA

Dan Diaconescu s-a prezentat, azi, la DNA pentru a da explicaţii cu privire la licitaţia pentru preluarea a 54,8% din acţiunile Oltchim, după ce a oferit 203 milioane de lei pentru titlurile deţinute de stat, deşi nu a dovedit că deţine această sumă.

Dan Diaconescu a venit însoţit de doi avocaţi, spunând că nu ştie pentru ce a fost chemat la DNA.

-----

Dan Diaconescu este aşteptat la audieri la Direcţia Naţională Anticorupţie (DNA) în dosarul privatizării Oltchim, relatează sursele de presă. Conform avocatului său, omul de afaceri riscă până la 15 ani de închisoare, fiind acuzat de înşelăciune în acest dosar.

Dan Diaconescu a câştigat licitaţia de la Oltchim, din septembrie, oferind cel mai mare preţ, însă nu a putut aduce banii pe care susţinea că îi deţine.

El a pierdut astfel garanţia de aproximativ 130.000 de euro, depusă pentru a participa la licitaţie. Până acum, omul de afaceri nu a mai fost audiat în acest dosar.

Comanda carte
Forumul investitorilor 2025
unnpr.ro
danescu.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

04 Mar. 2025
Euro (EUR)Euro4.9769
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7331
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3090
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0235
Gram de aur (XAU)Gram de aur443.5114

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

ccib.ro
aages.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
energyexpo.ro
solarenergy-expo.ro
thediplomat.ro
thediplomat.ro
tophotelawards.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb