Deficitul, îndatorarea şi discrepanţele în contabilitatea publică cresc

În eseul "Minciuni în acte publice" publicat în 22 iunie aduceam în discuţie execuţia Bugetului General Consolidat al României în primele patru luni ale anului 2011. Constatările înfăţişate încercau să ridice vălul "instalat" instituţional asupra modului în care se constituie, se alocă şi se mijloceşte "jus-tificarea legală" a cheltuirii banului public în România. În fapt, explicam că - sub egida Puterilor în Stat, a Executivului, a Parlamentului (deopotrivă Puterea şi contra-Puterea!) şi a Puterii Judecătoreşti - fundamentele Bugetului General Consolidat al Româ-niei au fost viciate profund de vectori şi factori perturbatori care ţin, delaolaltă, de deficitul notoriu de probitate profesională şi morală în îndeplinirea misiei de guvernare, de politicianismul depravat şi de lipsa flagrantă de respect faţă de statul de drept şi că, fructificând oneros benevolenţa vinovată a instituţiilor publice magistral responsabile (Curtea Constituţională, Curtea de Conturi, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Avocatul Poporului), prin actul de putere se generează un proces de îndatorare publică excesivă care aduce prejudicii enorme suveranului de drept.

Observam - făţiş critic - că, dincolo de lipsa temeiului economic, administrarea banului public este însoţită de o "discrepanţă" de neîngăduit între "deficitul bugetar de acoperit" (necesarul de resurse financiare reclamat de excesul de cheltuieli comis) şi masa "datoriei publice interne" contractate şi trase prin licitaţii interbancare de titluri de stat, discrepanţă care, cumulat, însuma la sfârşitul intervalului (30 aprilie a.c.) aproximativ 10,8 miliarde RON (echivalentul - la cursul mediu de schimb - a mai mult de 2,6 miliarde euro!).

Concluzionam că, în lumina evidenţei, avem de-a face fie cu o escamotare a deficitului bugetar real, fie cu o evicţiune vinovată de fonduri publice, fie cu un "mix" între cele două alternative şi că, oricum, legalitatea administrării banului public nu mai poate fi circumstanţiată normelor de drept aplicabile.

Aşteptam, de fapt, oarece reacţii din partea celor vizaţi, direct sau indirect (prin purtătorii de ţucal!) şi, de ce nu, din partea experţilor şi formatorilor de opinie (inclusiv, separată!).

Dacă luăm în considerare adagiul conform căruia "Şi tăcerea este un răspuns!", tăcerea impardonabilă a instituţiilor publice însărcinate cu auditul economico-financiar, cu auditul juridic şi cu auditul de oportunitate (instituţia pare să fi dispărut cu totul din economia procesului bugetar!) confirmă circumspecţiile şi acuzele implicite cu privire la administrarea dincolo de limita legală - adică, delictual! - a banului public. Mai mult, adâncirea nelineară a deficitului public care rezultă din execuţia BGCR pe luna mai (ieşirea nejustificată din ritm revelă cronicizarea impasului financiar!) şi dezinvoltura nesăbuită cu care, în continuare, se acumulează excesiv datorie publică prin contractarea şi tragerea de noi credite în lei şi în euro, nasc noi semne de întrebare şi le adâncesc pe cele deja punctate.

• 1. Deficitul bugetar şi excedentul real de cheltuieli înregistrate de Bugetul General Consolidat al României

a) Conform datelor oficiale privind execuţia BGCR în perioada 01.01 - 31.05.2011, deficitul bugetar consolidat asumat de Ministerul Finanţelor Publice a crescut în luna mai 2011 faţă de luna precedentă cu 3.069,7 milioane lei (+ 70,5%).

Ierarhizate prin ponderea cu care au participat la creşterea deficitului bugetar, bugetele din economia BGCR care au înregistrat execuţii puternic dezechilibrate sunt Bugetul asigurărilor de stat (37,9% din creştere), Bugetul de stat (27,5% din creştere) şi Bugetul asigurărilor sociale de sănătate (5,7% din creştere).

n.b. Nu mai este o surpriză faptul că, de la lună la lună, creşte ponderea deficitelor bugetelor cu vocaţie socială în deficitul total. Ele - aceste deficite - nu sunt decât repercusiunile pervers convocate de neobservarea prin politici pro-active a destructurării ocupării salariale generate de destructurarea impardonabilă a economiei reale şi de depresiunea economică în care se zbate România.

b) Excedentul real de cheltuieli înregistrat la 31 mai 2011 a fost de 13.420,2 milioane lei, în creştere cu 2.508,3 milioane lei faţă de sfârşitul lunii aprilie 2011.

În structură, acest excedent se prezintă după cum se observă în tabelul 1.

Ca urmare a diminuării soldului pozitiv al bugetelor înregimentate funcţional (vezi nota) în economia BGCR (-27,1% faţă de luna aprilie 2011), creşterea deficitului bugetar oficial este mai mare cu 47,5 p.p. decât creşterea excedentului bugetar de cheltuieli care - în aceeaşi perioadă - a crescut cu numai 23,0%! (vezi tabel 2)

• 2. Datoria publică internă comisă în perioada 01.01 - 31.05.2011 (vezi tabel 3)

Din compararea nevoii de finanţare generate de excesul de cheltuieli survenit din execuţia BGCR în primele 5 luni ale anului cu datoria publică internă constituită în aceeaşi perioadă în urma vânzării prin licitaţii inter-bancare de titluri de datorie publică scadente după închiderea exerciţiului financiar se contată că resursele băneşti atrase prin îndatorare publică internă exced necesarului de acoperit cu 17.546,0 milioane RON!

În echivalent, la cursul mediu de schimb, vorbim de o "discrepanţă" care reprezintă aproximativ 4,2 miliarde euro, în creştere vârtoasă faţă de luna precedentă cu 61,5% (+ 1,6 miliarde euro).

Concret, cum spuneam în eseul anterior, în opinia mea, există "cineva" care - fără îndreptăţire - smântâneşte dincolo de smalţ oalele bugetare. Dată fiind anvergura fenomenului, "cine va lua taurul de coarne"?

Nu de alta, dar, ca urmare a descreşterii accentuate a capabilităţii economiei naţionale de a furniza resurse bugetare, descreştere generată de rescrierea anapoda a demografiei întreprinderii în economia României, de destructurarea ocupării salariale pe care aceasta a convocat-o şi de orientarea pro-ciclică a politicilor publice promovate de Guvern în perioada 2009-2011, cererea fermă de "datorie publică" pentru finanţarea deficitului de resurse bugetare a crescut în perioada menţionată - în termeni nominali - de aproape 10 ori (vezi tabel 4).

Date fiind impactul negativ şi relevanţa fenomenului de îndatorare pentru dezvoltarea economică necesară, pentru solvabilizarea cererii de re-capitalizare a fluxurilor de producţie în economia reală ca premiză a restaurării capabilităţii economiei de a produce venituri şi a securizării - pe această cale - a veniturilor şi consumului populaţiei, alte comentarii sunt de prisos.

Subliniez - totuşi - faptul că îndatorarea pe termene care depăşesc durata mandatului, mai ales în condiţiile de eficienţă şi eficacitate nulă care însoţesc fenomenul, dincolo de faptul că limitează spaţiul de manevră al guvernărilor viitoare, scumpeşte producţia de venituri economice (prin fiscalizarea agresivă necesară creşterii veniturilor publice, creşte preţul relativ al consumului final al populaţiei) şi amanetează pe termen lung viitorul bunăstării populaţiei (prin limitarea drastică a consumului de securitate, bunuri şi servicii publice).