DAN VOICULESCU: "Neimpozitarea profitului reinvestit încurajează investiţiile şi mediul antreprenorial"

F.A.
Companii / 16 ianuarie 2014

Neimpozitarea profitului reinvestit rămâne o facilitate fiscală care va contribui la stimularea decisivă a mediului de afaceri şi la atragerea de investiţii, consideră preşedintele fondator al Partidului Conservator (PC), Dan Voiculescu, precizând că Fondul Monetar Internaţional (FMI) trebuie să susţină acest demers.

"Măsura s-a regăsit în perioada 2008-2010 într-un pachet de propuneri legislative pe care l-am formulat şi susţinut în Parlament şi care, în ipoteza unei corecte implementări, ar fi putut contribui la diminuarea efectelor dezastruoase ale unei crizei economice prost administrate", a scris Voiculescu pe blogul său.

Domnia sa susţine că decapitalizarea societăţilor comerciale şi reducerea investiţiilor străine sunt provocări obiective, care susţin nevoia reintroducerii profitului în circuitul economic printr-o măsură de relaxare fiscală de acest tip.

"Este momentul ca, în efortul de combatere a economiei subterane şi de sprijinire a mediului antreprenorial, România să ia măsuri concrete şi ferme. Creşterea înzestrării cu capital şi a gradului de industrializare sunt doar două dintre avantajele economice certe care, justifică pe deplin o facilitate care priveşte impozitarea profitului - la care tot mai multe ţări europene apelează în ultima vreme", a menţionat preşedintele fondator al PC.

El a adăugat: "În acest moment, nu mai avem niciun motiv să mai amânăm o decizie în acest sens, iar FMI s-ar dovedi extrem de inspirat în cazul în care ar susţine acest demers. Tema va fi discutată şi în cadrul întâlnirii pe care misiunea fondului o va avea săptămâna viitoare cu oficialii români".

Dan Voiculescu menţionează că este obişnuit să se lupte pentru astfel de proiecte. "Aşa cum am reuşit să adoptăm Legea privind dublarea pedepselor pentru evaziunea fiscală şi să reducem TVA-ul la pâine, am convingerea că neimpozitarea profitului reinvestit va fi privită, până la urmă, ca pe un pas absolut necesar în continuarea măsurilor de relansare economică iniţiate de USL", mai spune preşedintele fondator al PC.

Comanda carte
Apanova
digi.ro
aages.ro
danescu.ro
boromir.ro
librarie.net
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

12 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9708
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7332
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3401
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0336
Gram de aur (XAU)Gram de aur412.7388

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Mirosul Crăciunului
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb