DAN STOENESCU: "Plecarea românilor în număr mare în străinătate poate avea un impact dramatic"

George Forcoş
Politică / 31 mai 2016

Dan Stoenescu, ministrul delegat pentru relaţiile cu românii de pretutindeni, a susţinut astăzi, că decizia unui număr mare de români de a pleca din ţară afectează ţara noastră nu doar la nivel economic, dar poate avea un impact dramatic şi asupra relaţiilor dintre oameni. Declaraţia ministrului a fost făcută cu ocazia participării sale la masa rotundă "Libera circulaţie a lucrătorilor, efecte asupra familiei şi societăţii", organizată de Departamentul Politici pentru Relaţia cu Românii de Pretutindeni.

În cadrul conferinţei, oficialul a subliniat că fenomenul liberei circulaţii a forţei de muncă în Europa este, într-o mare măsură, nou pentru români, foarte intens, greu de cuantificat şi foarte dinamic. Oficialul a mai declarat că familia trebuie susţinută în orice condiţii şi este atât datoria instituţiilor statului, cât şi a societăţii civile să se asigure că se află într-un dialog permanent pentru a proteja categoriile afectate negativ, potrivit unui comunicat trimis redacţiei.

"Cred că este nevoie să conştientizăm cât mai bine importanţa protejării copiilor în acest context. Decizia unui număr mare de români de a pleca din ţară afectează România nu numai la nivel economic, dar poate avea un impact dramatic şi asupra relaţiilor dintre oameni. Acest fenomen poate duce la diviziuni, atât din punct de vedere fizic cât şi emoţional în familii şi comunităţi. Trebuie să facem tot ce ne stă în putinţă să evităm aceste probleme," a spus ministrul delegat.

De asemenea, demnitarul a insistat că diaspora este o prioritate pentru România şi mobilitatea forţei de muncă este în mare parte benefică pentru ţară, însă trebuie identificate programe la nivel guvernamental şi la nivel de societate civilă care vizează combaterea efectelor ei negative. El a mai subliniat că prin consultare publică transparentă trebuie identificate oportunităţi pentru stimularea parteneriatelor între programele publice şi iniţiativele civice, totul pentru a găsi noi direcţii de acţiune.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
Apanova
digi.ro
aages.ro
danescu.ro
boromir.ro
librarie.net
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

12 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9708
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7332
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3401
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0336
Gram de aur (XAU)Gram de aur412.7388

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Mirosul Crăciunului
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb