De ce e BNR iar generoasă cu băncile?

CRISTIAN DOGARU
Ziarul BURSA #Bănci-Asigurări / 8 mai 2017

De ce e BNR iar generoasă cu băncile?

Scăderea rezervelor minime obligatorii (RMO) în valută, de la 10% la 8%, a luat prin surprindere piaţa, în condiţiile în care profitabilitatea sectorului bancar e foarte bună, iar creditarea s-a cantonat aproape exclusiv în lei.

Reducerea RMO-urilor cu două puncte procentuale dă startul într-o nouă cursă a repatrierii de valută de către bănci, alte câteva sute de milioane de euro urmând să părăsească România mulţumită BNR ce a decis în şedinţa de vineri să egalizeze nivelul rezervelor la lei şi valută.

După celebrul acord de la Viena, băncile-mamă, proaspăt alimentate cu tăieri spectaculoase ale RMO-urilor în timpul crizei în contraparte cu împrumutul-gigant luat de Guvern de la FMI, promiseseră să nu reducă liniile de finanţare pentru România. Să nu uităm că se pornise de la RMO-uri de 40% la valută înainte de criză, nivel care nu descurajase însă băncile să ne sufoce cu împrumuturi şi pe fondul îmblânzirii normelor de creditare în 2007. O promisiune de menţinere a liniilor de finanţare repede uitată astfel încât, din 2012, repatrierea de valută a demarat în trombă şi peste 11 miliarde de euro au părăsit România de atunci. Sunt motive care să determine acum BNR să ofere alte sute de milioane de euro băncilor autohtone, bani tocmai buni de întors băncilor-mamă?

Profitabilitatea băncilor locale bate nivelurile de dinaintea crizei cu cele 1,2 miliarde lei profit în primul trimestru, aşa că nu se poate presupune că decizia BNR ar urmări să ofere o nouă gură de oxigen sectorului bancar. Pe fondul reducerii provizioanelor şi finalizării externalizărilor de credite neperformante, băncile se înghesuie să raporteze profituri excepţionale (BRD este ultimul exemplu, cu profit de patru ori mai mare în primul trimestru faţă de perioada similară din 2016).

Creditarea s-a cantonat în lei, BNR oferă periodic băncilor resursele dorite, aşa că reducerea rezervelor la valută nu pare a avea sens nici din perspectiva încurajării cererii în economie. Similar, statul se împrumută la rândul său în moneda naţională, aşa că băncile n-au nevoie de resurse suplimentare în valută pentru a cumpăra titluri de stat, BNR oferind oricum resurse la discreţie în lei. Cum nici să aderăm curând la zona euro nu ne pregătim, caz în care nivelul RMO-urilor ar trebui aduse pentru uniformitate în zona lui 2%, decizia BNR nu pare a avea nicio noimă fiind un gest de curtoazie absolut gratuit la adresa unui sector bancar care dă toate semnele că a uitat de criză şi prosperă bine mersi.

Să ne reamintim motivaţia care determinase la un moment dat BNR să urce RMO-urile: Banca Centrală pretindea că în felul acesta luptă împotriva supraîncălziii creditării în valută (împrumuturile în lei nu erau foarte dorite din cauza dobânzilor mai mari). Or, creditarea a duduit şi cu RMO-urile la 40% şi asta dintr-un motiv simplu-băncile ştiau că România va intra mai devreme sau mai târziu în zona euro şi va fi obligată să reducă RMO-urile la nivelul comunitar, adică la genunchiul broaştei (în jur de 2%). Băncilor urmau oricum să le revină banii de la BNR mai devreme sau mai târziu şi cum marjele din România erau spectaculoase şi condiţiile de creditare avantajoase (mă rog, pentru bănci, clauzele abuzive erau doar pentru clienţi), de ce să nu dai credite cu nemiluita, fie şi cu buletinul? Un singur lucru ar fi putut să tempereze avântul nesustenabil al creditului dar, ce să vezi, BNR nu s-a gândit la asta. Dimpotrivă, a luat decizia contrară, alegând să relaxeze nomele de creditare pe vârful bulei din 2007 astfel încât s-au putut acorda împrumuturi cu raport rată/venituri şi de peste 70% din acel moment.

Opinia Cititorului ( 18 )

  1. Ce facem cu EXIM BANK din cauza imprumutului acordat la ROMCAB,,,,,EXIM BANK o sa intre in faliment. CINE A ABROBAT IMPRUMUTUL????

    1. Ne dorim ca sistemul bancar sa aibă dreptul la faliment, exact asa cum are orice alta societate comerciala. Nu ne dorim ca BNR sa faca jocurile de susținere a băncilor care oricum in Romania sunt străine. Sa faca jocurile populației si mediului economic. Deja aplaudacii bancari au început ofensiva. Rușine, ca si voi sunteți romani.

    nu cred ca ati raspuns la intrebarea din titlu. de ce e BNR generoasa cu bancile?

    1. Este generoasa cu Bancile deoarece ,,,,Bancile au dat credite dupa normele BNR,,,suntem sclavii si BNR,,,,,,BNR sta pe un munte de banii, dar pentru ei, nu pentru cetateanul roman,,,,,cat de curand creditele se vor scumpii,,,,si o sa zica seful BNR,,,,de ce ati semnat!!!

      Ce face Manole? Ceea ce spun si dicteaza strainii care il platesc ca si pe orice parlamentar. In folosul cui? In niciun caz al romanilor.

      Ca a iesit cine a iesit in Franta.

      Sa răspundă Manole la întrebarea din titlu. Cacel e cel care trage sforile in tara asta.

    poate bancile mama au probleme acasa? poate se prefigueaza ceva de care nu stim? are legatura cu Brexitul? cat exact o sa primeasca fiecare banca?

    Si eu am citit articolul fiindca vroiam un raspuns la întrebarea din titlul. Am observat ca titlul a fost doar spam pentru a atrage cititorii, dar de fapt nu se ofera un raspuns tehnic, ci doar niste povesti demne de teoria conspiratiei.

    Apropo, este rau ca bancile sa prospere si sa fie profitabile? Ne-am dori un sistem bancar falimentar? 

    Întrebarea nu este pentru cei prostiti de banci sa ia împrumuturi, care evident ca ar vrea sa moara toate caprele tuturor vecinilor doar fiindca cineva le-a furat lor capra. 

    Asa ca întrebarea ramane. De ce s-au micsorat rezervele obligatorii? Eu banuiesc ca Isarescu vrea sa ia din timp masuri pentru a fi cat mai aproape de trecerea la euro din toate punctele de vedere, insa nu stiu daca e doar atat.

    1. pot bancile sa fie profitabile fara clauze abuzive si fara protectia oferita de BNR? de ce bancile isi fac fac provizioane atunci cand se adopta legislatie vs clauze abuzive? nu am nicio problema ca bancile sa aiba profit cat timp e facut pentru servicii oneste prestate consumatorilor. dar in tara la noi nu exista banci oneste, servicii oneste. de aceea profitul bancilor in Romania este mult mai mare decat al bancilor mama din vest

      Pai du-te si te imprumuta in alta tara unde sunt banci oneste si servicii oneste

      Sau esti de fapt foarte sarac, nu-ti da nimeni niciunde imprumut, te-a pacalit vreo consiliera de credite si acuma cauti vinovati?

      Lasa nene omul sa isi spuna parerea .Cand aud expresii de genul du-te in alta tara daca vrei banci oneste ma apuca asa un chef de citate din Parazitii :)) Pai daca plecam toti cum au plecat deja 4 milioane de unde mai ai domnia ta anonimule banuti de frecat menta la stat si debitat comentarii aberante ? :) Ia mai zboara in Venezuela de aici si lasa-ne :)

      Hai, robinhudache, ia viteza. Are dreptul sa se planga cat vrea. Se pare ca pe tine te distreaza necazurile altora dar nu sunt toti asa. I se oferise doar o solutie, sa mearga intr-o tara pe care o considera cinstita, sa ia un credit corect, onest, cinstit, sa stinga cu suma aia creitul necinstit din Romania si sa-si rezolve problema. La voi, la scoala de guru prostuti va invata ca trebuie sa te muti in alta tara daca vrei credit de acolo? Nu guritza, nu trebuie. Si bancurile cu Venezuela sa la facu cu colegii tai speculanti caasa o sa ajunga tara asta dincauza populachelor zamfiresti, a elefantilor bulgaresti si a guritzelor sibiene.

      As prefera sa plece bancile neoneste in venezuela.

      Asa. Si aia care nu au locuinte si nici bani sa vina la tine in chirie. Guritza, vezi ca te rupe in bataie romanul cinstit cand da de tine.

    BNR adică Manole da banii băncilor pt ca așa a primit ordin de afara de la bancile mama care il susțin cu bani in funcția de gubernator ,pt ca au nevoie de bani din cauza ieșirii Angliei ,ce dreaq ca nu este inginerie de racheta ! Ganditi !

    1. "Da bani bancilor"din banii lor??? Ca RMO sunt rezerve minime obligatorii, adica banii pe care bancile sunt obligate sa-i tina tot timpul la bnr.

      Ia, mai explica-ne odata cum le da bnr bani bancilor din banii bancilor si inca la nu stiu ce ordine din afara. Bai, da chiar v-au luat mintile francii astia??? Sau erati asa inainte sa va imprumutati chf.. 

    1. Banii posibil de repatriate sunt ai bancilor respective - ce ne doare?

    2. Daca Romania e asa profitabila pentru banci, de ce I-ar repatria? Eu I-as reinvesti in piata locala atunci, nu? 

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
Fix la cos
IBC SOLAR
rpia.ro
danescu.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

26 Sep. 2024
Euro (EUR)Euro4.9759
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.4629
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.2641
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9642
Gram de aur (XAU)Gram de aur382.8727

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
citiesoftomorrow.ro
energyexpo.ro
cnipmmr.ro
roenergy.eu
notorium.ro
rommedica.ro
prow.ro
aiiro.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb