Dan Gherghelaş, numit în poziţia de Vicepreşedinte al BRK Financial Group

A.A.
Ziarul BURSA #Bănci-Asigurări / 7 iulie 2017

BRK Financial Group a anunţat, ieri, numirea domnului Dan Gherghelaş în poziţia de Vicepreşedinte al companiei, potrivit unui raport transmis Bursei de Valori Bucureşti.

Totodată, Consiliul de Administraţie al societăţii a decis, miercuri, nominalizarea lui Cristian But pentru ocuparea poziţiei de membru provizoriu al Consiliului până la următoarea Adunare Generala Ordinară a Acţionarilor. Acesta va trece în continuare prin procesul de avizare de către Autoritatea de Supraveghere Financiară.

Cristian But are o vastă experienţă în domeniul financiar, activând în domeniul bancar din anul 1999, potrivit raportului citat. În prezent acesta este directorul agenţiei din Cluj a Veneto Banca Spa.

Hotărârile vin ca urmare a rămânerii vacante a unei poziţii de administrator prin demisia dlui Paul Baranga, precizează compania.

SIF Muntenia controlează 18,47% din companie, în timp ce "S. Kanata Invest Corporation" a raportat o deţinere de 5,17%, iar Swiss Capital, un pachet de 9,99%.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
Fix la cos
IBC SOLAR
rpia.ro
danescu.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

26 Sep. 2024
Euro (EUR)Euro4.9759
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.4629
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.2641
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9642
Gram de aur (XAU)Gram de aur382.8727

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
citiesoftomorrow.ro
energyexpo.ro
cnipmmr.ro
roenergy.eu
notorium.ro
rommedica.ro
prow.ro
aiiro.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb