Datorii suverane şi datorii oneroase

Subiectul datoriilor suverane pare predestinat domeniului specializat al finanţelor publice, mai precis al relaţiilor dintre state/guverne şi creditorii lor. A venit, însă, criza provocată de jocul cu mărgele de sticlă al marilor instituţii financiare. Odată cu începutul prăbuşirii "Economiei de Cazino" s-a pus problema "soluţiilor de urgenţă". Tratamentul standard: transferul pierderilor uriaşe, ascunse în maldărele de tranzacţii şi inginerii financiare din pasivul unor bănci private, în pasivul aceloraşi bănci, cumpărate însă de stat. Proprietarii solidelor instituţii bancare s-au văzut, pe de o parte, uşuraţi de pierderi, iar pe de alta îngreunaţi în conturile personale cu banii buni pe care statul i-a plătit pentru a se bucura de privilegiul de a deveni proprietarul unor datorii mai înalte decît Munţii Himalaya. Frumoasă afacere, nimic de zis! Cînd operaţiile de tipul acesta sunt făcute de ţări care au privilegiul de a tipări, la discreţie, hîrtie monetară pe care nicio bancă din lume nu-şi permite încă să o refuze şi nicio tranzacţie cu mărfuri, ori moneda nu o ocoleşte, soluţia pare una cît se poate de solidă. Cînd recurg la ea muritorii de rînd ai lumii, Grecia bunăoară, atunci problema datoriei suverane a statului se transformă repejor dintr-una locală, într-una europeană, iar de acolo într-una globală. Nu atît datorită mărimii absolute a acestei datorii (o bagatelă de cîteva sute de miliarde de dolari!), nici datorită faptului că nimeni nu prea se mai înghesuie să crediteze autorităţile de la Atena, chiar şi cînd dobînzile depăşesc 60%, nici pentru faptul că, se vede cu ochiul liber, Grecia nu are cum să plătească vreodată datoria pe care a acumulat-o, dacă nu cumva descoperă pe vreuna dintre insulele sale un munte de aur îngropat şi uitat acolo din vremurile lui Pericle. Nu, motivul este acela că, în spatele Greciei fac coadă pentru a declara aceeaşi stare gravă a bolii "datoriilor suverane", multe alte ţări şi guverne, din frumoasa peninsulă a Spaniei, pînă în însorita Italie şi din ceţoasele ţinuturi ale Britaniei şi Irlandei, pînă în sudul balcanic al bătrînei şi atît de bolnavei Europe. Şi, fie vorba între noi, nici alţii nu se simt prea bine, prin Asia, ori America! Aici e buba, iar pentru buba asta nu are nimeni leac, deocamdată!

