Dan Voiculescu a scris astăzi, pe blog, că salută "repoziţionarea fermă" de ieri a preşedintelui PNL Crin Antonescu, imediat după ce a "sancţionat public frivolitatea unor colegi din USL care, în ultima vreme, intraseră într-un joc al seducţiei cu Traian Băsescu".
"Fermitatea este extrem de necesară... şi mă bucur că declaraţiile mele, chiar aşa 'neruşinate', au readus bunul simt în USL", afirmă Voiculescu.
"După ce ieri am sancţionat public frivolitatea unor colegi din USL care, în ultima vreme, intraseră într-un joc al seducţiei cu Traian Băsescu, Crin Antonescu a declarat că: 'PNL a fost adversarul permanent şi radical şi va rămâne adversarul lui Traian Băsescu, al sistemului politic al lui Traian Băsescu până când acest sistem va fi eliminat'. Ţinând seama că, în urmă cu doar câteva zile, domnul Antonescu răspundea bezelelor pe care i le trimitea Traian Băsescu spunând că 'în politică nu spui niciodată niciodată', vreau să remarc şi să salut repoziţionarea fermă a preşedintelui PNL de ieri seară", a scris preşedintele fondator al PC, Dan Voiculescu.
Dan Voiculescu declarase, ieri, la şedinţa Consiliului Naţional al PC, că PNL a încercat, nu de puţine ori, având atitudini imorale faţă de PSD, "să se împrietenească" cu Traian Băsescu şi PDL pentru a avea rezultate maxime la alegerile de anul viitor.
În replică, preşedintele PNL Crin Antonescu a afirmat că declaraţia lui Voiculescu privind o apropiere a PNL de Traian Băsescu este una "profund neruşinată".