Daniel Spoerri Eat Art

Dacă nu ar fi fost atât de original încât să fondeze un curent artistic personal, Daniel Spoerri ar fi fost ultimul dadaist mare şi adevărat. Duminica trecută, pe 27 martie, a împlinit o frumoasă vârstă, fiind născut în 1930, la Galaţi. Nu era uşor să fii copil evreu în acele vremuri şi dramatismul anilor săi de început a fost amplificat de destinul neobişnuit al tatălui său. Acesta a ales, din mai multe considerente, dintre care şi un dureros spirit de frondă, să renunţe la tradiţia mozaică a familiei şi să devină un devotat evanghelist pentru ceea ce Richard Wurmbrand numeşte, în paginile de evocare a lui Isaac Feinstein, "Norvegian Israel Mission in Galaty", organizaţia misionară luterană intitulată "Norwegian Church Ministry to Israel", care în acele vremuri activa printre evreii din România şi cei din Ungaria. Noua religie însă nu a contat în faţa urii dezlănţuite, astfel că în iunie 1941, prezent la Iaşi, conştient de pericolul care îl păştea, a fost arestat şi a murit sufocat în trenurile care îi duceau pe evrei în Transnistria. Daniel Isaac Feinstein, viitorul artist, este unul dintre cei şase copii care au rămas în urma misionarului creştin ucis de pogrom. Au plecat cu toţii, şi cu greu, în Elveţia, de unde provenea mama lor, şi au purces la viaţa complicată a europenilor de după al Doilea Război Mondial.

Spoerri este numele dinainte de căsătorie al mamei, dar şi al rudelor care i-au ajutat pe cei şase copii să meargă înainte într-o viaţă care nu aştepta pe nimeni. Emoţionant este faptul că printre puţinele fraze româneşti pe care şi le aminteşte celebrul artist, dar le pronunţă perfect, ca un vorbitor nativ, este şi un fragment liturgic. În sinea sa, Daniel Spoerri a rămas ştrengarul străzilor româneşti dinainte de demenţa celui de-al Doilea Război Mondial. Cel puţin zâmbetul cu care ne rosteşte câte o frază în româneşte de acolo vine. Prima sa retrospectivă, cea de la Amsterdam, din 1971, îi este dedicată tatălui său de către "mărul" Daniel care a mers departe de tragicul trunchi, şi se numeşte "Hommage an Isaak Feinstein - Daniel, du Apfel, falle weit vom Stamm".

Peste tot unde apare numele lui Daniel Spoerri se spune, în toate limbile, unde este el născut, în Galaţi şi/sau România. Apoi urmează momente esenţiale din istoria artei şi a culturii, mai ales a celor de avangardă. Începe cu dansul, emblematic, la Zurich şi Paris. Face coregrafia pentru "Ballet en couleur", scrie poeme şi face prima punere germană în scenă a lui Ionesco, mai exact cu "Cântăreaţa cheală", alături de o primă montare după Picasso şi alta, tot în premieră, după Tardieu. În 1960 devine semnatar-fondator al "Noului Realism", dar şi al genului artistic pe care l-a inventat. Apucă hotărât pe calea simezelor, cu capturi de momente culinare, ce se vor numi Eat Art. Au urmat expoziţii şi evenimente ce au conturat episodul Daniel Spoerri în arta lumii, o operă care continuă să se îmbogăţească. Din actualitatea acestui ultim avangardist adevărat amintim "Grădina lui Spoerri", 40 de hectare de viziune Daniel Spoerri, într-un peisaj toscan, şi "Kunst-Staulager"-ul din Hadersdorf am Kamp, în Austria, lângă Kerms. Acum două săptămâni, acolo a deschis expoziţia "Morellet - Spoerri - Topor / Variations of themes", unde mesele sale verticale cu tot ce se află pe ele se alătura creaţiei celor doi buni prieteni ai artistului născut în România.

În România, artistul e puţin ccunoscut, spre foarte neînţeles. A donat o lucrare impracticabilului Muzeu Naţional de Artă Contemporană din Casa Poporului, dar nu se mai ştie ce s-a întâmplat cu ea. Poate că vom organiza o expoziţie Daniel Spoerri în România, cu toate onorurile pentru marele artist, dar în actualul haos riscăm să nu rămână nimic lipit pe vreo masă verticală care să marcheze evenimentul. În licitaţiile noastre, Spoerri tocmai a apărut, dar sub forme nesemnificative, cât a putut mobiliza, pentru nivelul de la noi, un excepţional promotor al Şcolii de la Paris şi al artei româneşti de renume internaţional, colecţionar de dezamăgiri româneşti.

Cu încântare l-am găsit numit chiar aşa: "Der rumanische Neodadaist und Eat-Art-Kunstler Daniel Spoerri". Avem aici totul, că e considerat român, că e creatorul Ear Art şi că e artist de avangardă, de esenţă Dada, ceea ce nu este nimic nou pentru noi şi nici nu ne miră. Nu aveam nevoie de confirmare dar, aşa formulată, afirmaţia este absolut superbă. Spoerri a tradus în germană şi a pus în scenă, inclusiv în 1972, la Dusseldorf, piesa "Le Coeur a gaz" de Tristan Tzara. A făcut "mini-piese de auto-teatru" şi a încununat eternul trompe l'oeil cu un obiect real, inventând, astfel, detrompe l'oeil-ul.

Acum, privind cu detaşare şi comparativ, vedem că destinul le-a atribuit celor doi, Spoerri şi Tzara, multe asemănări. În primul rând e România şi apoi Elveţia. Amândoi, "dadaistul" şi "neodadaistul", propovăduiesc manifestarea liberă şi deplină, fără formule intangibile, dar amândoi sunt creatori de curente artistice şi sunt recunoscuţi prin esenţa cu care şi-au uimit publicul: Tzara decupează cuvinte din ziar, le amestecă şi vede ce iese, Spoerri mănâncă şi bea, apoi lipeşte totul de masă, la propriu. Spoerri a mers mult mai departe însă pe drumul artelor plastice, fiind un artist al obiectului, al construcţiei de atelier şi al simezelor neobişnuite. Artele scenei i-au atras pe amândoi şi au tipărit reviste şi foi ce au devenit celebre. Şi Tzara, şi Spoerri au scris poeme neconforme cu vremurile ce le trăiau, dar care au rămas de avangardă în tot timpul care a urmat şi cel care are să vină. Amândoi au scris manifeste, revoluţionare şi programatice, amândoi au plecat la Paris şi acolo au făcut curente artistice de avangardă. Nu ştiu dacă i-a căutat pe ceilalţi avangardişti născuţi în România, dar era inevitabil să dea peste ei, în acest peisaj unde erau reprezentativi. Cu siguranţă, însă, şi-i aminteşte şi îi evocă cu reverenţă.

Dacă nu aş fi urât ideea de a fi un dadaist de conjunctură, de care e plină contemporaneitatea, puneam de o farsă, în această ediţie de 1 aprilie. Dar cum la noi nu este nicio masă fără peştele de Aprilie, recunosc că am scris adevărul şi numai adevărul. Iar acesta este, pe scurt, că Daniel Spoerri este un artist mare şi adevărat, un spirit care a punctat enorm în puterea omenirii de a îşi exprima emoţiile şi speranţele, că ne-a adus arta mai aproape, chiar foarte aproape, şi a făcut artă din aproapele nostru.

Mulţumim, Daniel, la mulţi ani!