Pentru că trăim la "Porţile Orientului", unde, după cum se ştie, orice minune ţine doar trei zile, ar fi bine dacă discuţiile pe o temă serioasă, cum este aderarea României la euro, ar dura mai mult.
În acest articol, nu voi face referiri la avantajele sau dezavantajele trecerii României la moneda euro. Îmi propun să pun în discuţie problema gradului de convergenţă reală de care România are nevoie pentru a adopta moneda euro.
Din dezbaterile pe această temă, a rezultat că, pentru a fi o "prezenţă de succes" în zona euro, România ar trebui să atingă un grad cât mai semnificativ de convergenţă reală şi nu numai să îndeplinească criteriile de convergenţă nominală. Au apărut şi unele sugestii cuantificate: nivelul produsului intern brut pe cap de locuitor, la paritatea puterii de cumpărare (ppc), ar trebui să fie peste 65 la sută din media zonei euro, deoarece cam în jurul acestei valori s-au aflat alte state membre când au adoptat euro. De exemplu, Slovacia se afla la 73 la sută din media EU-27, în anul premergător intrării în zona euro (2008), Estonia la 63 la sută (2000), iar Letonia, care trece la euro în anul viitor, era la 58 la sută, în anul 2011 (cifrele pe anul 2012 nefiind încă definitive).
Concluzia ar fi că România, care, în anul 2011, era la numai 49 la sută din media EU-27, nu ar avea un grad semnificativ de convergenţă reală pentru a fi o "prezenţă de succes" în zona euro.
Punctul meu de vedere este că un grad ridicat de convergenţă reală este de dorit, dar factorul determinant în adoptarea monedei euro îl reprezintă demonstrarea capacităţii de a funcţiona în cadrul resurselor pe care le poate genera o economie cu o stabilitate sustenabilă.
Să reamintim câteva reguli europene pentru tema în discuţie:
- prin Tratatul de funcţionare a Uniunii Europene (UE) şi prin cel de aderare a României la UE, avem obligaţia să îndeplinim toate condiţiile necesare pentru aderarea la euro. Prin urmare, avem o derogare de la prevederile Tratatului, dar nu avem un termen fix stabilit pentru a îndeplini aceste condiţii;
- condiţiile se referă, în principal, la evaluarea compatibilităţii dintre legislaţia naţională a statului membru care urmează să treacă la euro şi cerinţele prevăzute în Tratatul de funcţionare a UE şi în statutul Băncii Europene Centrale, precum şi la îndeplinirea criteriilor de convergenţă;
- criteriile de convergenţă sunt prevăzute în mod expres în Tratatul de funcţionare a UE şi acestea ţintesc convergenţa nominală, respectiv sunt condiţii de stabilitate a preţurilor, a cursului de schimb - a cărui fluctuaţie trebuie să se menţină într-un interval limitat de fluctuaţie, fără intervenţii semnificative ale băncii centrale, pe o perioadă de doi ani - , de sustenabilitate a finanţelor publice şi de durabilitate a convergenţei, reflectată în evoluţia dobânzilor la creditele pe termen lung.
De asemenea, se au în vedere gradul de integrare a pieţelor, situaţia şi evoluţia balanţei de plăţi, tendinţa costului unitar cu forţa de muncă şi a altor indici de preţuri;
- Comisia Europeană şi Banca Europeană Centrală fac evaluarea îndeplinirii de către un stat membru a condiţiilor pentru aderarea la euro. Pe baza propunerii Comisiei Europene, după consultarea Parlamentului European, Consiliul ia decizia aderării unui stat membru la euro (cu votul majorităţii calificate a statelor membre din zona euro) şi fixează irevocabil cursul la care moneda naţională va fi schimbată cu euro (în unanimitate).
În prezent, România nu îndeplineşte toate criteriile de convergenţă (nominală). Avem în vedere, în primul rând, nivelul inflaţiei medii anuale. Astfel, valoarea de referinţă pentru anul 2012 este de 2,8 la sută (calculată ca medie aritmetică a celor mai reduse inflaţii din trei state membre, plus o marjă de 1,5 puncte procentuale: Suedia 0,9%, Grecia 1,2% şi Irlanda 1,9%). România se află peste această valoare de referinţă, respectiv inflaţia medie pe anul 2012 a fost de 3,33 la sută. Dar, România are posibilitatea ca, printr-o bună coordonare a politicilor monetare, fiscale şi bugetare, să asigure îndeplinirea criteriilor de convergenţă în următorii 1-2 ani.
Întrucât însă, produsul intern brut pe locuitor (la ppc) reprezintă numai 49 la sută din media UE-27 (în anul 2011), ar rezulta că, nici după 1-2 ani, România nu ar avea un grad de convergenţă reală semnificativ pentru a fi o "prezenţă de succes" în zona euro, deoarece economia noastră nu va putea depăşi 65 la sută din media UE-27.
Problema pe care o pun în discuţie este următoarea: să presupunem că România rămâne cantonată, pentru o lungă perioadă de timp, într-o structură a economiei bazată, în majoritate, pe produse şi servicii cu valoare adăugată relativ mică, dar competitive. De exemplu, producţia de automobile de tipul Dacia Logan. Cu acest gen de produse, deşi de succes în Europa, România nu poate creşte substanţial produsul intern brut pe cap de locuitor, deoarece costul este factorul principal pentru competitivitatea acestui produs. Prin urmare, în această situaţie presupusă, România nu ar putea intra în zona euro, pentru că nu ar avea un grad de convergenţă reală mai mare?
Răspunsul meu este că România ar putea adopta euro şi în acest caz, atât timp cât demonstrează că poate trăi în limita resurselor pe care le generează economia prin efort propriu, la nivelul de productivitate generală existent şi prin atractivitatea ei pentru capitalul străin. Cu alte cuvinte, atât timp cât are o stabilitate sustenabilă a economiei. Desigur, am avea un standard de viaţă mai mic decât cel mediu din UE.
Criza financiară actuală nu a făcut decât să ne reamintească riscul pe care îl reprezintă economiile cu modele de dezvoltare bazate pe acumularea de datorii şi alte obligaţii, implicit asumate, peste limitele de sustenabilitate.
Evaluarea Comisiei Europene şi a Băncii Europene Centrale cu privire la îndeplinirea condiţiilor de acceptare a României în zona euro nu se limitează numai la îndeplinirea criteriilor de convergenţă prevăzute în Tratatul de funcţionare a UE. Se va estima şi durabilitatea în viitor a sustenabilităţii stabilităţii economiei româneşti.
Din acest punct de vedere, este important ca România să demonstreze că, odată primită în zona euro, nu va crea un risc pentru stabilitatea preţurilor din această zonă, ca urmare a convergenţei, în timp, a preţurilor din România cu cele din zona euro. În anul 2011, nivelul preţurilor din România se situa la 60 la sută din media UE-27, în timp ce în anul premergător trecerii la euro, acest nivel era de 70% pentru Slovacia, 76% Estonia şi 74% Letonia. Ţinând seama de mărimea deflatorului aferent produsului intern brut din zona euro, de 1,3 la sută în anul 2012 şi de 5,2 la sută în România, rezultă că nivelul general al preţurilor din economia românească a urcat la 62,3 la sută din media zonei euro, la finele anului precedent.
Având în vedere ponderea redusă a economiei României în economia zonei euro (în care ar intra), de 1,4 la sută în anul 2011, precum şi de evoluţia anuală sub control a inflaţiei din România, putem afirma, fără să greşim, că nu vom crea o vulnerabilitate zonei euro, datorită procesului de convergenţă a preţurilor din România cu cele din zona euro.
De asemenea, vor fi evaluate şi alte riscuri pentru sustenabilitatea stabilităţii pe termen mediu a economiei româneşti, cum ar fi de exemplu evoluţia mărimii relative a creditelor neperformante (18,2% la finele anului 2012, dar cu valori mai mari la principalele două bănci, BCR 26,7% şi BRD 21,3%), a mărimii economiei gri, a dinamicii corelaţiei între productivitatea şi costul unitar al forţei de muncă, a gradului de integrare a economiei româneşti cu economia UE (produse, servicii financiare etc.) şi a altor variabile economice semnificative pentru aprecierea sustenabilităţii stabilităţii economice.
În concluzie, nu gradul de convergenţă reală este factorul determinant în decizia de trecere la euro a României, ci îndeplinirea criteriilor de convergenţă (nominală) şi analiza obiectivă a avantajelor şi dezavantajelor unei astfel de decizii. Iar această analiză nu ar trebui să fie în niciun fel influenţată de opiniile unor grupuri interesate care ar dori menţinerea României pentru o perioadă cât mai lungă în afara zonei euro (aşa cum au dorit şi amânarea intrării ţării în Uniunea Europeană).
1. Nebunului ii trebuie tichie de margaritar!
(mesaj trimis de Eu în data de 01.04.2013, 09:12)
Singura noastra sansa este ca nu avem EURO! Grecia e terminata, Slovenia plange, samd! Ne putem regla deficitele interne fara ca d-na Merekel sa ne frece ridichea in nmele stabilitatii unei monede sortita esecului! D-le Stolojan, ar fi bine sa dispareti din peisaj vreo 20 de ani!
2. fără titlu
(mesaj trimis de anonim în data de 01.04.2013, 10:09)
Din pacate domnul Stolojan m-a pierdut ca cititor dupa primele paragrafe, in care afirma ca nu va pune in discutie avantajele sau dezavantajele aderarii la euro.
Era foarte interesant sa aflam parerea sa, un economist apreciat, de ce ar trebui sa ne dorim aceasta aderare !
In primul rand asta ar trebui sa aflam!
Apoi ce trebuie sa facem ca sa ajungem la aceasta performanta!â!
Poate ziarul Bursa incearca sa realizeze o analiza in acest sesns.
3. maestrul Stolojan are dreptate,
(mesaj trimis de Virgil Bestea în data de 01.04.2013, 13:59)
insa modul in care prezinta situatia este prea elevat. Noua ar trebui sa avem pe cineva ca domnul Isarescu pentru a ne explica la nivel de brute, intre care ma numar bineinteles la loc de frunte. Deja in primavara sau toamna i-am spus domnului Presedinte sa facem o comisie pentru a observa care este miscarea cu euronul, dar nu prea m-am tinut de dansul caci a avut atata treaba. Oricum le-a spus-o bine la bancheri ca au avut castiguri demne de cartea recordurilor , iar la petrolisti ca ar putea sa o lase mai jos cu preturile caci macane, dar pe cine sa convingi cand pe autostrada parerilor politice A3 nu auzim decat de ura de pe marginea prapastiei a domnului karatist Mircica. Asadar prima intrebare care se pune este de ce au ajuns tarile sudice precum Grecia ,Portugalia, Spania , Cipru in aceasta situatie avand culoare maronie. Marii economisti ca domnul Sinn spun ca dobanzile cerute de BCE ar fi fost extrem de mici in raport cu situatia lor economica. Pai daca ai dobanda mica ce faci , te apuci sa construiesti un bloc, dupa aia doua, mai faci si un aeroport pe care aterizeaza doar ciorile, maresti salariile la oameni sa poti dormi linistit cand guvernezi si nu in cele din urma avand atat de multi bani incerci sa te dai mai smecher decat esti si investesti peste tot unde primesti dobanda mai mare. Si uite asa creste o spirala care la un moment dat o sa dea de gandit la niste baieti destepti. Prin anul de gratie 2004 unul din acesti baieti destepti pe nume Herr Schroeder si-a dat seama ca daca se continua asa o sa dea economia dumnealui cu oistea in gard. Si atunci a pus pe sfatuitorul lui cel de taina sa faca un program numit Agenda 2010 in care a liberalizat piata muncii, salariile au ajuns la temperaturi polare si dumnealui a ajuns rezerva pe banca. Aceste actiuni s-au vazut insa peste vreun cincinal in faptul ca atunci cand toreadorii nemaiavand bani sa intretina publicul larg au hotarat intai sa sacrifice din tauri. Nefiind suficient au mai inchis si din arene, pana intr-un tarziu cand si-au dat seama ca nimeni nu vrea sa le cumpere nici macar vreun apartament care statea imbietor la Costa del Sol. Austriecii in acest timp desi au mirosit ca e ceva putred in Danemarca, de fapt fiind Islanda au inceput sa aiba o crestere cat mai accentuata asupra Europei de Est culminand astfel in credite avand garantii imobiliare zdravene si lasand imprumuturile , evident in numar redus date cu bolintinul sa se sparga atunci cand doritorii isi duceau plasma in brate acasa, de aceea fiind nevoie si asigurarea. Aici era insa o mare problema. La asa credite EBA (alt personaj la fel de simpatic si dragut ca acela care i-a dat replica unui domn die PE) vroia sa stie ca bancile sunt sigure si nu trebuie sa vina seara sa le adune dupa islaz lesinate ca au mancat prea multa iarba otravita(toxic assets). Asa ca le-a trasat niste to do liste ca ale domnului Ponta. Una dintre prerogativele care trebuiau indeplinite era aceea ca acel termen numit capital tier 1 sa aiba o anumita valoare si anume sa indeplineasca 9.5% din acele ierburi contabilizate la risc (RWA risk weighted assets). Ca domnul Treichl nu este o bruta ca mine, asta stim cu totii de cand el este first man al doamnei care organizeaza aceasta opera de binefacere. Desi dansul a inteles ca trebuie sa foloseasca precum Stefan cel Mare o infrangere pentru a o transforma in victorie. Astfel suma care a fost platita pe good will trebuia cumva folosita si momentul parea ca se apropie. Ce sa faci insa cand economia duduie la 2.5% respectiv 2.2.% cum se va vedea ulterior in 2011. Iar ocazia se ivi in decembrie aceluiasi an cand inainte de weekend Mr. President informeaza UE ca dorim sa ne aliniem la zona Euro si vrem sa adoptam pactul de stabilitate. Acest lucru insa ar fi insemnat o crestere a increderii investitorilor si astfel imposibilitatea taierii unei portiuni mari din good will (pentru detalii intrebati pe domnul Vasilache). De aceea vazut in impas se hotaraste sa declare la inceputul saptamanii imediat urmatoare ca doar niste brute ar fi putut sa indure taierile salariale, cresteri t.v.a. s.a.m.d. ....desi in propria sa raportare financiara aceasta "disciplina financiara" este vazuta cu cea mai mare recunoastere. Si uite asa avand si asentimentul populatiei din ianuarie 2012 am putut sa imbunatatim in decursul anului trecut acest coeficient financiar care a ajutat in proportie covarsitoare pentru ca normele EBA sa poata fi indeplinite. Iar dumneaovastra vreti sa intrati in zona Euro. Pai ganditi-va cui ar mai imprumuta cei care ne vor binele euronii luati la 1% de la prietenul meu Signor Draghi daca noi am facem parte din Sistemul Bancilor Europene. Si de unde ar mai putea concernele internationale sa aiba profit din variatiuni de curs. Pe de alta parte ceea ce se intampla la Oltchim ma fac sa fiu convins ca prin incetarea exportului a 80% din productia acestui concern si a altora dupa acelasi tipic ne va face viata mai usoara, caci a ne gandi la zona Euro numai prin comercializarea prunelor muscelene si a carnatilor de plescoi nu vom reusi a contrabalansa mertzanele nemtilor, toalele italienilor si haleala frantzujilor. Si fiind 1 Aprilie sa incheiem intr-un ton optimist "DON'T UARII BI HAPI:-)"