Deloitte România şi Reff şi Asociaţii, membră a reţelei globale Deloitte Legal, au asistat Patria Bank în vânzarea unui portofoliu de creanţe neperformante, constând în credite de consum negarantate acordate persoanelor fizice, în valoare nominală de aproximativ 245 de milioane de lei, către InvestCapital LTD, companie membră a Grupului KRUK, potrivit unui comunicat al Deloitte remis Redacţiei noastre.
Echipa de consultanţi financiari Deloitte România a asigurat servicii complete de asistenţă pentru structurarea tranzacţiei, pregătirea bazelor de date, planificarea şi coordonarea procesului de vânzare. Echipa a fost condusă de Radu Dumitrescu, Partener Servicii Suport în Tranzacţii, iar Bogdan Mazilu, Assistant Director, a asigurat coordonarea serviciilor de asistenţă financiară cu sprijinul consultanţilor Crina Ciudin şi Radu Constantin.
"Sperăm ca acest proiect să fie semnalul unui nou început într-o piaţă care a stagnat în ultimul an şi care necesită o adaptare la schimbările legislative cu impact semnificativ. Este important să ne aliniem tendinţelor europene, având în vedere un cadru de reglementare armonizat care să ofere posibilitatea menţinerii un sistem financiar sănătos", a spus Radu Dumitrescu, Partener Servicii Suport în Tranzacţii, Deloitte România.
Reff şi Asociaţii a fost implicată în toate etapele procesului competitiv de selecţie a unui cumpărător, de la structurarea juridică preliminară, la redactarea contractului de cesiune propus de către bancă potenţialilor investitori, precum şi pe parcursul sesiunilor de negociere. De asemenea, societatea de avocaţi va asista Patria Bank până la finalizarea formalităţilor post-transfer. Proiectul a fost condus de Andrei Burz-Pînzaru, Managing Partner la Reff şi Asociaţii, şi coordonat de Andreea Şerban, Managing Associate, cu implicarea Lorenei Roşia (Butuşină), Senior Associate, şi a Dianei Rotaru, Associate.