Declaraţia preşedintelui Ferrari, Luca di Montezemolo, dupa şedinţa consiliului de administraţie

F.A.
Companii / 12 februarie 2011

După comunicarea rezultatelor financiare obţinute anul trecut, preşedintele Ferrari, Luca di Montezemolo, a declarat că: "După marea satisfacţie datorată rezultatelor extraordinare din 2010, ne îndreptăm toată atenţia asupra lui 2011, care se anunţă plin de provocări.

Pornind de la noile modele, la Salonul Auto de la Geneva vom prezenta FF, prima maşină Ferrari cu tracţiune integrală şi performanţe excepţionale, iar în ceea ce priveşte extinderea internaţională, aşteptăm cu nerăbdare inaugurarea primului dealership din India.

Cât priveşte sezonul de competiţie, care este pe cale să înceapă, Ferrari vrea să fie din nou printre principalii protagonişti ai Campionatului de F1, acesta anunţându-se deja extrem de competitiv.

În acelaşi timp, trebuie să continuăm dezvoltarea companiei.

2011 va fi caracterizat de investiţii masive şi de o serie de inovaţii bazate, ca de obicei, pe echipa noastră de excepţie, care este patrimoniul cel mai important al Ferrari".

BURSA

Dosar BURSA - America azi: Izolare, Polarizare, Reconfigurare Globală

Această ediţie specială, publicată sub egida ziarului BURSA, reuneşte într-un volum coerent o analiză aprofundată şi stratificată a celei mai spectaculoase reveniri politice din istoria Statelor Unite ale Americii: al doilea mandat al lui Donald J. Trump

Comanda carte

PREŢUL SĂNĂTĂŢII

danescu.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

07 Apr. 2025
Euro (EUR)Euro4.9774
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.5431
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3277
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.8379
Gram de aur (XAU)Gram de aur442.3381

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
leonidas-universitate.ro
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
ccib.ro
energyexpo.ro
thediplomat.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb