Demisia judecătoarei Mona Pivniceru din funcţia de membru CSM, discutată miercuri

F.A.
Politică / 18 august 2012

Demisia judecătoarei Mona Pivniceru din funcţia de membru CSM, discutată miercuri

Plenul Consiliul Superior al Magistraturii va lua în discuţie, miercuri 22 august, demisia judecătoarei Mona Pivniceru din funcţia de membru ales al CSM.

Potrivit site-ului Consiliului Superior al Magistraturii, şedinţa Plenului CSM este programată în 22 august, la ora 10.00, anunţă Mediafax.

Pe ordinea de zi a şedinţe se află şi Nota Direcţiei resurse umane şi organizare privind solicitarea judecătoarei Mona Maria Pivniceru de a se lua act de demisia din funcţia de membru ales al Consiliului Superior al Magistraturii.

Judecătoarea Mona Pivniceru - reprezentanta magistraţilor instanţei supreme în Consiliul Superior al Magistraturii - şi-a dat demisia în 8 august din funcţia de membru al CSM, demersul survenind propunerii premierului Victor Ponta de a o numi ministru al Justiţiei. În urma acceptării demisiei, Pivniceru se va întoarce la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, de unde ar putea fi detaşată pentru funcţia de ministru al Justiţiei.

Iniţial, şedinţa Plenului Consiliului Superior al Magistraturii era anunţată pentru luni 20 august.

De altfel, premierul declara că va merge în 20 august la şedinţa CSM, în calitate de ministru interimar al Justiţiei, precizând că îşi doreşte foarte tare să se dea avizul pentru Mona Pivniceru.

"Vă spun sincer, îmi doresc foarte tare, luni, la CSM, să se dea avizul pentru doamna Pivniceru şi să pot să mă remaniez singur de la Ministerul Justiţiei", a spus Ponta.

Plenul CSM urmează să ia act de demisia Monei Pivniceru şi să dezbată cererea premierului Victor Ponta de detaşare a Monei Pivniceru la Ministerul Justiţiei, pentru a fi numită în funcţia de ministru.

Joi, Mona Pivniceru spunea că se gândeşte până luni 20 august dacă mai acceptă nominalizarea pentru postul de ministru al Justiţiei, după ce au fost publicate mai multe imagini cu ea intrând în maşina lui Andrei Năstase.

Premierul Victor Ponta declara însă că Mona Pivniceru i-a spus că nu renunţă la postul de ministru al Justiţiei şi nu îşi retrage demisia din CSM.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
Apanova
digi.ro
aages.ro
danescu.ro
boromir.ro
librarie.net
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

11 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9684
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7338
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3533
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0241
Gram de aur (XAU)Gram de aur409.9933

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Mirosul Crăciunului
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb