Ministrul Transporturilor, Dan Şova, susţine că foştii miniştri Ludovic Orban, Radu Berceanu şi Anca Boagiu nu au cheltuit 1,2 miliarde de euro din fonduri europene, bani alocaţi în perioada 2007-2013 pentru transporturi.
Şova a declarat, sâmbătă, la Turda, că încearcă să recupereze acum sumele respective şi speră ca ele să fie absorbite integral până la sfârşitul anului 2015.
"Din exerciţiul financiar 2007-2013 ne-au mai rămas 1,2 miliarde de euro, bani necheltuiţi de domnul Orban, de domnul Berceanu, de doamna Boagiu. Sunt bani pierduţi. Noi încercăm acum, printr-o facilitate obţinută de premierul Ponta, prin negocieri cu CE, să aducem în aceşti doi ani, 2014-2015, de la groapă, nişte bani pierduţi de către guvernele de dreapta în perioada 2007-2013. Cu puţin noroc vom face o absorbţie integrală a acestei sume până la sfârşitul anului 2015, vom recupera foarte mult", a menţionat Dan Şova.
El a mai spus că din suma respectivă de 1,2 miliarde de euro vor putea fi finanţate lucrările la autostrada Turda-Sebeş şi la tronsonul Autostrăzii Transilvania între Câmpia Turzii şi Târgu Mureş.
Ministrul Transporturilor, Dan Şova, a semnat, sâmbătă, la Turda, ordinul de începere a lucrărilor pentru autostrada Turda-Sebeş.
1. de ce mintiti domnule Sova?
(mesaj trimis de Virgil Bestea în data de 11.05.2014, 02:30)
de aceasta facilitate de care ne povestiti dumneavoastra va puteam povesti si eu.Singura diferenta este ca am auzit-o de la domnul Presedinte. Daca vreti o sa v-o pun(inregistrarea) pe youtube ca sa va puteti dumiri si dumneavoastra cine a fost "vinovat" pentru aceasta pozitie conciliata a UE. Sper ca intre timp ati reusit sa observati si care sunt adevaratii proprietari ai facilitatilor din Rotterdam si Hamburg.
2. Ti i-au lasat tie si PSD...
(mesaj trimis de Fanus în data de 11.05.2014, 04:50)
Maestre, banii de care vorbesti nu au fost cheltuiti pentru ca s-au gandit cei de dinainte si la PSD. De ce sa cheltuie numai ei? V-au lasat si voua. Vedeti ce baieti faini astia de dreapta. Daca ii cheltuiau pe toti dvs. ce mai cheltuiati acum? Si apoi suma este mica pentru exercitiul financiar urmator. Cu banii astia poate se mai fac vreo 2 - 3 km de autostrada.