DE-A LUNGUL TIMPULUI, "Incompetenţa majorităţii miniştrilor transporturilor a dus la lipsa investiţiilor din infrastructură"

Reporter: Cum apreciaţi politica actuală a BNR? Noi de ce nu devalorizăm moneda cum o fac alte state?

Sebastian Vlădescu: BNR duce o politică bună.

Nu cred că este nevoie de devalorizarea monedei, de reducerea ratelor dobânzilor. Una este dobânda pe care o stabileşte BNR, altele sunt dobânzile practicate de bănci.

Multe au încă dobânzi consistente la credite, de 5% la euro şi 8% la lei. Ar fi un vis ca firmele sau persoanele fizice să ia credite cu 2% sau 3% de la bănci.

În România, o companie normală nu se finanţează decât la dobânzi dincolo de 4% la euro.

Ce să mai vorbim de dobânzile la depozitele bancare, unde nu primeşti aproape nimic?

Devalorizarea leului va crea o problemă majoră pentru cei cu credite, care ar deveni similară cu problema francului elveţian.

BNR nu are nevoie să reducă dobânda de politică monetară, pentru că este suficient de jos; să trimită bani în piaţă nu este nevoie, pentru că este lichiditate în piaţă.

Nu văd ceva ce ar trebui să facă BNR în momentul de faţă.

Reporter: Practic nu face nimic.

Sebastian Vlădescu: Menţine o stare de stabilitate.

Reporter: Cum caracterizaţi politica guvernului Ponta comparativ cu cea a lui Traian Băsescu?

Sebastian Vlădescu: Nu există o politică a lui Traian Băsescu. Politica guvernului Tăriceanu nu a fost a lui Băsescu.

Politica guvernului Emil Boc a fost, într-o oarecare măsură, a lui Traian Băsescu.

Cu excepţia lui Boc, care putem presupune - şi ştiu din interior - că Boc a dus politica lui Traian Băsescu, ceilalţi au avut propria lor politică. Şi fiecare a fost foarte diferită.

Politica guvernului Tăriceanu, până în 2007, până după aderarea României, a fost foarte ok. Dar politica dusă în 2007, 2008 a fost extrem de greşită din punct de vedere economic. Vorbim de o euforie îngrozitoare, în ciuda datelor economice globale care spuneau că va veni criza financiară.

Politica guvernului Boc în 2009, în alianţă cu PSD, a fost cu totul alta decât politica Boc din 2010.

În 2009 a fost aproape o continuare a euforiei pre-alegeri din 2008, iar în 2010 a venit o scadenţă pe care a trebuit s-o acceptăm. Preşedintele Băsescu a avut curajul să şi-o asume.

Majorarea TVA a fost o mare eroare şi a afectat mult.

Reporter: Cine a decis majorarea TVA atunci?

Sebastian Vlădescu: Emil Boc, împotriva opiniei lui Traian Băsescu. A fost o zi în care Emil Boc şi-a făcut propria lui politică, Parlamentul şi Guvernul au acţionat în consecinţă, iar Traian Băsescu a trebuit să se supună.

Reporter: Ce ne puteţi spune despre guvernarea Ponta?

Sebastian Vlădescu: Avem creştere economică de 3,5% şi e bine.

Avem povestea cu majorările de salarii care a început mai demult cu armata, poliţia, justiţia, serviciile speciale. Acum s-a ajuns la majorarea salariilor medicilor şi a profesorilor. Practic, au mai rămas administraţiile locale şi administraţia centrală care nu au creşteri consistente.

Dintr-un milion şi ceva de bugetari, când se va face majorarea şi la profesori, probabil vreo 700-800.000 vor avea deja majorările salariale făcute.

Nu-mi dau seamă cât de funcţional este acest lucru pe termen mediu, dar probabil că ne descurcăm dacă există creştere economică .

Corect, analiştii se sperie de creşterile salariale coroborate cu reducerile de taxe din noul Cod Fiscal. Singurul lucru care ne poate ţine în echilibru este o creştere economică mai mare de 3,5%, deci există un risc asumat.

Lucrul major care i se poate imputa guvernului Ponta este cel legat de infrastructură, care nu se aplică numai lui Victor Ponta, ci şi la Boc sau Tăriceanu. Aceasta este principala eroare.

O pleiadă de miniştrii, de la Transporturi în special, au dovedit o incompetenţă crasă în investiţiile în infrastructură.

Cel puţin guvernele Tăriceanu şi Ponta nu se pot plânge că nu au avut bani. Chiar şi guvernele Boc.

Fondurile europene au fost acolo şi trebuia utilizate.

• "Europa este ca un pământ secetos din punct de vedere demografic"

Reporter: Există o legătură între criza refugiaţilor, scandalul Volkswagen şi intrarea Rusiei în Siria? Cum va afecta scandalul Volkswagen industria de maşini?

Sebastian Vlădescu: Există o singură legătură. Fiecare dintre aceste acţiuni slăbesc Uniunea Europeană. Nu cred, însă,că sunt concertate.

Să le luăm pe rând.

Criza refugiaţilor a fost declanşată într-un mod premeditat, organizat, nu a fost o acţiune spontană.

În momentul declanşării valului de plecări, este clar că cineva a ridicat stăvilarul şi le-a dat drumul spre Europa. Putea să-i trimită cu trei luni mai devreme sau cu cinci luni mai târziu.

Atacurile ruseşti în Siria sunt mult dincolo de relaţia strict europeană sau ce se întâmplă în Europa.

Este o repoziţionare a ruşilor, o demonstraţie de forţă, o testare efectivă a unor noi sisteme de armament.

Scandalul Volkswagen nu a fost coordonat cu celelalte două evenimente de care vorbim.

Sunt trei evenimente independente care nu au ca scop evident lovirea Germaniei. Este o întâmplare nefericită că s-au suprapus toate peste Europa.

Sigur, problema cu Volkswagen slăbeşte Germania, nu sunt, însă, convins că problema emigraţiei are influenţă negativă asupra acestui stat. S-ar putea ca, în timp, fiind primii care reacţionează pozitiv, germanii să fie privilegiaţi în ceea ce numim noi acum criza refugiaţilor.

Venirea acestor oameni în Europa poate fi considerată la început o greutate, dar, ulterior, trebuie să vedem ce trebuie făcut.

Făcând o paralelă, Europa este ca un pământ secetos din punct de vedere demografic.

Europa are nevoie de apă, de lichid, de substanţa care să refertilizeze solul.

Dacă vine un val brusc de refugiaţi, nu obţii un efect bun, dacă nu acţionezi după aceea. Ar fi aşa cum, peste un pământ secetos, vii cu o inundaţie care trece şi apoi nu faci nimic. Nu ai decât două evenimente negative.

Dacă reuşeşti să canalizezi fluxul de apă şi să-l utilizezi atunci când ai nevoie, atunci acel flux poate ajunge să fie pozitiv.

Cam acelaşi lucru se întâmplă şi cu emigranţii.

Europa are o problemă demografică consistentă, iar fiecare decadă care trece nu o corectează, o amplifică.

Este evident că politicile demografice, inclusiv cele mai costisitoare, nu dau rezultate, nu majorează numărul de nou-născuţi şi nu îmbunătăţesc demografia Europei.

În acelaşi timp, politicile de sănătate majorează în mod consistent speranţa de viaţă. Dincolo de cât de acuzate sunt sistemele de sănătate din ţările europene, acestea se află printre cele mai performante din lume. Speranţa de viaţă în Europa - fie în România, fie în Luxemburg - este printre cele mai ridicate din lume.

Acest lucru înseamnă că presiunea pe sistemele de suport social va fi din ce în ce mai mare, pentru că vom avea din ce în ce mai mulţi oameni în vârstă care nu mai contribuie cu impozite plătite, dar care trebuie să beneficieze de asistenţă socială, medicală etc.

Şi atunci ai nevoie de valul acesta de oameni tineri, proaspeţi. Diferenţele educaţionale, culturale, religioase, de viziune asupra lumii sunt extrem de consistente între civilizaţia noastră şi aceste civilizaţii, dar nu sunt de netrecut.

Europa trebuie să găsească o modalitate de a canaliza aceste valuri de refugiaţi.

Sunt câteva milioane de oameni care aşteaptă să vină în Europa - circa un milion în Iordania, două milioane în Turcia etc.

Dacă te uiţi la demografia Europei, să aduci un milion de oameni anual, timp de zece ani, nu este un număr consistent şi poate fi util.

Problema este cum îi aduci pe oamenii aceştia unde trebuie, cu riscuri cât mai mici.

Este evident că printre ei sunt şi terorişti şi infractori.

Ai nevoie, pe de o parte, de sisteme de asimilare pentru cei care sunt de bună-credinţă, pe de altă parte, ai nevoie de sisteme de izolare, pentru cei care nu prezintă încredere. Aceste sisteme trebuie construite, testate.

Din acest punct de vedere, cred că valul actual de refugiaţi poate să determine, la nivel european, implementarea unui tip de politici care să permită, în următorii 10, 20, 30 de ani, o îmbunătăţire a demografiei europene pe baza unui impuls din exterior.

Europa unită nu are de unde să-şi ia seva, noii semeni.

Franţa şi-a luat din Portugalia când a avut nevoie, Germania din Turcia, Italia şi-a luat din sud sau din Iugoslavia şi din Balcani, în general.

Dacă ai o politică europeană, poţi ajunge la situaţia în care există o alocare europeană pentru orice refugiat, indiferent unde se aşază.

Normal că, din 100 de oameni, 60 vor merge în Germania, Danemarca, Norvegia, dar probabil că 3-5 vor veni şi la noi.

Noi, ca naţie, ne speriem de aceste valuri de refugiaţi, dar deja avem mulţi turci, palestinieni, sirieni, asimilaţi în ultimii 25 de ani. Nu îi vedem, nu ne deranjează pe stradă, nu îi tratăm ca terorişti.

Din acest punct de vedere, România a asimilat mulţi astfel de oameni prin căsătorii, business-uri, studenţi.

Reporter: Pe timpul lui Ceauşescu erau mulţi studenţi din Orientul Mijlociu care îşi făceau studiile aici.

Sebastian Vlădescu: Ce s-a întâmplat în ultimii 25 de ani este mult mai consistent decât ce a făcut Ceauşescu.

Nu am statistici, dar cred că sunt câteva sute de mii de oameni de etnii diferite care s-au stabilit în România, probabil turci, sirieni, iordanieni, tunisieni etc.

Reporter: Înţeleg că poporul german nu prea este mulţumit cu venirea acestor oameni peste ei.

Sebastian Vlădescu: Dacă te uiţi, sunt proteste în Germania, la fel ca în Austria sau în altă parte a Europei.

Nu cred că germanii nu pricep că cineva va trebui să le plătească pensiile peste câţiva ani.

Când îi pui unui neamţ în faţă statistica demografică a Germaniei se îngrozeşte.

Cu siguranţă, nemţii, care sunt înţelepţi, îşi dau seama de situaţia în care se află. În plus, au experienţa pozitivă de asimilare a turcilor. În momentul de faţă, sunt staruri TV, fotbalişti, politicieni, cu nume turcesc, dar de naţionalitate germană.

Populaţia turcă nu mai reprezintă o problemă în Germania la nivel de politică generală şi dincolo de nevoia fiecărui politician de a folosi această marotă în favoarea lui, într-un anumit moment.

Eu cred că Germania face un pas foarte deştept în a spune că acceptă câteva zeci de mii de refugiaţi în fiecare an şi, în acest timp, face şi politici de integrare.

Reporter: Angela Merkel pierde din această afacere, ca politician.

Sebastian Vlădescu: Cred că Angela Merkel a depăşit faza gândirii pe termen scurt.

A fost aleasă de trei ori, ceea ce înseamnă 12 ani de lidership în Germania. Nu prea mai are ce să dovedească pe termen scurt.

Cred că pentru Merkel este mai important ce se întâmplă cu Germania pe termen lung decât rezultatul următoarelor alegeri.

La nivel uman, actualul cancelar german a depăşit faza de politician interesat de prima rundă de alegeri care urmează peste un an şi lucrează cu viziuni pe termen lung pentru Germania, indiferent de rezultatul alegerilor.

Reporter: Jean Claude Junker a avut recent câteva declaraţii suprinzătoare, potrivit cărora Uniunea Europeană ar trebui să se apropie mai mult de Rusia. La anul, Uniunea Europeană trebuie să voteze sancţiunile împotriva Rusiei. Unii analişti susţin că Rusia ar vrea să destabilizeze UE, ca să poată să-şi facă jocurile pentru ridicarea sancţiunilor.

Sebastian Vlădescu: Este evident că Rusia vrea să destabilizeze Europa, cum vrea să destabilizeze China şi Statele Unite, la fel cum fiecare dintre celelalte state vrea ceva contra celorlalţi. Dacă America semnează un tratat în zona Pacificului în care nu implică Republica Chineză, atunci China cumpără gaze de la Rusia.

Există o politică vizibilă şi foarte multă politică invizibilă.

Fluiditatea relaţiilor între aceste grupuri de putere este foarte mare, fiecare dintre ele încercând să se poziţioneze.

Este clar o încercare a fiecăruia de a contesta supremaţia Statelor Unite care deocamdată este consistentă, aproape absolută, aş spune.

Reporter: Nu vedeţi nicio destabilizare a Statelor Unite?

Sebastian Vlădescu: China încearcă să controleze mai mult, cel puţin sud-estul Asiei şi zona trecerii vaselor, care asigură o parte consistentă din comerţul mondial.

Rusia încearcă să-şi consolideze poziţia de mare putere.

Statele Unite încearcă să nu cedeze.

Europa este încă în faza în care nu se vede ca o mare putere, ca un bloc unitar cu politici externe şi militare comune foarte coerente.

Trebuie să se constituie armata Statelor Unite Europene, să se treacă la o industrie militară europeană unică coordonată între toate statele, să se stabilească direcţiile de acţiune UE din punct de vedere strategic.

Sunt multe întrebări fără răspuns.

Nu ştim dacă ne situăm în confruntare cu Rusia sau aceasta este un potenţial viitor membru al Uniunii Europene, nu ştim dacă este un inamic de care ne temem şi încercăm să-l distrugem sau este un duşman pe care încercăm să-l aducem în structura noastră pentru a fi, peste o sută de ani, cel mai puternic bloc economic şi militar din lume.

Este o lume care este departe de noi.

Reporter: Rusia a îndrăznit să intre în Siria.

Sebastian Vlădescu: Pentru ruşi, Siria reprezintă cel mai important nod militar în Marea Mediterană, nu poate să renunţe la susţinerea preşedintelui Bashar Al Asad sau a cuiva care să aibă o politică pro rusească.

Reporter: Care ar trebui să fie viziunea României în acest moment?

Sebastian Vlădescu: În momentul de faţă, din punct de vedere al securităţii naţionale, avem o singură soluţie: NATO şi Statele Unite. Nici o altă ţară din interiorul NATO nu are o politică cât de cât activă în zona asta.

Atunci când singurul tău aliat care acţionează sunt Statele Unite nu ai cum să ai altă politică.

Dacă UE, în 10-20 de ani, va avea un alt model de state mai puţin independente şi cu mai multe politici comune, vom vedea atunci spre ce ne vom îndrepta.

Pe termen scurt, însă, o soluţie pragmatică alta decât Statele Unite nu există pentru România.

Nu se pune problema ca Rusia să mai fie vreodată aliat al României.

Germania nu este interesată de puterea militară în momentul de faţă, este foarte mulţumită că, din punct de vedere tehnologic şi economic, are lidershipul european şi chiar global. Germania nu vrea să cheltuiască bani pentru înarmare, pregătire.

Reporter: Armata Germaniei cum este?

Sebastian Vlădescu: Ministrul Apărării în Germania este o doamnă care a cerut un audit al stării forţelor militare germane şi a fost destul de dezamăgită.

Reporter: Poate să-şi lase Germania securitatea pe mâna unei organizaţii condusă de Statele Unite?

Sebastian Vlădescu: Nu se pune problema dacă poate.

Germania, Franţa, Anglia joacă toată securitatea pe mâna NATO, care este o organizaţie cu leadership american consistent.

Un conflict între Europa şi America este lipsit de sens. NATO este o organizaţie utilă Europei în momentul de faţă, iar ledershipul american este automat când au cele mai mari cheltuieli, când sunt cei mai implicaţi.

Reporter: Cum va influenţa scandalul Volkswagen industria auto din lume?

Sebastian Vlădescu: Cred că toată industria auto germană reprezintă undeva între 6 şi 7% din exporturile germane. Probabil că Volkswagen are o cotă de export de 3-4%.

Imaginea Volkswagen se întemeiază, în primul rând, pe calitatea produselor. Faptul că motorul emite mai mult sau mai puţine emisii nu înseamnă că maşina frânează mai prost, că este mai puţin fiabilă şi că îşi pierde valoarea în timp.

Imaginea de calitate a mărcilor germane este foarte consistentă.

E adevărat însă că, odată cu scandalul Volkswagen, germanii au primit o lovitură în ceea ce priveşte ideea de seriozitate a acestui popor, încrederea pe care o degajă relaţia cu un partener german.

Dar oamenii îşi vor dori în continuare la fel de tare maşini germane, Audi sau Mercedes. Imaginea de status social a unei maşini germane comparativ cu o maşină franţuzească sau italiană, este în continuare extrem de consistentă.

Din acest punct de vedere, Mercedes va vinde la fel de mult ca şi până acum. La fel BMW.

Probabil că grupul Volkswagen va fi foarte afectat, pierderile fiind de ordinul zecilor de milioane de euro.

Asta nu înseamnă dispariţia grupului sau a industriei auto germane Înseamnă că sistemele de verificări vor fi îmbunătăţite şi vor depăşi faza verificărilor de laborator, se va trece la verificări periodice, ceea ce este bine.

Pe termen scurt, este posibil ca numărul de maşini produse în Germania să scadă, ceea ce poate să influenţeze şi România, din cauza diminuării exporturilor de componente.

Este posibil, de asemenea, să aibă loc un fenomen în care Skoda să vândă mai puţin şi Dacia mai mult.

Ceea ce înseamnă că furnizorii de componente pentru Dacia vor fi avantajaţi, iar cei pentru Skoda vor fi dezavantajaţi. Dar este greu de făcut acest calcul.

Este posibil, de asemenea, ca Duster, Sandero, Logan să devină nişte maşini mai interesante cel puţin pe termen scurt, mai ales dacă preţurile de achiziţie a unei Skoda sau a unui Seat vor fi majorate de downgradarea motoarelor şi de taxele suplimentare.

• "O bună parte din preţul materiilor prime îngloba speculaţii până acum"

Reporter: Nu ar trebui ca preţurile la materiile prime să crească în perioada aceasta, la nivel global?

Sebastian Vlădescu: Materiile prime au crescut major datorită creşterii economice din China.

Acum, însă, China a trecut la o altă etapă de dezvoltare, cu o altă paradigmă, nu va mai avea 7-10% creştere economică.

Probabil că, în timp, creşterea economică a Chinei va scădea de la 9-10% , la 6-7%, după încă o decadă va ajunge la 3-4 şi tot aşa. Fiecare procent de genul acesta va însemna oricum mai mult decât în decada anterioară, pentru că se aplică la un volum de economie mult mai mare.

Reporter: Înţeleg că Australia depinde foarte mult de materia primă pe care o dădeau în China.

Sebastian Vlădescu: Australia este un producător de materii prime la fel ca Chile, Arabia Saudită sau Brazilia.

Reporter: Există pericolul căderii Australiei din cauza scăderii materiilor prime?

Sebastian Vlădescu: Există pericolul unei recesiuni în Australia sau a unei creşteri economice mult mai reduse. Probabil că vor produce mai puţin.

O bună parte din preţul materiilor prime îngloba speculaţii până acum. Era foarte greu de spus care era preţul real al petrolului când era la 120 dolari pe baril, pentru că mai mult de 30% din tranzacţii nu erau reale, ci se bazau pe speculaţii, pe contracte viitoare, futures. Unul din motivele reducerii preţului materiilor prime este şi faptul că nivelul de speculaţii a scăzut.