Deficitul bugetar şi-a reluat creşterea accelerată în august 2018

Călin Rechea
Macroeconomie / 26 septembrie 2018

Deficitul bugetar şi-a reluat creşterea accelerată în august 2018

Deficitul bugetului general consolidat al statului a crescut de peste două ori în primele 8 luni din 2018 faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut, conform datelor oficiale de la Ministerul Finanţelor Publice.

În valoare absolută, deficitul a ajuns la 14,56 miliarde de lei, ceea ce reprezintă 1,54% din PIB-ul estimat pentru 2018, de 945 miliarde de lei.

Deficitul a fost de circa 2,63 miliarde de lei doar în luna august 2018, în condiţiile în care deficitul după primele 7 luni ale anului a fost de 11,93 miliarde, respectiv 1,26% din PIB.

În primele 8 luni din 2017, deficitul bugetar a fost de 6,53 miliarde, echivalent cu 0,76% din PIB.

Deteriorarea puternică a situaţiei bugetare a avut loc pe fondul creşterii veniturilor cu o rată anuală de 13,7%, după o creştere anuală de 13,9% în primele 7 luni din 2018, până la 182,38 miliarde de lei, şi a creşterii cheltuielilor cu 18%, până la 196,94 de miliarde.

În primele opt luni ale acestui an, veniturile fiscale au crescut cu o rată anuală de 0,8%, până la 92,69 miliarde, pe fondul unei creşteri a veniturilor din TVA cu 8,6%, până la 37,02 miliarde şi a unei scăderi cu 10,9% a veniturilor din impozitul pe profit, salarii, venit şi câştiguri din capital.

Creşterea cu 18% a cheltuielilor totale a avut loc în condiţiile unei creşteri cu 25,2% a cheltuielilor de personal, cu 21,3% a cheltuielilor cu dobânzile şi cu 50,4% a cheltuielilor de capital.

Cheltuielile cumulate cu dobânzile din 2018 au ajuns astfel până la circa 9,03 miliarde de lei, cu peste 1,5 miliarde mai mari decât cele din aceeaşi perioadă a anului trecut.

Conform datelor de pe site-ul Guvernului, bugetul pentru 2018 a fost construit pe o creştere economică de 5,5%, o inflaţie medie anuală de 3,1% şi un deficit bugetar de 2,97% din PIB.

Creşterea accelerată a dezechilibrului bugetar va conduce la accentuarea presiunilor de creştere a costurilor de finanţare la nivelul întregii economii şi la deteriorarea severă a încrederii investitorilor şi consumatorilor în ceea ce priveşte îndeplinirea obiectivelor din programul de guvernare.

Pe fondul lichidităţii semnificative acordate băncilor de către BNR, în cadrul operaţiunilor repo din august şi septembrie 2018, MFP şi-a depăşit ţinta de atragere a fondurilor prin emisiuni de obligaţiuni.

Prospectul de emisiune pentru septembrie 2018 arată intenţia de atragere a 3,935 miliarde de lei, însă suma atrasă efectiv s-a ridicat la 4,172 de miliarde de lei. Noile împrumuturi de la bănci s-au făcut la randamente semnificativ superioare ratei cuponului, cu excepţia unei emisiuni cu maturitatea în februarie 2029.

În cazul emisiunii certificatelor de trezorerie cu discount şi maturitatea în septembrie 2019, MFP a atras doar 504 milioane de lei, la un randament de 3,38%, în condiţiile unei sume programate de 600 de milioane.

În noiembrie 2018 vor ajunge la maturitate obligaţiunile cu ISIN-ul RO1318DBN034, a căror valoare cumulată este de 8,083 miliarde de lei, la o rată a cuponului de 5,6%.

Această scadenţă reprezintă un test major pentru perspectiva costurilor de finanţare ale deficitului bugetar.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
Apanova
digi.ro
aages.ro
danescu.ro
boromir.ro
librarie.net
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

11 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9684
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7338
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3533
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0241
Gram de aur (XAU)Gram de aur409.9933

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Mirosul Crăciunului
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb