DE FRICA UNOR NOI CAZURI DUMBRĂVEANU, Se pregătesc noi interdicţii pentru angajaţii ANRE

ALINA TOMA VEREHA
Ziarul BURSA #Companii #Energie / 3 septembrie 2014

Se pregătesc noi interdicţii pentru angajaţii ANRE

Departamentul pentru Energie a anunţat că propune modificarea Legii 160/2012 privind organizarea şi funcţionarea ANRE (reglementatorul pieţei de energie), astfel încât instituţia să câştige în credibilitate. Surse apropiate situaţiei ne-au declarat că vizat este capitolul compatibilităţii angajaţilor ANRE, care ar urma să fie "întărit" astfel încât să nu mai poată apărea cazuri precum cel al vicepreşedintelui Autorităţii, Claudiu Dumbrăveanu, acuzat de luare de mită.

Astfel, ar urma să fie introduse în lege noi interdicţii pentru toţi angajaţii ANRE, conform surselor citate. "Aceştia şi/sau rudele lor nu trebuie să deţină firme sau acţiuni la firme care să aibă relaţii contractuale cu companiile din sectorul energetic. Este suficient să vândă copiatoare unei companii energetice ca să se declare starea de incompatibilitate", mai afirmă sursele noastre.

Procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie (DNA) au dispus, la începutul lunii august, trimiterea în judecată, sub control judiciar, a lui Claudiu Dumbrăveanu - vicepreşedinte în cadrul ANRE - pentru săvârşirea infracţiunii de luare de mită; a lui Gheorghe Ciubotaru - asociat la SC Electro-Alfa International - pentru complicitate la săvârşirea infracţiunii de luare de mită şi a lui Florin Gugu - director ENEL pentru săvârşirea infracţiunii de dare de mită.

Claudiu Dumbrăveanu a fost director de divizie la Electro Alfa International Botoşani, producător de echipamente electrice şi a fost susţinut de PSD la numirea sa în funcţie. Conducerea ANRE este aleasă prin vot în Parlament.

Potrivit rechizitoriului procurorilor, la ajumătatea anului 2013, Claudiu Dumbrăveanu a pus în vedere lui Florin Gugu că, în urma descoperirii unei duble taxări a certificatelor verzi către consumatori în anul 2012, ENEL Distribuţie Muntenia este pasibilă de sancţiuni constând în reducerea tarifelor de furnizare a energiei electrice cu 6%. Cu această ocazie, Dumbrăveanu a condiţionat micşorarea procentului de reducere a tarifelor la 1,3% (reprezentând o economie pentru ENEL de 2,5 milioane euro) de atragerea firmei SC Electro-Alfa International SRL, aparţinând unui apropiat al său, în implementarea proiectului Smart Meter, ori de încheierea de către ENEL cu această societate a unor contracte de lucrări sau de achiziţie echipamente, susţin prcurorii. Ulterior, vicepreşedintele ANRE a continuat să acorde sprijin către ENEL, în varii modalităţi, în baza înţelegerii anterioare privitoare la atribuirea unor contracte către firma Electro-Alfa International.

Curtea de Apel Bucureşti a dispus, în iunie, luarea măsurii preventive a controlului judiciar faţă de Claudiu Dumbrăveanu, Gheorghe Ciubotaru şi Florin Gugu. În consecinţă, potrivit informaţiilor primite de ziarul BURSA de la Curtea de Apel Bucureşti, cei trei implicaţi în dosarul DNA privind facturarea certificatelor verzi sunt obligaţi, printre altele, să nu exercite profesia, meseria, sau să nu desfăşoare activitatea în exercitarea căreia au săvârşit fapta. Astfel, Dumbrăveanu ar fi fost tras pe linie moartă.

Acum există temeri, la nivelul Departamentului pentru Energie, că Dumbrăveanu s-ar putea întoarce, în curând, la serviciu, întrucât nu poate fi înlocuit decât dacă există o sentinţă definitivă în favoarea sa, în dosarul facturării certificatelor verzi, susţin sursele citate.

Sunt voci din piaţă care au atras atenţia că deciziile importante legate de tarifele reglementate din piaţa de energie electrică nu sunt luate de un singur om din cadrul Comitetului de Reglementare al ANRE şi nu au fost luate nici în trecut de Dumbrăveanu. Comitetul de Reglementare stabileşte tot ce este important în sector şi are şapte membri.

De asemenea, există opinii potrivit cărora nu este foarte clar în ce constă fapta penală a lui Dumbrăveanu, având în vedere că ANRE susţine că poate demonstra oricând că a procedat corect rectificând tarifele reglementate, astfel încât consumatorii şi-au recuperat prejudiciul.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
Apanova
digi.ro
aages.ro
danescu.ro
boromir.ro
librarie.net
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

11 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9684
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7338
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3533
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0241
Gram de aur (XAU)Gram de aur409.9933

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Mirosul Crăciunului
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb