• UPDATE 15:08: Cristian Preda: "Scindarea PDL e evidentă"
Eurodeputatul PDL Cristian Preda afirmă că a ieşit "cum nu se putea mai prost" Convenţia partidului de ieri, iar scindarea formaţiunii este evidentă, relatează sursele de presă.
"Convenţia PDL a ieşit cum nu se putea mai prost: scindarea principalului partid de opoziţie e evidentă, deşi nevoia de unitate a fost clamată aproape obsesiv, atât în discuţiile din filiale, cât şi în cadrul reuniunii de sâmbătă. Rezultatele finale au fost contestate; mesajul reformist-european a primit mai puţin de 5% din voturile delegaţilor", a postat Preda, astăzi, pe blogul său.
---
• UPDATE 14:12: Ioan Bălan: "Votul a fost perfect corect"
Preşedintele Comisiei de Organizare a Convenţiei Nationale Extraordinare a Partidului Democrat Liberal, Ioan Bălan, a declarat, astăzi, într-o conferinţă de presă, că votul a fost perfect corect:
"Votul a fost perfect corect", a spus Ioan Bălan.
Acesta este ultimul rezultat al tuturor contestaţiilor, a mai precizat acesta.
Număr total de voturi valabile exprimate în timpul convenţiei a fost de 4.567.
Numărul de voturi valabil exprimate, în funcţie de moţiunea votată:
Vasile Blaga: 2.344 voturi
Elena Udrea: 2.014 voturi
Monica Macovei: 209 voturi.
---
• UPDATE 13:53: Mircea Toader: "Rezultatul alegerilor nu se mai poate întoarce"
Elena Udrea nu mai poate întoarce rezultatul alegerilor interne din PDL, a declarat, astăzi, la un post radio, Mircea Toader, presedintele comisiei care numără voturile exprimate la Convenţia Naţională a PDL.
Contestaţiei depuse de Elena Udrea i se va răspunde săptămâna viitoare, a mai spus Toader.
"Eu vă spun categoric că nu se poate întoarce. Poate dacă renumăram 5 mii de voturi, să mai existe 2-3 voturi greşit numărate, dar în niciun caz la nivelul la care să întoarcă rezultatul (...) Eu, care am gândit şi am răspuns de toată procedura de vot, pot să vă spun că sigur Vasile Blaga este preşedintele PDL, cu toate verificările şi cu tot ceea ce se solicită".
---
• UPDATE 12:25: Elena Udrea cere ca buletinele de vot să fie numărate din nou
Elena Udrea împreună cu susţinătorii acesteia cer ca buletinele de vot care au stabilit, ieri, preşedintele PDL, să fie numărate din nou.
Comisia de numărare a voturilor ar urma să se reunească mâine pentru a da curs solicitării.
---
• UPDATE 10:15: Comisia de numărare a voturilor la Convenţia PDL analizează contestaţia depusă de Elena Udrea
Membrii comisiei de numărare a voturilor la Convenţia Naţională a PDL au analizat sâmbătă noaptea contestaţia depusă de susţinătorii Elenei Udrea privind rezultatul votului pentru alegerea preşedintelui partidului, relatează sursele de presă.
După încheierea Convenţiei, mai mulţi susţinători ai Elenei Udrea, printre care Cristian Petrescu, au venit la sediul partidului din Aleea Modrogan şi au depus o contestaţie privind rezultatul votului.
Reprezentanţii comisiei urmează să facă astăzi o informare de presă privind soluţionarea contestaţiei.
---
• Elena Udrea a contestat rezultatul votului
• Traian Băsescu: "Adio Partid Democrat!"
---
Vasile Blaga a fost anunţat oficial câştigător al funcţiei de preşedinte al PDL, în urma Convenţiei Naţionale a partidului, de ieri.
Blaga a obţinut 2344 voturi din totalul celor 4567 valabil exprimate de delegaţii la Convenţie, în timp ce Elena Udrea a întrunit 2014 voturi, iar Monica Macovei - 209, potrivit rezultatelor prezentate de Mircea Toader.
Elena Udrea a contestat rezultatul votului, acuzând că deşi, iniţial, s-a anunţat că vor vota 4.359 de persoane, ulterior au votat 4.632 de delegaţi.
Reconfirmat preşedinte al partidului, Vasile Blaga a răspuns contestaţiei Elenei Udrea: "E greu să pierzi, şi eu am pierdut, dar niciodată nu am pus la îndoială corectitudinea şi cinstea colegilor care au numărat. Există viaţă şi după 23 martie şi treaba noastră e de a veni în faţa Consiliului Naţional de Coordonare, care să decidă o echipă puternică, care să se bată cu USL".
Vasile Blaga a spus că din punctul lui de vedere lucrurile se încheie aici şi bătălia este cu USL şi că aşteaptă o echipă unită care are trei lucruri de îndeplinit: reconstrucţia partidului, bătălia cu USL şi reconstrucţia dreptei româneşti.
• Traian Basescu: "Mă voi dedica construcţiei unei alte soluţii de dreapta"
Preşedintele Traian Băsescu spune, într-un mesaj pe Facebook, că a văzut rezultatul Convenţiei PDL şi că "modul cum nu au înţeles să fie democraţi" îl face să spună acum, "definitiv şi pentru totdeauna", "Adio, Partid Democrat".
"Am văzut rezultatul Convenţiei PDL, cred că am fost cinstit cu acest partid. I-am spus că după aceste alegeri ne vom alege fiecare drumul. Modul cum nu au înţeles să fie democraţi mă face să spun acum definitiv şi pentru totdeauna: Adio, Partid Democrat. Astăzi ne-am despărţit. Ei nu mai sunt o piatră de moară pentru mine, eu nu mai sunt o piatră de moară pentru ei. Mă voi dedica construcţiei unei alte soluţii de dreapta, cu oameni cinstiţi, cu oameni care nu fug cu urnele, cu oameni care acceptă dreptul democratic al contestaţiei şi vreau să ştiţi că nu voi face nimic pentru a aduce alături de mine vreo bucăţică din PDL", a declarat Traian Băsescu, într-un mesaj video postat pe pagina de Facebook "Alături de preşedintele nostru", sâmbătă seară, la ora 20.34.
Preşedintele mai spune că PDL "a demonstrat că a putut fi pe o direcţie democratică atâta timp cât a ştiut de un lider autoritar".
"Imediat ce au simţit că pot singuri aripa fesenistă a partidului a răbufnit, iar Convenţia de astăzi (n.r. ieri) este proba că 50% din partid este încă ancorat în năravurile FSN-ului. Adio PD, adio PDL. Noi azi ne-am despărţit definitiv. Luaţi-vă drumul vostru, iar eu îl am pe al meu", a mai spus Băsescu, făcând şi un gest cu mâna.
• Declaraţiile electorale
Democrat-liberalii s-au reunit, ieri, la Convenţia Naţională Extraordinară a PDL pentru a-şi alege preşedintele dintre candidaţii Vasile Blaga, Elena Udrea şi Monica Macovei.
Vasile Blaga a candidat cu moţiunea "România dreaptă. Politica dincolo de lozinci", moţiunea Elenei Udrea s-a intitulat "Noul Partid Democrat Liberal. O nouă Românie", iar cea a Monicăi Macovei s-a numit "Reformiştii".
• Blaga: "Obiectivul este câştigarea alegerilor din 2016"
Vasile Blaga, a prezentat, în discursul pentru delegaţii PDL, dinaintea votului, că partidul este pe un drum prost şi că este nevoie de o nouă viziune, de o creştere: "Am candidat ca şi dumneavoastră şi ştiu ce spune lumea. Tocmai de aceea, am depus această moţiune. Am câştigat multe bătălii dar şi cu o serie de oameni tineri şi mă mândresc cu ei dar şi cu doamnele pe care le vedeţi pe scenă. Anul 2012 a fost cel mai polarizat, cel mai politizat an din politica românească. Oameni buni, am pierdut 12 din cei 14 preşedinţi de CJ şi 40% din primari. A venit vara, am fost de partea bună a lucrurilor, l-am apărat pe domnul preşedinte şi am fost de partea sa la fiecare miting şi a venit toamna şi am scos aproape 17%. Cât, de fapt, am luat şi la locale. Uitaţi-vă în statistici ca să vedeţi realitatea. Aud minciuni şi de la acest microfon".
În încheierea discursului, acesta a precizat că are drept obiectiv câştigarea alegerilor din 2016: "Îmi iau un angajament faţă de dvs: PDL - un partid unit, pentru că va trebuie să reconstruim de la firul ierbii. Obiectivul este câştigarea alegerilor din 2016 şi participarea la guvernare pe uşa din dos!".
• Elena Udrea: "Partidul trebuie să se întoarcă de unde a plecat"
Elena Udrea a susţinut, în discursul de la Convenţia PDL, că partidul trebuie să se întoarcă de unde a plecat, să se reformeze, să schimbe modul de comunicare şi să devină, din nou, puternic.
"Depinde de noi să arătăm că am înţeles ce a nemulţumit şi că suntem aceiaşi care am reprezentat în 2009, suntem aceiaşi care dialogăm şi preluăm din proiectele lor, este nevoie să venim în fruntea partidului cu oameni care să atragă electoratul", a precizat aceasta în timpul discursului său.
Conform acesteia, PDL trenuie să îşi aleagă trendul pentru a deveni un adversar politic al PSD-ului: "Este momentul adevărului pentru fiecare dintre noi, momentul în care alegel trendul pentru europarlamentare, să ajungă din nou un partid de 35% la alegeri, capabil să facă o alianţă de dreapta, un partid care se vrea adversar politic al PSD-ului, partidul acesta trebuie să fie puternic ca fiecare adversar sau partener să trateze cu noi ca de la egal la egal".
• Monica Macovei: "Eu am dovedit că duc până la capăt lucrurile pe care le propun"
Monica Macovei, şi-a prezentat moţiunea cu care a candidat la Convenţia PDL, susţinând că este puternică şi credibilă: "Eu am dovedit că duc până la capăt lucrurile pe care le propun şi în care cred. Sunt puternică şi credibilă, cea mai credibilă dintre candidaţi. Cuvântul meu are mare greutate şi pe plan european. Eu nu mint ca Ponta, nu sunt coruptă ca Năstase, nu urăsc America şi Europa ca Antonescu, nu mă lepăd de Schengen, nu îmi bat joc de Justiţie ca Voiculescu", adăugând că "Eu sunt coşmarul lui Ponta, Năstase, Antonescu şi Voiculescu. Cu mine nu le merge".
Aceasta a propus delegaţilor o soluţie "radicală" de a transforma PDL într-un partid de reformişti:"Vă propun o soluţie radicală, un nou început, o cale neîncercată în politică. Vă propun să devenim un partid al reformiştilor".
Monica Macovei a precizat că PDL şi-a înjumătăţit performanţa electorală în patru ani şi a pierdut un milion de voturi în doar câteva luni.
"Am fost de multe ori aroganţi, am dezamăgit pe mulţi dintre alegătorii noştri. Am plătit electoral nu doar pentru austeritate, ci pentru că au lipsit decenţa şi compasiunea faţă de cei cărora le-am cerut austeritate. Ne-am pierdut credibilitatea şi am putea pierde şi mai mult. Contracandidaţii mei vă spun că PDL va câştiga alegerile. De ce ne-ar vota lumea, doar că vor fi dezamăgiţi de USL, că vom fi răul cel mai mic? Eu nu vreau asta, nu vreau să fim colectorul voturilor negative", a adăugat Macovei.
Ea a subliniat că democrat-liberalii trebuei să devină un partid de oamnei competenţi, care nu fac blaturi şi care să devină o alternativă la "mizeria" de pe scena politică numită USL.
"Trebuie să fim credibili, convingători, cinstiţi. Fără o opoziţie curajoasă, la baionetă, trădăm mandatul oamenilor. Vă propunem să redevenim marele partid al dreptei, să nu ne livrăm la bucată sau cu totul la PNL sau PSD. Propun această moţiune celor care vrem să ajungem la guvernare pe uşa din faţă, nu pe uşa din dos".
Preşedintele Traian Băsescu a fost prezent la Convenţia PDL, insa a declarat că nu a venit să susţină niciun candidat din cursa pentru şefia PDL. El şi-a explicat priorităţile, ca preşedinte al ţării: "Aici am venit cu dragoste, nu numai cu maşina preşedintelui României, am venit cu sufletul. Ceea ce nu mă va împiedica ca astăzi să vă vorbesc în calitate de preşedinte al României şi nu de membru al partidului PDL, pentru că nu mai sunt membru al acestui partid", a precizat acesta la începutul discursului său.