De la competiţie la coliziune

După ce DNA a cerut încuviinţarea începerii urmăririi penale împotriva lui Victor Ponta, declanşând o nouă fază acută a crizei de regim, relaţiile din partidele politice din interiorul coaliţiei majoritare au intrat într-o nouă fază. Pe de o parte UNPR, care era după alegerile din 2012 un partid periferic (acceptat în USL datorită rolului avut în debarcarea guvernului Mihai Răzvan Ungureanu şi a relaţiei personale Victor Ponta - Gabriel Oprea) a căpătat un potenţial de negociere care l-a plasat în centrul sistemului, iar pe de altă parte, poziţia PLR şi a PC a fost estompată. Încet, dar sigur, UNPR a trecut de la competiţia cu ceilalţi parteneri din coaliţie -în special PC şi PLR, dar şi PSD - spre coliziune. Iar această mişcare nu este deloc întâmplătoare, anunţând disponibilitatea lui Gabriel Oprea de a trata cu toţi actorii politici şi instituţionali fără a-şi micşora potenţialul de negociere.

În noul context politic, nu negocierile ce urmăreau obţinerea unei colaborări imediate în vederea dărâmării guvernului Ponta la moţiunea de cenzură de vineri erau importante, ci crearea condiţiilor pentru realizarea unei noi majorităţi parlamentare, eventual la viitoarea moţiune de cenzură din toamnă. Aşa că, proiectul formării unui guvern condus de un "tehnocrat", ce fusese abandonat după eşecul lui Victor Ponta la alegerile prezidenţiale, a fost relansat. Pentru a-şi potenţa mesajul, Gabriel Oprea a apărut în mai multe interviuri organizate în contexte favorabile, promovând cu o severitate bine regizată teme conflictuale cum este cea a "independenţei justiţiei". Ori, această linie, confruntarea este deschisă nu atât cu Victor Ponta, cât cu Călin Popescu Tăriceanu şi PLR. Aparenţele arată că, în această etapă, UNPR urmăreşte să preia în acelaşi timp rolul tradiţional al PC dar şi al UDMR, devenind partenerul fără de care nu se poate realiza nicio formulă de guvernare.

Cum a putut un partid parlamentar improvizat de Traian Băsescu în decembrie 2009 pentru a-şi crea o majortate prezidenţială să ajungă să joace un astfel de rol? Fără să fi fost până acum supus unui examen electoral, UNPR pare să se pregătească pentru o confruntare. Atragerea unui mare număr de aleşi locali încă din toamna anului 2014, cu ocazia "ferestrei de oportunitate" reprezentată de ordonanţa de urgenţă zisă "a primarilor" a creat condiţiile pentru o experienţă electorală pe cont propriu, cel puţin la alegerile locale din iunie 2016. Chiar dacă UNPR este un partid "personal", al cărui viitor nu poate fi văzut decât prin prisma succesului liderului său fondator, o experienţă electorală de succes nu este, în aceste condiţii, imposibilă.

Deşi, prin încercarea de a introduce un sistem electoral majoritar (aşa numitul uninominal) încercată mai întâi de Traian Băsescu, apoi de tandemul Victor Ponta - Crin Antonescu, iar mai recent chiar prin crearea noului PNL s-a urmărit crearea unui sistem bipartidist, tactica coliziunii dintre UNPR şi partenerii săi de coaliţie, caracteristică aşa numitelor "democraţii consensuale" (care realizează consensul prin coaliţii parlamentare şi de guvernare), dovedeşte contrariul. Tendinţa de cartelizare a partidelor politice româneşti (transformarea lor din organizaţii naţionale centrate, măcar formal, în jurul unei ideologii, în "federaţii" de administratori locali), de care profită acum UNPR pentru a-şi marca teritoriul şi a-şi dovedi potenţialul de negociere, nu este decât un simptom al crizei de regim. Câtă vreme preşedintele republicii nu este un actor politic important, care să se bazeze pe o majoritate prezidenţială consistentă ideologic, partidele politice nu au niciun interes să îşi schimbe comportamentul.