DAREA ÎN PLATĂ A LOCUINŢEI A ISCAT SCANDAL ÎN PARLAMENT Politicienii s-au aliat cu Piperea împotriva băncilor

EMILIA OLESCU
Ziarul BURSA #Bănci-Asigurări / 24 iunie 2015

Politicienii s-au aliat cu Piperea împotriva băncilor

Proiectul de lege privind darea în plată a locuinţei a fost, ieri, subiectul unei dezbateri aprinse la care au participat atât parlamentari, cât şi reprezentanţi ai băncilor şi consumatorilor.

Prezent la eveniment, avocatul Gheorghe Piperea, care a contribuit la realizarea iniţiativei, a anunţat că, potrivit unei decizii emise de Curtea de Justiţie a Uniunii Europene (CJUE) în baza Directivei 2008/48, proiectul privind darea în plată ar putea fi aplicat şi contractelor de credit în derulare, contrar a ceea ce afirmă bancherii.

Un credit în derulare este un credit care nu-şi epuizează efectele, ci, dimpotrivă, timp de 25-30 de ani - perioada pentru care a fost contractat - îşi exercită efectele lunar, conform declaraţiilor avocatului Piperea.

"A aplica o astfel de lege unui credit în derulare nu înseamnă că vorbim despre principiul retroactivităţii, ci despre principiul efectivităţii legii", a conchis Gheorghe Piperea.

Ideea care stă la baza acestui proiect nu este nouă, ci se regăseşte în alte două iniţiative legislative - respectiv în Legea insolvenţei persoanelor fizice şi în proiectul pentru transpunerea Directivei europene care priveşte contractele de credit imobiliar, întocmit de ANPC, potrivit domnului Piperea.

Avocatul susţine că băncile sunt "agenţii imobiliare", având SPV-uri (n.r. vehicul financiar special) prin care vând sute şi mii de imobile cu valori totale ce depăşesc uneori şi 1 miliard de euro.

Deputatul PSD Cătălin Rădulescu a ţinut să precizeze că toţi deputaţii din partidul pe care îl reprezintă susţin acest proiect de lege, întrucât vine în ajutorul oamenilor.

"A venit momentul ca şi băncile, care au acumulat destul în 25 de ani, să se aplece asupra problemelor oamenilor", a precizat domnia sa.

Daniel Zamfir, deputat PNL, a subliniat că, în momentul în care au fost date creditele, cele care au stabilit valoarea şi au evaluat imobilele au fost băncile şi că acum acestea trebuie să împartă riscul cu oamenii, parlamentarul afirmând că proiectul iniţiat de el însuşi ar fi varianta cea mai bună în acest sens.

La rândul său, deputatul UDMR Iosif Moldoveanu a ţinut să precizeze că unii clienţi ştiu să-şi citească contractele, dar că băncile nu acceptă niciodată sugestii şi clauze care să vină din partea oamenilor.

"Vorbim de echilibru şi echitate. Foarte mulţi români care şi-au pierdut casele intră pe programul de asistaţi social şi afectează bugetul statului", a precizat Marius Dunca, preşedintele Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC).

Domnul Dunca s-a adresat băncilor, cerându-le să vină cu propuneri concrete în sprijinul clienţilor.

"Când aţi dat credite în franci elveţieni aveaţi reclame frumoase, fără vreo bază solidă în spate, după ne dăm seama acum. Riscul trebuie împărţit, pentru că oamenii nu fac analiză de risc, ei nu evaluează", a mai spus preşedintele ANPC.

CPBR: "De ce, dacă nu-mi pot plăti apa, nu merg la furnizor să-i spun că returnez o cisternă de apă pentru că nu am bani să-mi plătesc factura?"

Proiectul de lege este subiectiv şi superficial, a subliniat Bogdan Preda, director executiv relaţii publice în cadrul Consiliului Patronatelor Bancare din România (CPBR), care a menţionat că băncile au făcut "sute" de paşi către clienţi.

În replică, Iosif Moldoveanu a spus că paşii făcuţi de unele bănci în sprijinul clienţilor nu au fost făcuţi benevol, ci la presiunile politice sau mediatice.

Daniel Nicolaescu, reprezentant al CPBR, a precizat, printre altele, că proiectul încalcă Codul Civil, vechi de 150 de ani, care prevede că un creditor are drept de gaj asupra întregului patrimoniu al debitorului.

"De ce, după 151 de ani, debitorii trebuie protejaţi în acest mod? De ce, dacă eu cumpăr un televizor în rate, magazinul poate veni să-mi execute casa, iar banca nu poate avea drept de garanţie asupra întregii averi a debitorului? (...) De ce, dacă nu-mi pot plăti apa, nu merg la furnizor să-i spun că returnez o cisternă de apă pentru că nu am bani să-mi plătesc factura?", întreabă domnul Nicolaescu, care consideră că nu o lege pentru darea în plată este soluţia problemelor cu care se confruntă acum oamenii.

În replică, Gheorghe Piperea i-a răspuns reprezentantului CPBR că "cel cu televizorul trebuie să se ducă în instanţă ca să obţină titlul executoriu, în timp ce banca are deja acest titlu, pe care, de multe ori, îl cesionează recuperatorilor de creanţe".

În opinia reprezentanţilor Asociaţiei Române a Băncilor (ARB), ar fi necesară o evaluare a impactului pe care îl va avea în piaţă aplicarea acestui proiect.

ARB va depune în scris un punct de vedere faţă de iniţiativa care prevede ca, după ce predau casa băncii, debitorii aflaţi în dificultate să nu mai fie urmăriţi de bancă.

Asociaţia solicită respectarea dreptului comunitar, făcând referire la una din prevederile Directivei 2014/17 care spune că reglementările din domeniu nu pot fi aplicate retroactiv.

Proiectul de lege se află în analiză şi dezbatere la Banca Naţională a României, care va transmite, potrivit reprezentantului BNR prezent la eveniment, un punct de vedere oficial referitor la această iniţiativă după finalizarea analizei.

Opinia Cititorului ( 23 )

  1. Piperea are dreptate in primul rand logic si apoi juridic.

    ar fi ca sa poata fi date in plata imobilele achizitionate prin credit nu si cele care sunt garantii pt credite de nevoi personale. Care ar fi motivele de dare in plata ca asa dupa 3 luni desi sunt cu ratele la zi ma plictisesc de imobil si vreau sa ma mut si iau alt credit pt alt imobil. Ce se intampla atunci cu legea falimentului personal, mai sunt falit sau nu daca dau imobilul? De cate ori pot proceda in acest fel?

    1. Asta pp sa pierzi minim 25% din valoare. Sa nu uitam ca nu acorda nimeni credit pentru 100% din evaluare. Sa nu uitam ca nu toate bancile au probleme, iar cele cu probleme tib captivi clientii, in timp ce ele vand credite cu 5% din valoare!

    ce uita domnu Piperea si parlamantarii:

    debitorul sa aiba drept de preferinta atunic cind banca ii vinde creditul. 

    In prezent exista debitori care cu o mica spaga la cine trebuie isi rascumpara creditul.

    bancile vand creditele la pachet cu 10-15 din valoare, iar debiturl nu are acst drept? 

    1. ba din contra ! aici nu e normal , pentruca ca banca a zis iti dau atatia bani si vreau garantie daca nu mai poti plati ..asta !...si vin eu banca si o evaluez la cat vreau eu si-ti dau atat cat consider ca ma pot acoperii daca nu mai platesti...si-acum vine banca si zice nu mai vreau asta ca a scazut pretul ...pai ? ca un copil prost...pai daca crestea pretul ?...nu mi se pare corect ca nu mi-a dat cat am vrut eu si a fost un troc !

    Draga domnule Piperea,

    daca folositi mereu aceasta notiune preluata de la PCC dati impresia Copy Paste. Astazi nu vrea nimeni da auda de asa veva. Cititi literatura de specialitate 

    1. Notiunea de SPV este folosita cu mult inainte, in petrochimia lui Patriciu, in domeniul bancar la impachetarea creditelor si in general in toate locurile unde produsul nu trebuie prezentat ca atare. Dl Piperea il poate folosi cat doreste pentru ca termenul nu are copyrightul nimanui pe de o parte si pe de alta parte ce incearca el sa vanda nu poate fi denumit mai frumos altfel. Totusi SPV Special Purpose Vehicle este generic un vehicul pentru scopuri speciale chiar daca cel mai mult uzitat in finante.

      Prietene este cea mai buna lege care ppate fi data pt cetatean ca de 25 de ani incoace ati furat totul inclusiv viata omului asa ca [...]-o cu liniuta !!!!

      Dragul meu prieten si ofer cuprindere.

      dute la plimbare postacule

    Unii fraieri, redusi mintal au duce cisterna de apa inapoi ca nu au bani sa plateasca, insa domnul Piperea si sustinatorii lui sunt suficient de inteligenti sa ii explice prostului ca cisterna de apa trebuie dusa inapoi dupa ce ai platit-o. Unde va e capu? Intre picioare?

    1. Cam cum s-ar traduce ideea dvs?

    Nici o vorba de la cimitirul elefantilor de la BNR despre protectia consumartorilor in fata camatarilor - banci austriece.Pe cine reprezinta ei !

    Ei au autorizat loteria creditelor in valute exotice gen franci elvetieni. 

    Nu este precizat dar articolul care a starnit aceasa discutie este 47 din Proiectul de lege. Oricum, nu se poate aprecia asupra acelui articol doar din lecturarea lui. Trebuie vazut contextul legii. Legea este clar in favoarea consumatorului si se instituie avantaje numai pentru el. Atrag atentia la prevederile art 46 care obliga bancile sa ii propuna unui debitor planuri de esalonare fara cheltuieli suplimentare pentru debitor si fara garantii suplimentare. Absurd, pentru ca asta nu mai este esalonare, ci o prelungire a datei scadentei.

    Băncile au refuzat sa își asume contractul de credit ca parteneri. Criza economica, așa cum s-a resimțit in piață imobiliară si financiară din Romania, poate fi invocata ca forță majora in contract.

    Dar băncile, inclusiv BNR, știind ca e ultima suta pentru a acumula profit, au marjat, au speculat. 

    Din parteneri europeni, cu viziune, ai persoanelor fizice din Romania, au devenit cămătari cu acte, călcând demnitatea persoanei, imaginea Europei. Grav! 

    Pentru a opri presiunea aceasta si imbolnăvirea populației cu produse financiare toxice, bancile trebuie sa stopeze derularea creditelor nocive si sa ofere despăgubiri. Doar așa vor fi mai atente cu riscurile, când vor fi obligate sa își asume vina. 

    Ne bucuram ca unii oameni politici s-au trezit si au trecut la acțiuni concrete. Speram la mai multi!  

    Despovărarea populației este misiunea voastră, a celor ce gândiți sisteme pentru bunăstare si evoluție. Cereti-ne sprijinul si il veti avea! Succes! 

    1. Da ...bine punctat si faptul ca rata creste sistemati datorita cresterii francului si ca ajunge sa depaseasca sariul cu mult , nu e tot forta majora ?...si daca clientul se chinuieste si plateste chiar si in conditiile astea 3-4 ani la rand ...nu se numeste client de buna credinta ?...de ce suntem facuti milogi si pomanagii. Am luat in calcul cresterea dar ne-am gandit la 10,20,30 %cum a fos la euro , numai ca sa ajuns la 110% si nimeni nu a luat nici o masura .Asta cum se numeste ?

      Rata a crescut nu doar din cauza cresterii francului. In conditiile in care indicele LIBOR a scazut cu 3-4 pp, dobanzile asa-zis variabile au ramas constante sau chiar au crescut. Bancile nu si-au asumat nici macar riscul de dobanda, urmarind un profit mult peste cel scontat initial, pe seama debitorului supraindatorat. Comportament nepermis intr-o tara civilizata, cu sustinerea cel putin suspecta a conducerii actuale a BNR, institutie chemata sa supravegheze si sa reglementeze sistemul.

    Urmatoarea miscare anti din Romania va fi decalansata de atitudinea batjocoritoare a bancilor la adresa romanilor. DEMISIA Isarescu! Iar slugile astea platite tot din banii nostri pe care ni i-au furat sa nu uite ca roata se invarte....

    Avem nevoie de normalitate. Avem nevoie de aceasta lege!

    OUG 174/2008 este o Directiva Europeana adaugata la OG 21/1992, care se aplica la toate contracte. Bancile au mintit clientii prin articole media ca nu se aplica decat celor care semneaza dupa Decembrie 2008. Au furat si denaturat OUG 50/2010 izvorata din Directiva 48/2008. Un shtab ANPC, Cerbulescu Constantin dadea asigurari scrise unor banci ca pot schimba in mod ilegal formulele dobanzilor din contractele de credit. A urmat epopeea proceselor "class action" din noul cod civil. Ponta a intarziat pentru banci cu 9 luni legea. Apoi au fost dosarele ANPC de la Tribunalul Bucuresti plimbate pentru competente vreme de 1 an si ceva. Si-au batut joc cu Birchall de legea insolventei transformand-o de fapt in favoarea bancherilor in lege de faliment al debitorului. Mereu aceeasi actori FMI, BNR, ARB. Apoi cu aceasta directiva pe care iar vreti sa nu o aveti la contractele in derulare. Daca sunteti asa de corecti de ce domnilor bancheri nu faceti public ca acceptati si contractelor in derulare? Va spun eu, pentru ca sunt prea pline de clauze abuzive, contracte lasate in piata chiar de BNR. Luati-va labele jegoase dupa 8 ani de hotie de pe toti acesti oameni de buna credinta. Gata cu jaful, ati transformat tara asta in saracia gunoaielor. Avem 1 milion de zombie financiari, avem oameni care s-au sinucis pentru un credit neplatit. Mai ieri o nebuna spunea ca legea lui Birchall in favoarea bancilor este prea blanda, ca mai bine facem ca in Evul Mediu sa taiam oamenii in bucati cati creditori au. Desi nu sunt de acord cu ceea ce propune Piperea, pentru ca daca ajungi in situatia asta este pierdere pe toata linia pentru debitor, nu pot sa nu-l sprijin pentru ca aceste banci din Romania sunt foarte nesimtite. Cu o astfel de lege se poate restabili echilibrul pentru ca banca a facut pana acum ce a dorit, ea a evaluat imobilul, ea a dat cat a dorit credit, ea a inserat clauze abuzive, ea a transferat riscul creditul la client. Iar cand n-a mai platit i-a vandut creditul la firme care au preluat creantele cu 5% si au cerut 95% debitorul in continuare, cu dobanzi si penalitati. Ori asta este crima. Stiti ca BCR are un vehicul financiar, samsar imobiliar, ce are sediul chiar in sediul BCR? Suport Colect pe numele sau, institutie nebancara, tip SRL, care cumpara ilegal creante de la BCR incalcand Regulamentele BNR care precizeaza ca un credit cesionat poate fi doar la institutii financiar-bancare. Legea lui Piperea vine sa ajute debitorul ca imputita de banca sa propuna solutii, sa scada din datorie, sa scada rata, deja hotia este prea mare. Au adus criza in Romania, au falimentat 1 milion de romani. Chiar suntem cinstiti pana la prostie sa nu vedem ca suntem parte a unui experiment satanic din care trebuie sa iesim cat mai curand?

    1. Bravo Piperea meriti sa fii senator. BRAVO sunt unu din cei care Te admira .Bravo.

      f bine punctat

    dar este logic,nu mai poti plati ia mi casa si gata dar tu vrei sa ma stii ca ma intind ca o rama.asta e capitalismul n i l am dorit uite ca a venit la pachet cu mizeriile avutilor din vest

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb