Declaraţia vicepreşedintelui ANAF, Viorel Comăniţă

F. A.
Politică / 2 martie 2011

"În 2008, în calitate de director al Direcţiei de Supraveghere Accize şi Operaţiuni Vamale din cadrul Autorităţii Naţionale a Vămilor am sesizat Parchetul cu privire la posibila săvârşire a unor fapte de evaziune fiscală de către firma domnului Celestini. Ca urmare a acţiunilor de control pe care le-am dispus în calitatea mea de director al DSAOV - ANV s-a efectuat inspecţia fiscală în cauză, stabilindu-se prin decizie de impunere un debit în sarcina societăţii în valoare de 219 milioane euro, datorie la bugetul consolidat al statului.

Cu privire la neregulile constatate pe parcursul verificărilor efectuate de echipa mixtă ANV-Garda Finaciară, a fost sesizată DNA. Consider că aşa-zisele dezvăluiri făcute în media de cetăţeanul italian nu reprezintă altceva decât o acţiune de răzbunare împotriva celor care au reuşit să descopere acţiunile de evaziune fiscală şi spălare de bani realizate de firma în cauză.

Nu îl cunosc pe domnul Celestini şi nici pe celelalte persoane menţionate în această speţă. Apreciez că este vorba despre afirmaţii care au un caracter defăimător şi calomnios, formulate de către o persoană trimisă în judecată pentru evaziune fiscală de 44 mil. euro. În consecinţă, în cursul zilei de mâine voi înainta o acţiune penală împotriva numitului Celestini Antonello pentru săvârşirea infracţiunii de denunţ calomnios", se arată într-o declaraţie de presă remisă redacţiei.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
Apanova
digi.ro
aages.ro
danescu.ro
boromir.ro
librarie.net
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

12 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9708
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7332
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3401
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0336
Gram de aur (XAU)Gram de aur412.7388

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Mirosul Crăciunului
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb