Contul curent al balanţei de plăţi a înregistrat un deficit de 6,46 miliarde euro, comparativ cu 3,49 miliarde euro în perioada ianuarie - decembrie 2016, potrivit unui comunicat de presă remis Redacţiei.
Balanţa bunurilor şi balanţa veniturilor primare au consemnat deficite mai mari cu 2,77 miliarde euro, respectiv cu 566 milioane euro, iar balanţa serviciilor şi balanţa veniturilor secundare au înregistrat excedente mai mari cu 239 milioane euro, respectiv cu 135 milioane euro.
În comunicat se precizează: "În perioada ianuarie - decembrie 2017, datoria externă totală a crescut cu 1,04 miliarde euro. În structură, datoria externă pe termen lung a însumat 68,7 miliarde euro la 31 decembrie 2017 (73,2% din totalul datoriei externe), în scădere cu 1,3% faţă de 31 decembrie 2016.
Datoria externă pe termen scurt a înregistrat la 31 decembrie 2017 nivelul de 25,2 miliarde euro (26,8% din totalul datoriei externe), în creştere cu 8,3% faţă de 31 decembrie 2016".
Rata serviciului datoriei externe pe termen lung a fost 20,4% în perioada ianuarie - decembrie 2017, comparativ cu 30,0% în anul 2016. Gradul de acoperire a importurilor de bunuri şi servicii la 31 decembrie 2017 a fost de 5,4 luni, faţă de 6,3 luni la 31 decembrie 2016.
Gradul de acoperire a datoriei externe pe termen scurt, calculată la valoarea reziduală, cu rezervele valutare la BNR la 31 decembrie 2017 a fost de 86,4%, comparativ cu 90,5% la 31 decembrie 2016, conform sursei citate.