DANIEL DĂIANU: "Chiar dacă ar câştiga contra Legii dării în plată, băncile tot ar pierde"

Ionuţ Stănescu
Ziarul BURSA #Bănci-Asigurări / 20 septembrie 2016

Daniel Dăianu

Daniel Dăianu

Dăianu atrage atenţia că băncile greşesc dacă ameninţă statul român cu judecata

Băncile care intenţionează să ducă în instanţele internaţionale litigiul izvorât din Legea dării în plată greşesc, consideră economistul Daniel Dăianu, membru în Consiliul de Administraţie al BNR, într-un text intitulat "Dacă băncile vor câştiga, tot ar pierde" şi publicat astăzi pe site-ul Ziare.com.

În opinia economistului, şocul acestei legi asupra sectorului bancar poate fi amortizat, lucru care se vede şi din profiturile din ultimul exerciţiu financiar al băncilor.

Daniel Dăianu scrie: "Dacă băncile vor câştiga, tot ar pierde.(...) Ce vreau să spun este că băncile greşesc dacă ameninţă, fie şi voalat, statul român cu judecata; mă refer la intenţia unor bănci de a duce în instanţe internaţionale litigiul izvorât din Legea dării în plată. Se invocă tratate internaţionale ce protejează investiţii făcute în România, faptul că Legea dării în plată ar avea aplicabilitate retroactivă, că s-ar modifica implicit planuri de afaceri, instabilitatea cadrului normativ etc."

Economistul susţine că, dacă băncile ar fi fost mai prietenoase cu clienţii, dacă ar fi acceptat mai uşor restructurarea de credite, Legea dării în plată ar fi avut şanse considerabil mai mici să apară.

Potrivit acestuia, amendamente adoptate în Parlament la această lege au încercat să apropie părţile, dar restructurarea de credite presupune "muncă serioasă, expertiză".

Este mult mai uşor să dai credite "cu buletinul" sau/şi să vinzi pachete de "neperformante" unor firme de recuperare decât să faci analiză de restructurare, notează economistul.

Dăianu mai scrie: "Şocul legii asupra sectorului bancar poate fi amortizat, în opinia mea, - se vede şi din profiturile din ultimul exerciţiu financiar al băncilor. Unde băncile au de ce să fie ascultate în ce priveşte predictibilitatea cadrului normativ; adică legile să aibă stabilitate. Dar şi aici este de observat că, atunci când a erupt criza, guverne şi bănci centrale au intervenit în nu puţine ţări pentru a salva sectorul bancar recurgând la legislaţie sui generis, creată uneori peste noapte. Şi Banca Centrală Europeană recurge la măsuri non-standard pentru a ţine economia zonei euro pe linia de plutire. Şi este un adevăr incontestabil că practici rele ale multor bănci comerciale, ale unor entităţi financiare non-bancare, au adus protecţia consumatorilor de servicii financiare în atenţia legiuitorilor din Uniune - în Parlamentul European şi parlamentele naţionale".

Fostul ministru de Finanţe mai spune că băncile au puncte de vedere de luat în seamă, dar cetăţenii, cei ce consumă servicii financiare, au de ce să fie nemulţumiţi în multe privinţe.

Dăianu precizează: "Este frapant cât seamănă această ameninţare cu unul dintre motivele pentru care Tratatul de liber schimb şi investiţii între SUA şi UE (TITP) este împotmolit; fiindcă este greu să explici cetăţenilor, într-o democraţie, că litigii între corporaţii internaţionale şi state vor fi tranşate în jurisdicţii după voia acelor firme. Şi nici nu se poate rezuma totul într-un litigiu la o logică comercială îngustă. Sper ca băncile ce au asemenea intenţii să renunţe, fiindcă, dacă, într-un anume scenariu, ar avea câştig de cauză, ar pierde, cred, pe alte planuri şi nu puţin".

Economistul consideră, în cazul în care băncile vor câştiga în instanţele internaţionale, că ar fi alimentată, probabil, ostilitatea faţă de bănci străine ce operează în România (chiar dacă BNR le numeşte entităţi cu personalitate juridică autohtonă), deci faţă de capitalul străin.

Şi discursul politic se va inflama, atrage atenţia Dăianu.

Acesta punctează: "Alături de alte evenimente ce se întâmplă în anii din urmă, o Românie care, cel puţin până cum, nu a fost luată de valul unui naţionalism intrat în coliziune cu proiectul european este posibil să între într-o altă zodie, dinamică. Fac parte dintre cei care pledează pentru o economie deschisă şi atragerea de investiţii străine, dar şi pentru capital autohton relevant, inclusiv în sectorul bancar; rădăcinile interne contează pentru trăinicia unei economii, societăţi. Susţin, totodată, că Uniunea Europeană este şansa României de modernizare şi întărire ca societate, de apartenenţă cât mai organică la familia democraţiilor liberale. Însă nu pot fi închişi ochii la ceea ce nu este în regulă în practicile unor companii, ale unor bănci. Aşa cum nu este firesc ca legile unei ţări, într-un stat de drept, să fie schimbate în mod arbitrar sau în interesul unor grupuri de interese, şi practicile în afaceri trebuie să fie corecte, să respecte un cod etic".

Potrivit lui Dăianu, în lumea civilizată, viaţă economică nu trebuie să fie ghidată de câştig comercial cu orice preţ, indiferent de căi folosite şi ignorând consecinţe sociale cu bună ştiinţă.

Acesta menţionează că a fost întrebat de un ziarist de ce, "în disputa dintre bănci şi cetăţenii susţinători ai Legii dării în plată, Banca Naţională a fost pro bănci".

Economistul spune că a replicat că BNR a pledat nu în favoarea băncilor, în contextul în care este posibil să se fi conturat o astfel de percepţie printre nu puţini cetăţeni.

Dăianu precizează: "Banca Naţională este obsedată de ceea ce numim stabilitate financiară, de care depinde stabilitatea economică a României. De altfel, în atenţia şi deciziile băncilor centrale, stabilitatea financiară intră tot mai mult în prim plan. Poate că nu a existat îndemânare suficientă în a găsi o cale de echilibru, de a facilita dialogul între între bănci şi clienţi. Dar, în discuţii cu bancherii comerciali, au existat reproşuri din partea băncii centrale privind atitudinea faţă de clienţi. BNR a apărut adesea ca un paratrăsnet existând, repet, teama că problemele din bănci pot afecta mersul economiei. Creditele neperformante au scăzut mult - au ajuns acum la circa 12% din total faţă de aproape 20% nu cu mult timp în urmă, dar bilanţurile băncilor trebuie să fie curăţate mai bine".

Fostul ministru de Finanţe mai punctează că BNR trebuie, probabil, să fie mai incisivă în a spune public ce nu este în regulă în conduita şi practicile băncilor.

Daniel Dăianu adaugă: "Una peste alta, băncile, peste tot, trebuie să elimine din trufie, din ceea ce americanii numesc «hubris». La câte nereguli au fost găsite pe pieţele financiare în lume, atitudinea publică a băncilor trebuie să fie alta, smerită. Este greu, dacă nu imposibil, să ceri cetăţenilor sacrificii când practicile de business sunt certate în mod sistematic cu legea, cu morala chiar a afacerilor. De ce mai vorbim atunci de responsabilitate socială? Când şeful Fed, Janet Yellen, când preşedintele BCE, Mario Draghi, când Christine Lagarde, directorul general al FMI, cer politici publice care să ţină cont de numărul mare al celor care pierd («losers»), de inegalităţi flagrante, înseamnă că ceva nu este bine în adâncul finanţelor, în economiile multor state. Ascensiunea curentelor politice extremiste în Europa, discursul populist din SUA arată că nu avem de-a face cu anomalii de scurtă durată".

Economistul mai speră că băncile de la noi, care nu ar pregeta să ducă România în faţă unor instanţe internaţionale din cauza Legii dării în plată, să renunţe la astfel de intenţii. Fostul ministru argumentează: "Aşa ar fi înţelept. Băncile trebuie să servească clienţii, să respecte ţările unde au afaceri prospere, nu numai ca retorică; trebuie să înţeleagă că fără clienţi îşi pierd obiectul muncii. Şi cetăţenii trebuie să fie mai informaţi, să nu accepte servicii financiare fără a înţelege termenii contractuali".

Dăianu subliniază că textul publicat exprimă opinii personale şi nu angajează CA al BNR.

Raiffeisen Bank a avertizat, recent, România că, dacă în trei luni nu va interveni pentru modificarea Legii dării în plată, atunci va deschide un proces la Curtea de Arbitraj de pe lângă Banca Mondială (ICSID). Raiffeisen Bank a solicitat modificarea actului normativ, astfel încât să nu mai ameninţe siguranţa investiţiilor băncii în ţara noastră.

Notificarea adresată statului român de Raiffeisen Bank International (RBI) în legătură cu Legea dării în plată va fi discutată în această după-amiază la Comisia de Buget din Senat.

Opinia Cititorului ( 41 )

  1. aproape ca nu imi vine sa cred ca un astfel de discurs vine, totusi, din partea cuiva care face parte din boardul BNR.

    desi subtil, recunoaste si critica conducerea BNR de pana acum, modul absolut cretin in care a abordat mizeriile bancilor de pana acum.

    se pare ca Isarescu nu este de neinlocuit. 

    Felicitari, domnule Daianu! Continuati sa spuneti adevarul, chiar si in nume personal, daca BNR nu va lasa altfel! Asa ar trebui sa faca toti!

    1. In mod evident, BNR il lasa. Deci, ciocu mic antibeneristule.

      Ce felicitari merita ? Niciuna. Baiatu lu mama este in aceeasi barca cu BNR si toate bancile. Ceea ce a exprimat el este doar asa de indus in eroare poporu muncitor si continuarea injugarii prin indatorare.

    Bravo, Daniel Daianu!

    Singurul meu repros este ca m-ai lasat prea mult sa fac fata singur agresiunilor de tot felul, pentru opiniile mele publicate, identice cu cele pe care le exprimi acum. 

    O completare: americanii numesc trufia drept "hubris", dar intelesul notiunii este cu mult mai larg, originindu-se in zeita grecilor antici Hybris. 

    Hybris este zeita dezechilibrului, a exagerarii, a orgoliului nemasurat si a insolentei. 

    Hybris face parte din familia zeilor intunecati, incepind cu Nyx (zeita noptii) si incheind sirul cu Moirele (una toarce firul vietii, alta il dimensioneaza pentru fiecare si cea de a treia il segmenteaza, taindu-l). 

    Hybris este maritata cu Polemos, zeul controversei, al polemicii, foarte indragostit de sotia sa. 

    Anticii spuneau: "Polemos isi iubeste sotia intratit de tare, incit, ori de cite ori Hybris isi arata fata zimbitoare unei cetati, el se infatiseaza acolo de indata". 

    Multumesc Daniel Daianu ca ai rupt tacerea bunului simt, a ratiunii, a normalitatii!

    Banca Nationala si sistemul nostru bancar capata, astfel, o sansa. 

    1. Poate domnul Daianu va fi noul guvernator. Atunci, o va coti? 

      Nu avem nevoie de un nou guvernator, ci acela care este acum sa priceapa ce spune Daianu, care nu-i este dusman.

      De aceea iubesc Bursa!

      Din pacate ii cam multumiti degeaba deoarece daca Raiff va castiga nu va fi decat un bonus baban pt ei, suma care nu ar obtine-o niciodata din recuperarea neperformantelor. Saracu Danutz habar nu are ce se intampla in banci dar da si el cu muci in fasole. Realitatea pt noi romanii e trista si adica BNR-ul nu are potenta financiara de a controla sistemul, fara bancile straine am fi la nivelul Rep.Moldova. Asa ca sa lasam teoriile ca suntem amanetati de mult si nici o lege nu ne va recupera independenta financiara.

    Eu il felicit pe domnul Daianu pentru opiniile personale. Trebuie insa sa tina cont ca bancile sunt societati comerciale care trebuie sa isi urmareasca propriile interese. In opinia mea fiecare parte care se considera nedraptatita trebuie sa mearga sa isi caute dreptatea. A incuraja pe cineva sa stea "capra" nu este deloc o pozitie democratica. Nu puteti domnule Daianu sa incurajati pe cineva sa nu isi caute dreptatea. Dreptatea trebuie sa primeze, iar daca cineva se considera prejudiciat trebuie sa actioneze ca atare. Problema majora este ca populatia tarii trebuie sa plateasca pentru toti care se trezesc sa faca legi dintr-o alta sfera decat expertiza pe care o au.

    1. Nu sesizezi cercul vicios in care intri?

      Daianu avertizeaza ca interesul bancilor este sa se adapteze imprejurarii, nu sa-si caute "dreptatea", care, pe de o parte este discutabila, iar pe de cealalta parte, cea mai importanta parte, o lasa fara clientela.

      Ce-i asa greu de inteles ca escaladarea acestui conflict este ruinatoare pentru banci si pentru toata lumea?! 

      Nu ai citit cu atentie articolul. Tocmai la interesele bancilor se referea si Daianu cand spunea ca este probabil ca aceste interese sa fie afectate pe termen lung daca aleg sa urmeze calea actionarii in judecata a statului roman intrucat chiar si in cazul eventualului castig de cauza acordat bancilor, beneficiile astfel obtinute cu efect pe termen scurt vor fi depasite de efectele negative pe termen mediu si lung iar in final, cand se va trage linie, bancile vor avea de pierdut per ansamblu (ar fi aceeasi abordare paguboasa ca cea din timpul crizei - sacrificarea stabilitatii si castiguluii pe termen lung pentru unul imediat dar efemer si discutabil).A mai spus, de asemenea, ca legile/normele privind sistemul financiar-bancar international nu mai sunt guvernate de echitate ci de necesitate (iar bail-inul este cel mai elocvent exemplu in acest sens), asa incat de ce i s-ar aduce reprosuri Romaniei cand "case" mai mari sunt in pozitii clar mai culpabile? Daianu spune ce stie si stie ce spune in acelasi timp. Merita toata atentia.

      8 ani 10 mil de euro si fluierat.

      Eu observ ca fratii Micula au executat statul Roman si pentru faptul ca si-au cautat dreptatea ii felicit. La fel trebuie sa procedeze fiecare. Nu exista niciun cerc vicios. Bancile nu vor pierde prea multi clienti, daca vor executa statul Roman. Poate domnul Make nu va mai apela la serviciile lor, insa cei care doresc sa ia credit vor face abstractie de faptul ca bancile vor incasa de la statul roman cateva zeci sau sute de milioane de euro. Statul roman a pierdut un proces si cu ENEL si nu am auzit pe nimeni sa se renunte la serviciile lor pe acest motiv. Poate dumneavoastra, stimabililor, ati auzit !

      Domnule Van, este aproape imposibil de estimat atat valoarea care va fi sau nu va fi castigata de banci la curtea internationala cat si efectele negative. Fiecare are dreptul sa isi faca propriile calcule si in consecinta sa aleaga ce vor face. D-l Daianu a oferit o opinie personala fara a avea la baza o fundamentare a beneficiilor respectiv a efectelor negative. Cat despre inechitati, eu sunt de parare ca o inechitate nu poate fi rezolvata prin alta inechitate. Principial nu poti sa ceri nimanui sa nu isi caute dreptatea, pentru ca daca si-o cauta vor exista repercursiuni. Aceasta atitudine este una total nedemocratica. Este oarecum atitudinea unui violator care isi ameninta victima, ca daca va depune plungere la politie ii va ucide familia.

      Daca analizam fundamental sint alte state europene care au legea darii in plata. Deci parlamentul e suveran peste contractul cu UE sau poate ne luam tara inapoi ca englezii si gata.

      Da

      Si daca pierd doar un client, si ala e statul roman?

    intr-un final are si d-nul Daianu revelatia necesitatii echilibrului intre client si banca... cam mult timp i-a luat... din pacate unii au pierdut f mult din cauza haiduciei bancilor..

    Domnul Daianu ca de obicei sta bine cu teoria, care si asa e cam prozaica, dar mai prost cu practica.

    Multe teorii deale dansului nu au avut acoperire in real. 

    Intelegerile sunt intelegeri, piata libere e piata libera, cursuruile la orice sunt fluctuante. 

    Nu asa se procedeaza, ca la LDP : precipitat, fortat, unilateral, fara studii si opinii globale, ... 

    LDP defapt ingusteaza piata, fortand numai la un produs. 

    Intotdeauna a fost un loc al judecatii si dreptatii, din comuna primitiva incoace. 

    Lumea e mare, si nu suntem noi buricul. 

    1. "Intotdeauna a fost un loc al judecatii si dreptatii, din comuna primitiva incoace." Dumnu' Make, va rog pe aceasta cale, vorbiti dv. la tehnic sa bage si emoticoane, pt ca acum cum fac sa bag smile-ul ala cu ochii bulbucati?

    da' vedeti d-voastra, d.nul Groningen a venit aici, e negustor cinstit, daca nu ma-nsel [.] autorul estimarii de 4% a marjei de risc pe cate trebuie sa o plateasca debitorii romani pt ca sunt riscanti... cu dansul ce ne facem? ca isi vrea banii inapoi. in rest da, in principiu ar fi bine sa nu fie rau. dar la urma urmei am cam inceput sa nu mai cred in povestile alea cu termenul lung invatate prin scoli. oamenii [nu numai domnul in cauza -- ci si ofiterii de credit, actionarii bancii, top managementul bancii si nu in ultimul rand clientii bancii - deci cam tot poporu' vor banii ACUM. pe termen lung, om vedea ce-o mai fi -- care pe care. nu poti cere, in mijlocul unei incaierari din saloon-urile din vest, cuiva sa adopte o etica impecabila. ori pui furtunu' pe ei, ori pleci acasa. nu cred ca o predica ar folosi prea mult. s-a depasit "point of no return".

    Unde sunt toti postacii bancilor care sar de fiecare data pe ziarul Bursa si pe ziaristii lui cand scriu articole ce contin idei similare cu acesta? Iata dovada ca nu conteaza ce se spune in articol, important este sa atacati publicatia si pe oamenii ei. Alo, se aude? E cazul sa mergeti la culcare, v-a trecut vremea, au inceput sa se trezeasca functionarii BNR!! Sunt absolut sigur ca Daniel Daianu nu este singurul din BNR care gandeste asa!!

    1. Cristi C. vine imediat.

      Ce e boss, s-a umflat tarata-n tine?!

      Cristi C. nu este postac

      Boss, articolele la care faci referire, scrise de incompetenti, duhnesc a nesimtire si primitivitate prin intoxicarile si dezinformarile pe care le aduc. Daca vrei asa ceva il urmaresti pe Piperea pe faisbucile lui. In cazul acestui articol al lui Daianu, care nu este scris pentru Bursa, faptele de la care pleaca sunt interpretate nu rauvoitor ci apostolic, usor naiv, profesoral.

      Nu stiu daca nu care cumva, prin "boss", ma apelezi pe mine.

      Poate ca nu si ma insel, dar in cazul ca da, atunci esti tu cel care se inseala: sint in mare masura de acord cu mesajul de la nr.8., dar nu l-am scris eu. 

      Nu-mi apartine limbajul, nici tipul de reactie nu-mi este specific. 

      De ce n-as semna?  

      Mi-ar fi teama?!

      Tarita nu-i a mea, ci a ta si... vorba lui Barbu Delavrancea, pusa in gura lui Stefan cel Mare...a anonimilor care te urmeaza. 

      Prin ce spirala a distorsiunii, oare, prin ce metamorfoza a logicii si simtirii, ajungi tu sa vorbesti despre reaua vointa a altora?!

    Pentru opinia personala!

    Propun Parlamentului ca de azi sa restrictioneze de tot colaborarea cu bancile agresive.  

    Care banca ameninta Statul la Tribunale internationale sa nu se mai imprumute de la ea, sa nu aiba acces la programul Prima Casa. 

    Acesta miroase a santaj! 

    Sa presupunem ca Raiffaisen pleaca din tara, ce am avut si ce am pierdut? 

    Oricum banca nu are bani, doar daca tipareste Bce! 

    Si alte banci au plecat, au plasat clienti la altele. Cine are credit ii vireaza la Viena Raiffaisen prin Bcr de ex. 

    Ce are Raiffaisen in Romania? Cateva sedii in zone bune. Le vinde se face o alta banca de la noi sau nu, o farmacie, un second. Secondul macar misca ceva nu doar cateva harti in imprimanta. 

    .

    "obiectul munci" s-a vazut cu avansurile la imobile! 

    1. el a fost singurul care a evidentiat ROE pe care l-a obtinut BCR in 2008, incat a palit de invidie si Goldman Sachs...

    Aroganta, apetitul pentru risc si situatii limita a managerilor de top din bancile comerciale cu care suntem obisnuiti, ma face sa cred ca bancile nu se vor resemna si vor renunta la presiunea pusa pe statul roman in chestiunea legii darii in plata, chiar cu riscul deteriorarii imaginii si a implicatiilor de natura financiara pe termen mediu si lung.

    Atitudinea aceasta de..."totul sau nimic", "stapani ai lumii", "buricul pamantului" manifestata in raport cu oricine si orice, am mai vazut-o in 2008 cand a debutat criza financiara. Asa ca ma indoiesc ca se vor lepada usor de ea.  

    1. Db trebuie sa primeasca amenda si se inchide repede.

      La celalte pasarele le piere piuitu' . 

    Poate Dlui Groningen ar trebui sa ii se arate pisica.... Raportul curtii de conturi la Raiffeisen Banca pentru Locuinte ar trebui verificat, cercetat si luate masuri.

    Linistea si pacea se va asterne in discursul Dlui G 

    1. ... in spiritul "punerii furtunului pe ei".

    Interesanta opinia lui Daianu. Ce ne spune el e ca innciuda unor legi strambe, cei pagubiti de aceasta lege trebuie sa accepte paguba pt ca si ei la randul lor au fost nedrepti cu clientii.

    Din ce stiu clientii si-au gasit dreptatea in instante. La fel fac acum si bancile. Pana la urma ce spune judecatorul e sfant intr-un stat de drept.

    Daca legea DIP e stramba, asta nu justifica impaciuitorul discurs al dlui Daianu. O lege stramba trebuie condamnata indiferent de care parte a baricadei e. Asteptam totusi verdictul CCului. Repet, ce spune judecatorul e sfant. 

    Cam tarziu, domnule daianu. Dupa 8 ani de platit circa 40 000 euro, mai am de achitat 92 ooo chf dintr un credit de 112 000 ch. Pt o garsoniera. Am fost saptamana trecuta la credit europe bank sa cer o reesalonare, o solutie. Mi au oferit nimic.am obtinut intre timp acordul parintilor mei sa o dau in plata. Parintii mei mi au dat economiile lor si au facut si un credit de nevoi personale pt avansul necesar cumpararii garsonierei. De aceea aveam nevoie de acordul lor. Saptamana viitoare o dau in plata si scap. Cu pierderi imense, dar inchei cosmarul. Nu o sa mai intru niciodata intr o banca apoi.si nimeni altcineva din familia mea.

    1. Daca te-ai fript odata incerci sa inveti de ce. Stai linistit ca peste citiva ani vii in aceeasi situatie....

      Bine faci.

      Mergi la psiholog dupa. 

      Asta cu "stai linistit" v-a dat-o prin ordin de zi?

      Sau esti unul si acelasi, dar extrem, extrem de activ? 

      Fara sa ma laud la virsta mea cind sint aproape de pensionare ma consider activ. Multumesc. Daca esti din "servicii", ce ai scris te-a dat de gol....

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

27 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9765
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7768
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3054
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9853
Gram de aur (XAU)Gram de aur403.3538

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb