Daniel Constantin: "Producţia agricolă mondială trebuie să crească cu 70% până în 2050"

F.A.
Companii / 18 iunie 2013

Ministrul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, Daniel Constantin, a participat, ieri, la cea de a 38-a conferinţă anuală a FAO (Organizaţia Naţiunilor Unite pentru Alimentaţie şi Agricultură), care se desfăşoară la Roma, în perioada 15-22 iunie, potrivit unui comunicat de presă.

În intervenţia sa în faţa plenului, Daniel Constantin a amintit că agricultura şi securitatea alimentară se confruntă cu provocări serioase peste tot în lume. "Există aproape un miliard de oameni care suferă de foame în lume şi un alt un miliard de oameni subnutriţi, majoritatea fiind femei, copii şi micii agricultori. Aşa cum a fost relatat pe larg de către FAO, producţia agricolă mondială trebuie să crească cu 70% până în 2050, în scopul de a satisface cererea a peste 9 miliarde de oameni", a declarat Constantin.

Ministrul agriculturii a subliniat că agricultura, datorită naturii sale specifice, este unul dintre sectoarele cele mai afectate de schimbările climatice şi, în consecinţă, securitatea alimentară este şi ea afectată.

"Politica agricolă reprezintă un mecanism cheie în asigurarea siguranţei alimentare, dezvoltarea durabilă a zonelor rurale şi totodată, în combaterea sărăciei", a precizat ministrul.

"Un rol esenţial în securitatea alimentară poate şi trebuie să fie jucat de agricultura practicată la scară mică şi medie, o resursă care nu este preţuită suficient şi care ar trebui să fie un furnizor important alimentar de pe piaţă. Prin urmare, agricultura practicată la scară mare trebuie să coexiste cu agricultura mică şi mijlocie, având în vedere că acestea din urmă implică un număr mare de fermieri, în special în ţările care nu au suficientă mâncare. Tocmai de aceea, obiectivul nostru comun ar trebui să fie îmbunătăţirea accesului la cunoştinţe şi pieţe, pentru a realiza o dezvoltare durabilă a acestor zone, care ar putea reduce foametea în întreaga lume", a adăugat Daniel Constantin.

Ministrul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale a subliniat că România participă pentru prima dată în calitate de stat membru al UE în procesul de reformă a Politicii Agricole Comune (PAC). "Noua PAC are ca scop punerea în aplicare a practicilor agricole durabile, precum şi politici de dezvoltare rurală adaptate la diversitatea provocărilor locale. În acelaşi timp, este necesară crearea unor instrumente reactive de gestionare a pieţei adaptate la o varietate de sectoare şi teritorii, cu o implicare mai bună şi mai responsabilă a fermierilor şi a organizaţiilor lor. O prioritate pentru perioada următoare este consolidarea poziţiei agricultorilor în cadrul lanţului alimentar şi de a dezvolta capacitatea de a face faţă crizei", a precizat Daniel Constantin.

În încheierea discursului său, ministrul Agriculturii a anunţat că în luna aprilie a anului 2014, România va avea onoarea deosebită de a gazdui cea de-a 38-a sesiune a Comisiei Europene pentru Agricultură a FAO, a 29-a Conferinţa Regională a FAO pentru Europa, precum şi întâlnirea ONG-urilor şi a Organizaţiei Societăţii Civile pentru Europa Bucureşti, în aprilie 2014.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
Apanova
digi.ro
aages.ro
danescu.ro
boromir.ro
librarie.net
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

11 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9684
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7338
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3533
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0241
Gram de aur (XAU)Gram de aur409.9933

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Mirosul Crăciunului
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb