Ciobani şi cîini are! Ce-i mai lipseşte, aşadar, democraţiei noastre ca să fie întreagă, adică o democraţie de tîrlă, în toată regula? Uşor de răspuns: măgarii! Desigur, în ţara măgarilor (Zeletin dixit!), acesta este ultimul lucru de care ducem lipsă; mai ales sub cupolele luminate ale marilor noastre instituţii de guvernare. Acolo îşi află locul, în mod natural, reprezentanţii obştilor de măgărei, măgari şi măgăroi ai pitoreştilor noastre oraşe şi orăşele. Deşi alcătuiesc o mare parte a populaţiei, măgarii de la ţară nu sunt niciodată reprezentaţi, ei doar sunt mînaţi la secţiile de votare cu "cînii şi bîtele" electorale pentru a face oficiul de a pune în urne voturile pe care se clădesc mandatele de reprezentanţi ai poporului, pentru aceia dintre măgarii politici care au fost mai destoinici în a-i minţi, a le promite o brumă de fîn proaspăt, ori o căldare de apă (de regulă, din plastic!), umplută la sorocurile de alegeri cu făină, ori cu mălai.
De unde ni se trage "democraţia de tîrlă"?
În primul rînd, de la "cultura" dominantă. În ţara măgarilor "ea este spoială externă, sub care urechiaţii ascund măgăria lor internă." Ţara doctoratelor falsificate, furate sau "împrumutate", cu apud şi ibid cu tot, plus cu coperţile cărţilor de autor; a diplomelor universitare fără acoperire în expertiză profesională, ori în formaţie intelectuală şi a masteratelor "care este", căci fără ele nici promovare, nici funcţii, nici prioritate la tain pentru tăietorii de frunze ai jungliferei noastre administraţii publice nu este; mă rog, "nimic nu este!"
Într-al doilea, din rosturile justiţiei pe meleagurile noastre. Principiile care luminează înalta idee de justiţie sunt sfinte, imuabile. Primul: "Orice măgărie, privită în sine, nu alcătuieşte o ruşine, dacă e bine ascunsă. Ea devine o ruşine din clipa în care e dată la iveală şi scuturată sub nasul lumii cinstite." Tot ceea ce mai trebuie adăugat este îmbunătăţirea instituţională a principiului. Măgăria nu devine măgărie, mai nou, decît dacă a fost dezvăluită de o instituţie special alcătuită în acest scop, numită DNA! Cel de-al doilea principiu care funcţionează cu osebire în lumea treburilor publice: "Orice măgărie, de orice soi şi de orice mărime, nu alcătuieşte o vină, dacă se poate dovedi că pîrîtorul e un măgar tot atît de mare ca şi pîrîtul." În sfîrşit, dacă se mai găsesc printre măgari unii, destul de nebuni pentru a se mai revolta din cînd în cînd de măgăriile unor măgăroi; destul de săraci cu duhul spre a-şi închipui că li se va face alt soi de dreptate decît cea obişnuită la vetrele străbune, destul de certaţi cu simţul realităţii spre a îndrăzni în ţara lor asemenea faptă, atunci justiţia măgărească intră pe dată în funcţie, chemată să-şi îndeplinească menirea. "Îndrăzneţii vorbitori fură doborîţi cu lovituri năpraznice de copită, iar bietul măgăroi fu acoperit mai cu grijă ca oricînd, spre a dovedi lumii, o clipă indusă în greşeală de oameni răi, că el e un om cumsecade, de altfel ca toţi "civilizaţii" de acelaşi sînge." Desigur, acest tratament privilegiat este rezervat, astăzi, măgăroilor celor mai de soi, care s-au spetit mandate după mandate, în înaltele cinuri ale statului, să reformeze măgărime şi instituţiile sale, din mîna cărora au mîncat tain tot felul de măgari cu funcţii mari şi afaceri bănoase, unii dintre ei, şi nu chiar din cei mai piţifelnici, aparţinători nu doar ai staulelor locale, ci şi ale străinătăţii.
În cel de al treilea rînd, sursa democraţiei noastre de tîrlă este "morala măgarilor". "Porunca ei se poate prinde în următoarea scurtă formulă: să vorbeşti ca un om şi să te porţi ca un măgar." Consecinţa ei este împărţirea radicală a societăţii în două "clase", ambele supuse crîncenei morale a "asudării": o clasă, ceva mai largă, a celor care asudă ca să adune şi cealaltă, ceva mai restrînsă, a celor care asudă să risipească cît mai mult din noianul de bunuri care s-au putut aduna din măgăreasca strădanie a celor dintîi. Instrumentul politic şi de stat care stă la baza acestei rînduieli se cheamă, la noi, "Buget". El este visul şi speranţa oricărui măgar politic mai cu dare de mînă; de la el aşteaptă izbăvirea şi propăşirea neamului său, orice măgar cu aspiraţii politice.
Întrebarea pe care nu şi-a pus-o Zeletin este dacă democraţia de tîrlă s-ar putea face şi fără măgari. Realităţile politice ale zilelor de astăzi ne lămuresc răspunsul, dincolo de orice îndoială: NU, nu s-ar putea face! Democraţia de tîrlă este încununarea politică a oricărui tărîm al măgarilor.
Cealaltă întrebare ar fi dacă procesul de rinocerizare, de "înmăgărire", parcurs ciclic de societatea românescă, aproape ca un blestem căruia nu-i găsim formula magică de ispăşire, este reversibil? Dacă este posibilă, şi în ce condiţii, o democraţie a cinstei şi a talentului, a muncii şi a creativităţii, a libertăţii şi a iubirii aproapelui, răsplătite mult mai mult decît hoţia, minciuna, sclavia celorlalţi şi, în general, măgăria? Din păcate, zodia sub care se găseşte lumea nu ne dă prea multe speranţe. Înmăgărirea lumii e mai temeinică decît şi-ar fi putut cineva închipui, să spunem, acum cinci sute de ani, cînd Erasmus publica al său discurs spre lauda prostiei.
1. Oi multe, mândre și cornute
(mesaj trimis de Oarecare în data de 18.12.2015, 06:56)
In ce altceva să traim daca nu intr-o democratie de târlă?
Doar suntem un "sat fara caini", populat in exces de oi care si-ar schimba oricand cu drag statutul in magari.
Oile cu gandul doar la lână sunt din ce in ce mai putine si tot pe ele pică "măgăreața."
2. Articolul este bun dar mai trebuie adaugate ceva
(mesaj trimis de Cristi C în data de 18.12.2015, 09:19)
Ficusul de la Cotroceni dupa ce a retrimis legea cu darea in plata inapoi la parlament ( dupa vizita fulger a celor de la banci prin cancelaria de la palat).... a aprobat legea ce priveste pensiile speciale ale parlamentarilor si fumatul pe dupa blocuri ....obosit ,tot numai o apa ,a hotarit sa-si ia jumatatea si sa traga o fuga la bai in Florida ...........si daca inca nu stiti ,Luni 21 Decembrie 2015 fix la 26 de ani de la ''Marele Taraboi '' ,Primii Speciali ai tarii au...
2.1. fără titlu (răspuns la opinia nr. 2)
(mesaj trimis de anonim în data de 18.12.2015, 12:39)
Simplu: natie de cacat.
2.2. Furt de identitate 2 (răspuns la opinia nr. 2)
(mesaj trimis de anonim în data de 19.12.2015, 12:30)
Mesajul nu aparține cititorului legitim Cristi C. Dar protestele realului Cristi C nu sunt vehemente întrucât are aproximativ aceleași puncte de vedere.
2.3. nu e chiar de rahat toata natia! (răspuns la opinia nr. 2)
(mesaj trimis de Salomeea în data de 19.12.2015, 17:48)
Calitatea unei natii se cunoaste dupa mpdul cum isi trateaza animalele spunea Mahatma Gandhi
3. democratie spirituala
(mesaj trimis de Salomeea în data de 18.12.2015, 10:49)
O democratie a cinstei si talentului, a muncii si a creartivitatii,a libertatii si a iubirii aproapelui este ceea ne lispseste pentru a transforma magarii si magaria...in caini devotati si iubitori!
3.1. Democratia de tarla (răspuns la opinia nr. 3)
(mesaj trimis de Aneta Spornica în data de 18.12.2015, 12:36)
Salomeeo, da eu asa fac, muncesc si produc; sunt "spornica" da' nu cu alde tarla, am alti clienti.....
3.2. catre clona zis Aneta Spornica (răspuns la opinia nr. 3.1)
(mesaj trimis de Salomeea în data de 19.12.2015, 15:45)
Fiecare cu talentul si clientii lui. Eu produc idei pe care le ofer semenilor mei..nu am clienti ci colegi..oameni iubitori si devotati asemena cateilor. Avem multe de invatat de la animale precum cainii...iubirea, devotamentul, gingasia. Daca nu am munci pentru profit ci pentru ca iubim ceea ce facem lumea ar arata altfel, nu am mai avea magari si magarite.
Unii au pasiune sa vaneze, mi se pare foarte barbar ca sa nu mai amintesc de sacrificarea animalelor pentru a fi mancate. carnea este...
3.3. Doi cizmari lucrand la o masa (răspuns la opinia nr. 3.2)
(mesaj trimis de Penelope în data de 19.12.2015, 15:59)
Ca sa obtii rezultatul dorit, trebuie sa lucrezi in cooperare cu cineva la fel de priceput si cu interese similare. Impartind sarcina, fara egoism sau concurenta, rezultatul va fi nu doar mai bun, ci si mai armonios si multumitor.
Oameni impreuna, tacuti si perseverenti in munca lor.
Negativ
Incercare de a indeplini o sarcina impartind raspunderile cu altii, dar asumandu-ti tot meritul, sau implicarea in sarcini care nu aduc nici o satisfactie personala.
3.4. Figuri de ceara, frumos invesmantate (răspuns la opinia nr. 3.2)
(mesaj trimis de Silvia în data de 19.12.2015, 16:02)
Figuri de ceara, frumos invesmantate, intr-o expozitie
Nu este suficient doar sa ilustrezi rolul, ci trebuie sa-l si traiesti. Poti gasi ca elementele acestei situatii sunt mult prea superficiale, sau li s-a dat doar un rol superficial in cadrul situatiei. Poate arata bine la exterior, dar ce se petrece in interior?
Stabilire de standarde - modele ale ritualului social. Valori afisate.
Negativ
A afisa o fatada falsa.
3.5. rusine Romaniei care permite vanatoare de animale (răspuns la opinia nr. 3.1)
(mesaj trimis de anonim în data de 19.12.2015, 17:41)
Imaginea Romaniei este una sifonata dupa vanatoarea anuala organizata anual de Tiriac. saracele animale nevinovate! Cand va urma siu vanatoarea de oameni in spatii inchise, fara sansa de a scapa?
3.6. felicitari spornico- la multi clienti! (răspuns la opinia nr. 3.1)
(mesaj trimis de anonim în data de 19.12.2015, 17:43)
inca nu esti zoofila..iti trimit si eu clienti spornico!...sau vii la domiciliul clientului.
3.7. de luat aminte doamna sau domnule clona! (răspuns la opinia nr. 3.1)
(mesaj trimis de anonim în data de 20.12.2015, 16:51)
Corect se spune doamna Salomeea...de magari nu se prind bunele maniere oricat ne=am stadui noi profesorii. Riscam sa fim caraghiosi daca dorim sa-i civilizam. Nu ma refer la animalutele cu numele de magar ci la unele persoane, care nu isi merita numele de om prin magariile pe care le fac si le pronunta.
3.8. fără titlu (răspuns la opinia nr. 3.2)
(mesaj trimis de anonim în data de 26.12.2015, 20:47)
Curiozitate: oare Baba Ulah o fi profesoara Babei Salomeea?
4. Magarusi, magari, magaroi…
(mesaj trimis de Pribeagul în data de 19.12.2015, 20:13)
Cius-cius magarus! Magarul este un animal simpatic si util. I-au fost dedicate, carti , cintece… Ce mai, este bucuria copiilor.
Olivia Steer - Magarusul, carausul
Cius-cius magarus
Cel mai sprinten caraus
Cu desagii pe spinare
Duce la ciobani mancare x2
Cius-cius magarus
Cel mai sprinten caraus
Peste campuri si ponoare
Sta cu turma de mioare x2
Cius-cius magarus
Cel mai sprinten caraus
Da din coada si ciuleste
Cand cavalul lin doineste x2
Ai face pe nemernicii...
5. Stimate Autor,
(mesaj trimis de Pribeagul în data de 19.12.2015, 20:20)
Cu scuze, va cer permisiunea de a raspunde aici unui amic.
1. Hai jigodie/javra ordinara,
(mesaj trimis de Pribeagul în data de 18.12.2015, ora 18:01)
Te asteapta puscaria!
1.1. de ce te-a suparat Comandantul (răspuns la opinia nr. 1 )
(mesaj trimis de The Brute , in data de 18.12.2015, ora 20:58)
draga Pribeagule, enumera cateva motive care te-au nemultumit
Draga Bruta, tu cel care-l imbratisai ca o liana la ultima-i conferinta de presa din mandat pe Presedinte :));...
5.1. Pentru amicul The Brute (răspuns la opinia nr. 5)
(mesaj trimis de Pribeagul în data de 19.12.2015, 20:25)
“Pribeagul
26-07-2012 at 20:43
Oameni buni!
Romani, datoria de cetateni, de oameni demni, de oameni normali, ne impune sa curatam mizeria de la Cotroceni! Acum! Avem datoria sa facem curatenie noi si nu ploile care vor veni.
Renuntati la indoiala care va tortureaza constiinta.
Amintiti-va ca odata ati ajuns la concluzia ca interesele dvs, repet: interesele dvs nu sunt bine reprezentate de conducerea statului. Si a aparut atunci un tip zbanghiu cu lozincile:
"Va chem sa dam...
5.2. Urban spune corect ce-i de spus (răspuns la opinia nr. 5.1)
(mesaj trimis de Cristi C în data de 19.12.2015, 22:44)
"Majoritatea imigranţilor care sunt integraţi în Europa devin alegători de stânga. Suspectăm că asistăm la un import clandestin de alegători“, a acuzat Orban. Câta dreptate are dl. Orban; este exact ceea ce s-a întâmplat în Franta pe 13 demebrie 2015 la alegerile regionale (ale Presedintilor pe regiune): Toate partidele de stânga (PC, PS, Verzii, Extrema stânga) S-AU ALIAT cu toate partidele de dreapta "moale" (LR, UDI, MO-DEM, Divers droite...) din care fac parte un mare numar de...
5.3. corectie (răspuns la opinia nr. 5.2)
(mesaj trimis de Cristi C în data de 19.12.2015, 22:45)
Totusi nu sunt analgabet si stiu ca se scrie Orban dar am gresit sa nu se spuna ca nu stiu
5.4. fără titlu (răspuns la opinia nr. 5.3)
(mesaj trimis de Anet în data de 19.12.2015, 23:09)
Analfabet ca de obicei
5.5. fără titlu (răspuns la opinia nr. 5.4)
(mesaj trimis de anonim în data de 20.12.2015, 01:00)
Da Ana. ai dreptate...dar e o femeie nu on barbat.
5.6. Furturi de identitate 5.2 și 5.3 (răspuns la opinia nr. 5.5)
(mesaj trimis de anonim în data de 20.12.2015, 01:18)
Cele două mesaje nu aparțin cititorului Cristi C. Plastograful analfabet bea cico în Mall și tastează greșit pe telefon. De când s-au închis barurile din centrul vechi și șubred, nu mai poate sta în casă și număra petele de pe carpeta din spatele canapelei.
5.7. fără titlu (răspuns la opinia nr. 5.6)
(mesaj trimis de Plastograful în data de 20.12.2015, 01:27)
Carpeta are motive dombrogene. Nu sunt petre. Mai fac o gresala si ce-i cu asta. Inportant este ce gandesc si lucruri care eu le scriu nu decat sa tac si sa rabd.
5.8. Complectare necesara (răspuns la opinia nr. 5.7)
(mesaj trimis de Plastograful în data de 20.12.2015, 01:57)
Je suis le plastographe et le faussaire. Mon ami de la partid nu prea intelege ce este un plastograf. De aia bacul meu de 6 valoreaza mai mult ca scoala lui. Noi ne distram la partid la tineret.
Peste 200 de tineri îmbrăcaţi în uniforme militare au sărbătorit victoria în alegeri alături de liderii liberali, Teodor Atanasiu, Florin Roman, Gabriel Pleşa şi Mitică Fulea de la Sebeş.
“După o campanie în care s-au mobilizat asemeni unei armate pentru a-şi vedea câştigători candidaţii,...
5.9. multumesc, draga Pribeag (răspuns la opinia nr. 5.1)
(mesaj trimis de The Brute în data de 22.12.2015, 07:32)
esti fenomenal cu expresia LIANA. Ai registrarea de la acel eveniment epocal? Stii de fapt ce am intrebat? Si cum intrebarea care de curand a implinit un an primeste raspuns chiar de ziua ei prin articolele aparute in presa? Dar sa o luam pe rand. Atunci am precizat domnului Comandant ca fiecare politician este apreciat in functie de sistemul de raportare, :-) Unii folosesc Romanian Accounting Standards si altii IFRS.Iti dai seama ca in afara de colegul nostru comentator brancardier , care...
6. Corector
(mesaj trimis de anonim în data de 20.12.2015, 00:59)
Democratie de tarfa
6.1. Corecturi (răspuns la opinia nr. 6)
(mesaj trimis de Cristi C în data de 20.12.2015, 23:00)
Mesajul 5.8 nu este scris de Plastograf si nici mesajul 5.7 nu este scris de Plastograf. Mesajul 6 nu este scris de anonim. Mesajul 4 nu este scris de cititorul Pribeagul. Se vor mai face corecturi pe masura ce va trebui.
6.2. Furt de identitate 6.1 (răspuns la opinia nr. 6.1)
(mesaj trimis de anonim în data de 20.12.2015, 23:06)
Mesajul 6.1 nu aparține cititorului Cristi C. Este al plastografului și conține numai minciuni.
6.3. Mesajul 6.1 este al meu (răspuns la opinia nr. 6.2)
(mesaj trimis de Plastograful în data de 21.12.2015, 01:22)
Dupa cum se vede.
6.4. Confirmare (răspuns la opinia nr. 6.3)
(mesaj trimis de Pribeagul în data de 21.12.2015, 03:52)
Confirm ca mesajul 4 nu este scris de mine. Anonimul care a scris mesajul 6.2 nu este decat un impostor.
6.5. Tot eu am scris 6.4 (răspuns la opinia nr. 6.4)
(mesaj trimis de Plastograful în data de 21.12.2015, 11:04)
Este evident pentru oricine îl știe pe Pribeagul, că mesajul 4 este al lui. Să ne uităm la lista de "porci" pe care o descântă.
Mesajul 6.4 este încă un furt de identitate pe care eu, un tăntălău, îl fac cu impunitate. Știu, credeți că sunt un prostălău tânăr liberal care mă îmbrac în uniformă army, abandonez școala și mă dedic politicii pentru a ajuta analfabeți în campanie, inclusiv prin trolling pe net. Așa pare ochiului din afară. Pe dinăuntru, sunt...