Dacă subiectul datoriilor suverane a ajuns din cărţile de specialitate în jurnalele de ştiri, iar dumneavoastră, spectatorii nevinovaţi, dar plătitori de oale sparte, v-aţi familiarizat deja cu termenii şi tema, despre natura acestor datorii şi obligaţiile care vă revin pentru plata lor, atunci ar putea să vă intereseze şi dezbaterea pornită în jurul unei sintagme la fel de percutante şi, pentru început, misterioase: datorie oneroasă. Nu este o simplă construcţie lingvistică născută, la întîmplare, în focul discuţiilor morale despre lumea financiară şi lipsa ei de moralitate! Nu, este un concept juridic din perspectiva căruia problema datoriilor suverane capătă o cu totul altă coloratură şi, mai ales, cu totul alte soluţii! Cel care a formalizat această abordare legală, într-un tratat care datează din 1927, se numeşte Alexander Nahum Sack. Problema de rezolvat, atunci, era găsirea unei modalităţi prin care Statele Unite să nu se încarce cu datoriile istorice ale Mexicului, contractate sub regimul fostului Împărat Maximilian, sau cu cele ale Cubei, din perioada regimului colonial spaniol. Sack a operat pentru prima dată cu diferenţa dintre datorii legitime, contractate de guvernul unui stat, şi datorii oneroase, făcute de un regim nu în interesul statului, ci pentru a-şi asigura supravieţuirea, pentru a reprima cotestaţiile şi pe contestatarii regimului, pentru a-i îmbogăţi oneros pe potentaţii puterii represive şi, mai ales, pe partenerii lor de "afaceri cu împrumuturi". Asemenea datorii, spune teoria lui Sack, nu pot fi considerate ale naţiunii, ci doar ale unui regim; ele nu sunt făcute în interesul statului, ci doar al unor persoane mandatate temporar să gestioneze cu bună credinţă aceste interese, obligaţie pe care şi-au încălcat-o în mod evident. În consecinţă, un regim succesor al celui care a contractat asemenea datorii, în numele statului, ar fi în drept să nu le achite! Datorită implicaţiilor sale evidente, conceptul lui Sack nu a făcut carieră în cărţile de drept şi nici nu a fost prea des adus în discuţie în lumea politică; cît despre cea a afacerilor cu împrumuturi, a fost de-a dreptul interzis! Cu toate acestea, el nu a fost uitat de experţi, nici măcar de cei americani! Chiar dacă nu în mod declarat, el a inspirat dezbaterile şi soluţiile promovate de Statele Unite în negocierile de la Paris dintre clubul debitorilor şi regimul politic instalat la Bagdad după căderea lui Saddam. Rezultatul a fost ştergerea datoriilor contractate de dictator în proporţie de aproape 80%, România fiind una dintre ţările care, cu mărinimie, a renunţat la cîteva miliarde de dolari, ce-i erau datoraţi pentru construcţii civile şi instalaţii industriale, nu pentru arme, precum era cazul altora! Cea mai nouă ispravă bazată pe abordarea clasică a lui Sack a fost realizată de Ecuador. În 2008, nou alesul Preşedinte, Rafael Coreea, a numit o comisie internaţională de experţi care să analizeze contractele de împrumuturi ale statului sub aspectul legalităţii, al modului în care s-au folosit fondurile şi al consecinţelor pentru economia ecuadoriană. Datoria totală era evaluată în 2006 la circa 14.250 miliarde de dolari! În 2007, doar serviciul datoriei achitat de Guvernul ecuadorian s-a ridicat la 1,75 miliarde dolari. Comisia cu pricina a declarat o bună parte a datoriei acumulate de Ecuador ca fiind oneroasă. Consecinţa? Ecuadorul a anunţat că nu va onora scadenţele pentru emisiile de Global Bonds 2012 şi 2030. Următoarea consecinţă? Piaţa secundară a datoriilor s-a învolburat rapid. Nu mai puţin de 91 dintre creditori au căzut repede la învoială, iar Ecuadorul şi-a răscumpărat circa 3 miliarde datorie, achitînd doar 35 de cenţi pentru un dolar!

Dincolo de cazurile izolate, dezbaterea în jurul situaţiei datoriilor contractate de state sub influenţa şi sub presiunea unor regimuri care acţionează vădit împotriva intereselor naţionale, promovîndu-le în schimb, pentru a se perpetua la putere, pe cele ale vînzătorilor de împrumuturi oneroase, capătă dimensiuni globale. În Europa, Biserica Suediei, Federaţia Mondială a Bisericilor Luterane şi Organizaţia Norvegiană pentru ajutorul bisericii au organizat, în 2008, un simpozion internaţional de mare anvergură în care problemele moralităţii lumii de afaceri şi ale datoriilor oneroase contractate de diferite guvernări a fost cercetată atît din punct de vedere politic, cît şi economic şi juridic. Se conturează o accepţie modernă a conceptului de datorie oneroasă care include aspecte ignorate de definiţia iniţială a lui Sack: împrumuturi date cu bună ştiinţă unor regimuri represive şi dictatoriale, care violează sistematic drepturile omului, violează noţiunile fundamentale de bună credinţă în convenţii şi negociere, precum şi condiţiile normale ale contractelor publice, violează principii democratice, exploatează vulnerabilitatea, sărăcirea şi lipsa de protecţie împotriva celor care pot dicta la un moment dat condiţiile în domeniul împrumuturilor internaţionale. Toate aceste trăsături desemnează datoriile oneroase. Nevoia de a introduce reglementări solide, juridice şi economice, în domeniul tranzacţiilor cu împrumuturi şi datorii, mai ales cele care angajează răspunderea guvernelor şi a statelor, a fost subliniată şi în cadrul Naţiunilor Unite, al comisiei înfiinţată pentru studiul şi abordarea sistematică a crizei economice mondiale, condusă de Joseph Stigliz. Nu e prea mult, dar nici puţin!

Bătălia pentru eliminarea din sistem a "prădătorilor", a consecinţelor nocive ale acţiunilor celor care au dus economia mondială în pragul distrugerii este abia la început.