DE CE TREBUIE CA REZULTATELE MUNCII NOASTRE SĂ FIE "INTERMEDIATE" ÎN FOLOSUL ALTCUIVA? Cele două fronturi ale disperării

Numeroaselor abuzuri incalificabile, mai mult sau mai puţin constituţionale, cu care se confruntă zilnic românii li se va adăuga, în curând, unul foarte grav.

Conform ştirilor din presă, guvernul pregăteşte o ordonanţă prin care se va interzice plata în numerar pentru bunurile de mare valoare. Chiar şi limitele anterioare reprezintă abuzuri foarte grave, dar reducerea severă a acestora poate avea şi o motivaţie care merge cu mult dincolo de "lupta" împotriva evaziunii fiscale.

Acesta ar fi primul front. Celălalt îl reprezintă asigurarea implicită a lichidităţii băncilor şi a unor venituri semnificative pentru acestea, prin acordarea privilegiului de intermediere obligatorie a tranzacţiilor de valori mari. Oare nu este aceasta o măsură care ar trebui să intre imediat în atenţia Consiliului Concurenţei?

De asemenea, prin această măsură se vor limita şi posibilele retrageri masive din conturile clienţilor, în condiţiile în care represiunea financiară promovată de BNR a condus la extinderea fenomenului de dobândă efectivă negativă pentru depozite.

Din "fericire", plafoanele nu se aplică şi depunerilor în conturile bancare sau în cazul achitării impozitelor şi taxelor, precum şi sumelor eliberate la bancomate. Poate că nu există limite oficiale pentru retragerile de la bancomate, dar băncile au avut grijă să le instituie oricum, inclusiv prin majorarea multiplului de retragere.

Ce înseamnă creşterea multiplului de la 10 lei la 50 de lei? În absenţa unui drum suplimentar până la ghişeul băncii, înseamnă o creştere de cinci ori a sumei rămase "captivă" în cont până la următoarea alimentare. Se pare că orice leu contează pentru băncile de la noi, chiar dacă BNR nu ratează nicio ocazie pentru a lăuda lichiditatea băncilor.

Dar nu numai autorităţile de la noi par să lupte pe două fronturi, monetar şi fiscal, pentru asigurarea supravieţuirii, cu orice preţ, a sistemului bancar în forma sa actuală.

Un abuz extraordinar, cel puţin pentru o economie dezvoltată, s-a înregistrat în Marea Britanie. Conform unei ştiri BBC de la sfârşitul săptămânii trecute, HSBC, cea mai mare bancă din Europa, a cerut clienţilor justificări şi dovezi ale modului de utilizare a banilor în cazul unor retrageri de mare valoare.

Un client HSBC a declarat pentru BBC că funcţionarii băncii nu au vrut să răspundă nici măcar întrebărilor privind plafonul de retragere, în condiţiile în care nu a fost informat despre noua politică a băncii, intrată în vigoare în noiembrie 2013. Şi asta se întâmplă în cazul unei mari bănci globale, al cărei crez este "conectăm clienţii cu oportunităţile".

Reporterii emisiunii Money Box de la BBC au întrebat şi alte bănci despre reglementările interne privitoare la retragerile semnificative de numerar. Toate au răspuns că sunt solicitate informaţii cu privire la destinaţia fondurilor, dar nu condiţionează eliberarea banilor de prezentarea dovezilor.

În apărarea HSBC a venit Eric Leenders, director în cadrul British Bankers Association, care a declarat pentru BBC că "dacă doreşti să faci, ocazional, o retragere mare de numerar, banca vrea să se asigure că acesta este modul corect de efectuare al plăţii". Modul corect? Dar cine se cred aceşti băieţi deştepţi şi maşinile lor zburătoare?

"Motivul întrebărilor este acela că avem obligaţia să ne protejăm clienţii şi să minimizăm şansele de apariţie ale fraudelor bancare", a încercat să explice HSBC.

Oare este aceeaşi bancă amendată de autorităţile americane, în urmă cu un an, pentru deficienţe grave în reglementările interne privind prevenirea spălării banilor? HSBC a fost acuzată că a permis spălarea a sute de milioane de dolari de către baronii drogurilor din Mexic, conform unei ştiri Reuters.

Cu toate că directorul executiv al băncii a declarat atunci că "HSBC de astăzi este o organizaţie fundamental diferită de cea care a făcut greşelile", cea mai mare bancă din Europa continuă să se afle în colimatorul autorităţilor din aceleaşi motive, după cum scrie aceeaşi agenţie de ştiri.

Dar HSBC nu a fost implicată doar în scandalul spălării banilor pentru cartelurile mexicane. O ştire recentă de la Reuters arată că traderi ai băncii cu activitate pe piaţa valutară au fost suspendaţi, pe fondul extinderii anchetei cu privire la manipularea cursurilor valutare. Bineînţeles că numele celei mai mari bănci europene nu a lipsit nici de pe lista celor acuzaţi de manipularea dobânzilor Libor.

Chiar şi înainte de enumerarea "năzdrăvăniilor" HSBC, era evident că limitarea retragerilor de numerar nu avea nimic de a face cu idealuri abstracte de cinste şi corectitudine.

Adevăratul motiv pare să fie oferit de Forensic Asia, o firmă din Hong Kong specializată în analize economice. Aceasta recomanda, la mijlocul lunii ianuarie 2014, vânzarea acţiunilor HSBC deoarece banca se confruntă cu "un semnificativ risc bilanţier şi nevoi extreme de capital suplimentar" (n.a. analiza este la adresa http://www.asianomicsgroup.com/assets/files/document/20140114hsbcgroup14.pdf).

Astfel, Forensic Asia arată că activele băncii sunt supraestimate cu 63 până la 92 de miliarde de dolari, în special la nivelul subsidiarelor, iar necesarul de capital suplimentar se situează între 58 şi 111 miliarde de dolari. Rezultatele analizelor au fost preluate de Bloomberg şi The Telegraph, dar articolul de pe site-ul ziarului britanic a dispărut între timp.

În raportul despre situaţia HSBC se mai arată că "banca nu a făcut ajustările necesare în perioada de respiro oferită de relaxarea cantitativă", iar "ratele de adecvare a capitalului par să nu fie decât un miraj".

Atunci mai trebuie să ne mire că Stephen King, economistul şef de la HSBC, a făcut un apel, în cadrul Forumului de la Davos, pentru menţinerea dobânzilor de politică monetară la nivelul actual până în 2015? Nu, desigur, chiar dacă justificarea sa a fost alta, respectiv ameninţarea deflaţiei.

Dar cât mai pot susţine băncile centrale iluzia efectelor benefice ale relaxării cantitative? Jim Rickards, autorul cărţii "Războaiele valutare", a participat recent la o conferinţă alături de bancheri centrali, economişti, manageri de portofoliu şi diplomaţi. Unul dintre bancherii centrali i-a declarat, într-o conversaţie despre strategia de ieşire din relaxarea cantitativă, că "Habar nu am avut ce facem când am intrat; ce te face să crezi că avem strategii de ieşire?"

Foarte încurajator! Rickards a mai relatat pe Twitter şi replica unui membru al FOMC (n.a. Comitetul de Politică Monetară al Federal Reserve) când a venit vorba despre solvabilitatea băncii centrale a Statelor Unite: "Nimănui nu-i pasă de acest lucru. Unele bănci centrale nici nu au capital".

Că băncile centrale sunt subcapitalizate nu ar fi o tragedie în lumea de astăzi, mai ales că pot să-l tipărească peste noapte, dar ce se întâmplă cu băncile comerciale, în special cele cu extindere globală?

Nimic. Pur şi simplu apelează la "inginerii" financiare privite cu îngăduinţă de autorităţi, deoarece sunt prea mari să cadă şi prea inepte să "beneficieze" la maxim de relaxarea cantitativă, dar suficient de obraznice să ofere lecţii de prudenţă.

În urma scandalului generat de limitarea nejustificată a accesului clienţilor la propriile lor fonduri, pe site-ul băncii a apărut duminică, 26 ianuarie 2014, un comunicat de presă în care se arată că "în calitate de bancă responsabilă, trebuie să urmărim toate tranzacţiile financiare", iar "numerarul prezintă un risc mai ridicat, în special pentru delictele financiare". Mostra de înţelepciune vine, probabil, de la experienţa vastă a HSBC în spălarea banilor pentru baronii drogurilor din Mexic.

Cazul HSBC trebuie să constituie, pentru clienţii băncilor din Europa, un semnal serios de alarmă, atât în ceea ce priveşte (ne)implicarea autorităţilor pentru stoparea abuzurilor bancare, dar şi cu privire la veridicitatea afirmaţiilor referitoare la ieşirea din criză.

Ştiţi ce fac şi unde sunt banii care credeţi că vă aparţin?