Deficitul de cont curent a scăzut în primele patru luni cu 46,4%

F. A.
Macroeconomie / 14 iunie 2011

În perioada ianuarie - aprilie 2011 contul curent al balanţei de plăţi a înregistrat un deficit de 1.152 milioane euro, în scădere cu 46,4% faţă de aceeaşi perioadă din anul precedent, în principal datorită reducerii deficitului balanţei comerciale cu 41,3% şi majorării excedentului transferurilor curente cu 89,8%, potrivit datelor Băncii Naţionale a României.

Deficitul contului curent în perioada ianuarie - aprilie 2011 a fost finanţat în proporţie de 38,5% prin investiţii directe ale nerezidenţilor în România, care au înregistrat 444 milioane euro, din care creditele intra-grup au însumat 324 milioane euro, iar participaţiile la capital consolidate cu pierderea netă estimată 120 milioane euro.

Datoria externă pe termen mediu şi lung a fost la 30 aprilie 2011 de 73.723 milioane euro (79,3% din total datorie externă), în creştere cu 1,7% faţă de 31 decembrie 2010.

Datoria externă pe termen scurt a înregistrat la 30 aprilie 2011 nivelul de 19.300 milioane euro, mai mare cu 4,7% faţă de 31 decembrie 2010.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
Apanova
digi.ro
aages.ro
danescu.ro
boromir.ro
librarie.net
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

12 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9708
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7332
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3401
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0336
Gram de aur (XAU)Gram de aur412.7388

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Mirosul Crăciunului
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb