De ce a cuprins febra aurului băncile centrale din Europa?

Olanda a surprins luna trecută pieţele prin anunţarea repatrierii, în secret, a unei importante cantităţi de aur de la Federal Reserve Bank of New York. La câteva săptămâni distanţă, postul de televiziune belgian VTM-Nieuws a anunţat că Banca Belgiei analizează repatrierea întregii rezerve de aur a ţării, iar informaţia a fost confirmată de banca centrală.

Koos Jansen, analist la dealerul de metale preţioase BullionStar din Singapore, ne oferă şi noul context european în care s-au înmulţit declaraţiile politice privind repatrierea rezervelor de aur monetar. "Metodologia referitoare la determinarea balanţei de plăţi a Germaniei va fi schimbată conform noilor standarde anunţate de FMI", se arată pe site-ul Bundesbank, banca centrală a Germaniei.

Schimbările sunt incluse în cea de-a şasea ediţie a "Manualului balanţei de plăţi şi a poziţiei investiţionale internaţionale" elaborat de FMI, aplicarea acestora fiind obligatorie pentru ţările din UE. În ceea ce priveşte activele din rezervele naţionale, manualul prevede că tranzacţiile cu aur şi poziţiile corespunzătoare vor fi împărţite în două categorii: aur sub formă de lingouri, care include atât lingourile cât şi aurul alocat, şi creanţe referitoare la aur, unde vor fi incluse cantităţile nealocate, cum ar fi cele plasate în depozite externe şi care pot fi împrumutate marilor bănci internaţionale active pe piaţa aurului. Până recent, metodologia FMI permitea contabilizarea aurului din rezerva naţională într-un singur capitol bilanţier al băncii centrale, "aur şi creanţe asupra aurului".

Diferenţa dintre cele două tipuri de conturi, alocate sau nealocate, este explicată pe site-ul LMBA (London Bullion Market Association).

Astfel, dreptul unui client care îşi ţine aurul într-un cont alocat se referă nu doar la cantitatea depozitată, ci şi la exact aceleaşi lingouri care au fost depozitate, fiecare lingou fiind identificat printr-un cod unic. Dreptul unui client care îşi ţine aurul într-un cont nealocat se referă doar la cantitatea depozitată, iar tranzacţiile de la Londra se desfăşoară, în principal, prin intermediul acestui tip de conturi.

Mai multe bănci din zona euro au început deja să raporteze rezerve de aur conform noii metodologii. Koos Jansen a prezentat pe blogul său situaţia aurului Olandei, care este ţinut exclusiv în conturi alocate, este raportat în uncii şi nu a mai fost împrumutat altor jucători de pe piaţa financiară încă din 2008.

Aurul băncilor centrale din zona euro este deţinut, aproape exclusiv, în conturi alocate, fie că este vorba de depozite interne sau externe, conform datelor de la Bundesbank, prezentate de Jansen.

În opinia analistului olandez, contabilizarea exactă a rezervelor de aur în zona euro şi publicarea detaliată a structurii acestora sunt interpretate ca acţiuni premergătoare trecerii la un nou sistem monetar internaţional.

"Febra" aurului din Europa a determinat o reducere semnificativă a rezervelor internaţionale aflate în custodia Federal Reserve Bank of New York. Conform datelor oficiale, 5,16 tone de aur au fost retrase în 2013 şi 119,34 tone în primele zece luni din 2014. În octombrie 2014 au fost retrase 42 de tone, cea mai mare cantitate lunară din ultimii 13 ani, iar cantitatea totală rămasă a fost de 6.076,25 tone.

Cu toate acestea, piaţa aurului din ultimele luni a fost marcată de scăderi semnificative ale preţului şi inversarea relaţiei dintre preţul spot şi cel forward.

Analistul David Jensen a remarcat faptul că fenomenul de inversare (n.a. backwardation, caracterizat printr-un preţ spot al aurului mai mare decât preţul celui mai apropiat contract forward) reflectă o situaţie care ar fi trebuit să fie, teoretic, imposibilă. De ce? Pentru că ar avea loc pe fondul unui raport foarte mare între stocul global de aur şi fluxul anual de producţie şi nu s-a observat corectarea "anomaliei" printr-o operaţiune de arbitraj evidentă: aurul fizic se vinde pe piaţa spot şi se cumpără contractul forward, astfel încât se elimină inversarea preţurilor şi se obţine un profit exprimat în dolari.

Profesorul Antal Fekete consideră că fenomenul de inversare are loc atunci când "o ofertă zero a aurului fizic se confruntă cu o cerere infinită exprimată în dolari".

Ultimele date de la LMBA arată că ratele GOFO (n.a. gold forward rate; se calculează ca diferenţă între LIBOR şi rata la care este împrumutat aurul pe piaţă) au cunoscut o inversare violentă la începutul lunii decembrie 2014, revenind în teritoriu pozitiv (vezi grafic).

Înainte de aceasta, rata GOFO pentru 6 luni a fost negativă între 14 noiembrie 2014 şi 4 decembrie 2014, cea mai îndelungată perioadă de acest fel de la începutul colectării datelor de pe piaţă. Rata GOFO pentru o lună a fost în teritoriu negativ timp de 30 de zile, pe fondul unei creşteri până aproape de 0,75% la începutul lunii decembrie 2014, de la zero în septembrie 2014, a ratei la care este împrumutat aurul fizic. Fenomenul ilustrează, în opinia lui David Jensen, "un deficit de aur fizic pentru livrare atât la Londra, cât şi la New York".

De la sfârşitul lunii ianuarie 2015, LBMA va sista publicarea ratelor GOFO, conform informaţiilor de pe site-ul organizaţiei, ca urmare a retragerii unor mari bănci din panelul care stabilea zilnic preţul oficial al aurului (n.a. London gold fix).

David Jensen mai afirmă că aurul fizic este retras în cantităţi tot mai mari din sistemul financiar, iar aceasta reprezintă o problemă majoră pentru LMBA, unde se estimează că există un raport de 100:1 între valoarea contractelor pe aur (n.a. "aurul de hârtie") şi valoarea aurului fizic existent, iar tendinţa se datorează "distorsionării preţului prin tranzacţiile în marjă de la COMEX şi LMBA".

Analiştii de pe piaţă apreciază că rata la care este împrumutat aurul, mai mare în prezent decât randamentul obligaţiunilor guvernamentale cu maturităţi similare, indică un posibil declin accelerat al preţului titlurilor de stat. Alternativa ar fi creşterea accelerată a preţului aurului.

Este posibil ca, după atâţia ani de relaxare cantitativă la nivel global, dar fără efect asupra economiei reale, băncile centrale din Europa să se pregătească, într-adevăr, pentru o schimbare radicală a sistemului monetar internaţional, schimbare însoţită şi de "rezolvarea" problemei datoriilor.

John Exter, un fost membru al Consiliului Guvernatorilor de la Federal Reserve în primii ani ai perioadei postbelice, a avertizat că un sistem monetar bazat pe banii de hârtie fără acoperire este destinat unui colaps deflaţionist, rezultat direct al acumulării unor datorii excesive.

La câteva decade după acest avertisment, realitatea îi confirmă prognoza. Oare pentru acest scenariu se pregătesc atât de febril băncile centrale din zona euro? Dar Banca Naţională a României este pregătită?