De doi bani diplomaţie şi diplomaţia de doi bani

Restul, pînă la milioane, sute de milioane şi miliarde... afaceri. În primul rînd şi mai ales, afaceri de tipul parteneriatelor "speciale", ori chiar "strategice", dintre "Băieţii Deştepţi" şi "proştii satului", dintre Stăpîni şi supuşi, dintre Mari Puteri şi insig­nifianţi pioni ai scenei politice internaţionale, dintre Cei care fac Istoria şi cei care au o singură alegere, să suporte consecinţele! Aceasta este definiţia a ceea ce a mai rămas din cea mai strălucitoare funcţie publică, dedicată prin excelenţă servirii intereselor statale. O funcţie nobilă prin naştere şi tradiţie, prin etaloanele de excelenţă care i-au fost proprii, pînă pe la jumătatea secolului trecut, şi abia în ultimul rînd prin strălucirea saloanelor şi a activităţilor de protocol, care a apus şi ea, încă de prin secolul al XIX-lea. "Diplomaţia"! Ba nu, mai e ceva, nu tocmai lipsit de importanţă: acoperirea şi sprijinirea activităţilor prin care serviciile specializate culeg sistematic, triază, evaluează şi interpretează informaţiile pe care le consideră critice pentru conducerea relaţiilor internaţionale ale statelor şi, mai ales, pentru influenţarea directă şi indirectă a scenei politice la nivel local, regional sau global. Adevărul este că cele trei funcţii dominante ale diplomaţiei - politică, informaţii şi economie - sunt, încă de la naştere, nedespărţite. Doar balanţa dintre ele s-a schimbat, de-a lungul timpului. Astăzi, reprezentarea şi comunicarea politică au fost aproape uitate, oricum împinse în derizoriu, pentru ca tentaculele operaţiunilor de pradă, de tip economic, de intelligence sau de "modelare politică" să se des­făşoare nestingherite.

De unde ştiu toate astea? Nu din tratatele de specialitate; ele continuă să vîndă "gogoşi" despre roluri şi rosturi ale diplomaţiei care nu mai există sau au fost de mult uitate! E suficient să priveşti în jur, bunăoară, la ocupaţiile predilecte de pe agenda ambasadorilor la Bucureşti ai Rusiei, Statelor Unite, Franţei, Germaniei sau Marii Britanii... ca să dăm cîteva exmple... la întîmplare, desigur! Ultimul caz, de pus în manualul de "diplomaţie modernă", ni l-a oferit interesul intempestiv al ambasadei SUA la Bucureşti, pentru "ideile" economice ale lui Dan Diaconescu!!!! Cum, care Diaconescu? Omul cu televizorul, poporul şi privatizarea Oltchim, cine altul?! Faptul că personajul cu pricina este o simplă kaghemusha, adică o dublură lipsită de valoare, o păpuşă trasă de sfori pentru ca publicul să nu observe lipsa din scenă a adevăratului deţinător al puterii, asta este evident! Faptul că ambasada SUA a hotărît să joace în această piesă este cu atît mai interesant şi semnificativ, cu cît e greu de crezut că diplomaţii americani nu ştiau cine este DD, cine îl trage de sfori, al cui loc îl ţine pe scenă şi unde pot să-l găsească, la nevoie, pe cel care a scris scenariul acestor întîmplări politico-mediatice! Care este, aşadar, noima întîmplărilor care ni se derulează sub ochi?

Un răspuns, greu de crezut, dar care nu poate fi cu totul exclus, este că diplomaţia americană s-a hotărît să-l ia în serios pe DD. Omul a dovedit că poate, că idealul atît de specific american "self-made man" a prins rădăcini şi în Româ­nia; omul a ajuns "mare", face istorie, în curticica asta numită Bucureşti, dar face!; a evadat din cadrul strîmt al televizorului în care s-a inventat şi a devenit "investitor strategic" şi "om politic de mare viitor"! Cum să ignori, personajul, nu-i aşa?!! Dacă viitorul României a ajuns să depindă de acţiunile, planurile, resursele financiare şi conexiunile politice, interne şi internaţionale, ale lui DD, atunci Ambasada SUA este interesată să cunoască personajul "de la sursă", să-l cîntăreas­că "live", să-i ia măsura! Poate că diplomaţia americană a ajuns la aceeaşi concluzie, în privinţa lui DD, la care ajunsese şi Doamna Thatcher în privinţa lui Gorbaciov, în ciuda diferenţelor radicale dintre cele două personaje şi dintre platforme lor politice: "I like Mr. Gorbachev. We can do business together".

O altă variantă, mai puţin îndrăzneaţă, dar încă şi mai verosimilă, este aceea că diplomaţia americană a hotărît să-i vîre lui DD în cizme cîteva plăci de plumb, ca să-i dea mai multă greutate politică, să-l ia lumea în serios şi să treacă în politica autohtonă de la categoria "pană, la "semi-mijlocie mare", sau chiar "grea"! Poate, o face în interes propriu; poate, a sunat un prieten şi le-a cerut acest mic serviciu! Din acest moment, aruncarea lui DD în bătăliile electorale, pe viaţă şi pe moarte, care vor urma, a părăsit definitiv teritoriul ipotezelor, pentru a deveni o certitudine grea de consecinţe. Iar dintre ele, cea mai semnificativă mi se pare cvasi-oficializarea includerii activităţilor specifice de informaţii în procesul politic şi în confruntările pentru putere din România. Nu că n-ar fi fost şi pînă acum, dar nu se dăduse liber, chiar pe faţă!

A treia ipoteză îndreptăţită ar fi aceea că în "efervescenţa politică" de care a fost cuprins, DD a călcat, din întîmplare sau voit, prea puţin contează, pe nişte zone de interes minate! Drept urmare, cineva trebuia să-i arate pisica! Iar, pentru ca gestul să fie convingător, misiunea aceasta a revenit americanilor! Ei l-au invitat la Ambadasă, cam tot aşa cum Tipătescu (prefectul, de!) l-a "invitat" la el acasă, direct din arest, pe Caţavencu, ca să negocieze schimbul scrisorii pierdute şi atît de compromiţătoare! Recitiţi, vă rog actul 2, scena IX!!!!

Dacă v-a plăcut, atunci înseamnă că aţi pătruns, pe deplin, farmecul inefabil şi sensurile "diplomaţiei moderne"!