De ce plâng morile de vânt?

Un comunicat de presă recent al Asociaţiei Române pentru Energie Eoliană (RWEA) arată că pierderile din industria eoliană de la noi au ajuns la 4 miliarde de lei în 2014 şi 2015, conform unui studiu realizat de firma de consultanţă E&Y. "Sectorul energiei din surse regenerabile este în blocaj financiar", se mai arată în comunicatul de presă, unde se solicită intervenţia autorităţilor pentru a sprijini investitorii.

Dar de ce? De când este treaba guvernului să asigure profit unei ramuri industriale, mai ales când aceasta s-a "dezvoltat" pe baza unor premise false?

În studiul E&Y, deprecierea activelor din sector este evaluată la 4,1 miliarde de lei, în condiţiile în care "pentru a rambursa creditele accesate în vederea construirii centralelor eoliene sunt necesari 30 de ani, pe fondul unei durate de viaţă a unei centrale de 20 de ani".

Oare este adevărat ce se spune în comunicatul de presă? Dacă da, atunci nu există nicio justificare pentru această manifestare deschisă a iresponsabilităţii financiare şi analfabetismului economic.

Cum să iei credite pe 30 de ani pentru active care produc 20 de ani? Cum au analizat băncile astfel de dosare de credit şi care este statutul acestor credite în bilanţul instituţiilor financiare?

Pentru a răspunde acestor întrebări, există o singură cale de acţiune. Dacă producătorii actuali nu mai au resursele financiare pentru continuarea activităţii, atunci trebuie să vândă activele la preţul pieţei, chiar dacă acesta este de 2 lei, iar băncile trebuie să-şi "marcheze" pierderile în bilanţ şi să-şi majoreze capitalul. Noii investitori vor fi astfel capabili să producă energie verde şi fără subvenţii.

Situaţia extrem de gravă a producătorilor de energie eoliană, dar şi a celor de energie solară, nu se datorează limitării programului de asistenţă financiară guvernamentală, ci, pur şi simplu, ignorării grosolane a legilor fizicii şi a celor economice.

Încă din 2010 am scris despre "viitorul" energiei verzi din România, în condiţiile apariţiei unor semnale de alarmă în Europa. Spania şi Cehia, campioane ale creşterii accelerate în sectorul energiei regenerabile, au frânat puternic atunci.

Un studiu din 2009 de la Universidad Rey Juan Carlos arăta că pentru fiecare loc de muncă "verde" s-au desfiinţat 2,2 locuri de muncă în alte sectoare economice, iar creşterea preţurilor energiei electrice a afectat costurile de producţie din metalurgie până în industria alimentară (n.a vezi articolul "Cine va tăia urechile taurului spaniol?", BURSA, 09.12.2010). Acum autorităţile de la Madrid încearcă să găsească soluţii pentru a evita cel mai mare faliment din istoria ţării, cel al companiei producătoare de energie verde Abengoa, care primeşte subvenţii inclusiv de la guvernul american.

Revista "Renewables International" scria, la sfârşitul anului trecut, că producătorii de energie regenerabilă din Cehia sunt ameninţaţi de faliment, pe fondul deciziei autorităţilor de a amâna anunţarea metodologiei de calcul a noilor preţuri.

Până la începutul deceniului, Cehia a fost una dintre cele mai dinamice pieţe pentru energia verde, însă criza financiară globală şi creşterea accelerată a costurilor pentru consumatori şi buget a determinat reducerea masivă a subvenţiilor.

Autorităţile se confruntă de atunci cu nenumărate procese, inclusiv în curţi internaţionale, unde producătorii de energie solară şi eoliană îşi cer dreptul la profitul garantat promis, dar subliniază şi impactul major asupra locurilor de muncă.

În alte articole, din 2012, am arătat că "renunţarea la energia verde trebuie să devină prioritară pentru autorităţile noastre" (n.a. vezi articolul "A venit iarna pe uliţa încălzirii globale", BURSA, 18.12.2012), deoarece "subvenţiile pentru sursele alternative de energie ne condamnă la subdezvoltare" (n.a. vezi articolul "Energie verde pentru un viitor negru", BURSA, 29.02.2012).

După câţiva ani a devenit evident şi pentru cei mai înverşunaţi "salvatori" ai planetei că "nebunia energiei verzi se apropie de sfârşit" (n.a. vezi articolul "Se apropie de sfârşit nebunia energiei verzi?", BURSA, 10.09.2015). Autorităţile din Olanda şi Danemarca au trecut la modificarea planurilor de tranziţie către energia verde şi au renunţat, de facto, la ţintele de producţie stabilite împreună cu autorităţile europene.

Germania ocupă un loc special în clasamentul "nebuniei verzi" din Europa. Programul său Energiewende (n.a. tranziţia către sursele de energie regenerabile) a condus nu doar la o creştere majoră a preţurilor energiei electrice pentru consumatori, dar şi la distrugerea pe scară largă tocmai a mediului pe care încearcă să-l salveze.

Ecologiştii sunt şocaţi când observă dispariţia unor suprafeţe imense de pădure pentru a face loc turbinelor eoliene. Unul dintre aceştia, Georg Etscheit, care a susţinut puternic cauza verde în presa germană în ultimii ani, a scris o carte, "Peisaje sacrificate", unde descrie dezastrul. Pe marginea concluziilor cărţii, jurnalistul şi autorul Jörg Rehmann scrie că "Energiewende a fost transformat de politicieni în cea mai mare fraudă din perioada postbelică", deşi "ştiinţa a demonstrat că Energiewende nu îşi poate atinge ţintele".

Iar această fraudă are costuri reale şi imediate pentru economia reală, după cum se arată şi într-un studiu publicat în urmă cu câteva zile pe site-ul Institutului pentru Studii Economice din Köln (n.a. "Costul energiei pentru IMM-urile din Germania"). Coordonatorul Thilo Schaefer scrie că "în ultimii ani s-au înregistrat creşteri masive ale costurilor energiei din cauza taxelor şi tarifelor de transport generate de programul de tranziţie către energia verde". Povara este foarte mare în special pentru IMM-uri, deoarece firmele care reprezintă coloana vertebrală a economiei Germaniei nu au găsit aceeaşi "înţelegere" din partea autorităţilor şi nu pot cere derogări sau reduceri ale tarifelor.

Când marile corporaţii au cerut acest lucru, argumentând că noile costuri ale energiei le reduce competitivitatea externă, guvernul a venit imediat cu o listă a firmelor exceptate.

În celălalt capăt al lumii, Australia, premierul Malcolm Turnbull s-a revoltat deoarece "parcurile eoliene ne distrug securitatea energetică". Reacţia sa a fost determinată de "fluctuaţiile violente" ale producţiei de energie electrică în statul Australia de Sud, unde aproape că nu mai există surse convenţionale, fluctuaţii care au condus la colapsul reţelei electrice şi furnizarea de "întuneric" pentru circa 1,7 milioane de locuitori.

Se pare că doar astfel de fenomene mai pot să oprească marşul distructiv al "energiei verzi". Totuşi, mai există o întrebare. În loc să subvenţioneze producătorii solari şi eolieni, de ce autorităţile guvernamentale la nivel mondial nu iau măsuri pentru a stopa creşterea nesustenabilă a creditării, astfel încât şi consumul să ajungă la un nivel sustenabil? Oare băncile centrale "independente" nu au făcut deja prea multe pentru susţinerea consumului pe datorie şi au contribuit, astfel, la aşa-numita schimbare climatică antropocentrică?

Mama Gaia este, din fericire, rezistentă şi înţelegătoare. Creatorul "ipotezei Gaia", conform căreia planeta este un singur organism care se autoreglează, a acordat recent un interviu publicaţiei The Guardian, unde poziţia sa în ceea ce priveşte schimbarea climei s-a modificat dramatic.

James Lovelock, unul dintre cei mai cunoscuţi oameni de ştiinţă din Marea Britanie şi fervent ecologist al ultimei jumătăţi de secol, a declarat că "cine încearcă să prognozeze pentru un orizont de peste zece ani este puţin idiot, deoarece atât de multe lucruri se pot schimba". Lovelock nu mai crede în încălzirea globală şi a recunoscut că schimbarea sa de poziţie se datorează faptului că "am mai crescut un pic".

Cercetătorul britanic a mai precizat că "modelele climatice nu sunt de încredere", iar mişcarea ecologistă din prezent este "o religie total lipsită de elementul ştiinţific".

Din păcate, spre deosebire de alte religii, încălzirea globală, denumită mai nou "schimbare climatică antropocentrică", nu poate supravieţui fără argumente ştiinţifice general acceptate, iar frauda despre care se vorbeşte tot mai deschis în Germania nu mai poate fi acoperită prea mult.

Acelaşi termen, fraudă, a fost lansat şi într-o emisiune recentă de la CNBC, unde Robert Murray, directorul executiv al companiei Murray Energy, cel mai mare producător de cărbune din SUA, l-a atacat pe Elon Musk printr-o declaraţie tranşantă: "Tesla este o fraudă".

Murray şi-a justificat afirmaţia prin faptul că "Tesla a primit 2 miliarde de dolari de la contribuabili, dar încă nu a arătat niciun profit". Musk a răspuns pe Twitter că "Tesla primeşte mai puţine subvenţii decât industria cărbunelui", însă CNBC a verificat datele oficiale şi a descoperit că afirmaţia sa nu este adevărată (n.a. raportul subvenţiilor, în 2013, era de 15 miliarde la 1 miliard în favoarea companiilor verzi).

"Ce-ar fi să mergem amândoi la zero?", l-a mai provocat Musk pe Murray, dar fără să anunţe că Tesla şi SolarCity vor renunţa imediat la subvenţii. Oare nu se găseşte nimeni să ridice miza pentru a scoate la lumină, solară desigur, cacealmaua lui Musk?

Poate că într-acolo, către subvenţii zero, trebui să se îndrepte şi autorităţile noastre. Ţinta de energie regenerabilă a fost depăşită şi tot mai mulţi cercetători publică studii care "demontează" mitul încălzirii globale şi al schimbărilor climatice antropice.

Atunci cum mai pot fi justificate subvenţiile acordate producătorilor de energie verde, mai ales în condiţiile în care se pune problema exportului de electricitate la preţuri puternic subvenţionate de consumatorii români? Li se repartizează şi lor o parte din profit sau şi exportul se face în pierdere?

Din nefericire, subvenţiile pentru energia verde, în loc să fie reduse către zero, se vor majora în curând. În presă tocmai a apărut o ştire conform căreia "contribuţia plătită de consumatori pentru energia verde va fi majorată pentru a sprijini sectorul regenerabilelor", iar reprezentanţi ai Ministerului Energiei susţin acum că trebuie să ajungem la o ţintă de energie verde de 31% până în 2030, deoarece aşa spune "modelul matematic aplicat de Comisia Europeană statelor membre".

În aceste condiţii, asistenţa socială acordată unui sector care nu poate face faţă pieţei va continua, din cauza intereselor care nu au nimic de a face cu grija pentru mediu.

Oare cât mai poate fi justificat acest jaf neruşinat? Dar subminarea economiei naţionale?